Actorii de la Metropolis răspund la cinci întrebări despre soarta teatrului autohton, într-o perioadă atipică şi delicată pentru scena românească.
Un articol de Ziarul Metropolis|23 iunie 2020
1. De ce v-a fost cel mai dor în timpul celor două luni de stare de urgență?
Irina Antonie: Cred că de viața mea de dinainte, de repetiții și toate bucuriile care vin la pachet odată cu acest proces extraordinar. Se naște un microunivers în care toate rotițele se învârt și noi toți intrăm într-un schimb de energii și într-un ritm comun și cred că astea sunt cele mai frumoase momente legate de meseria de actor; magia care se naște în timpul repetițiilor când timpul se dilată și se comprimă și se oprește în loc și uităm de noi. Îmi e dor de repetiții și de spectacole. Discutând într-o zi cu cei de la Teatrul Act despre situația în care ne aflăm și conștientizând că nu mai putem juca „Nu regret nimic” nici în FestCo, nici în Festivalul de Teatru de la Sibiu, nici la Londra unde eram în discuții pentru programarea spectacolului în luna iunie, am realizat că pentru mine personal era un an plin de proiecte frumoase, premiere și întâlniri importante.
2. Credeți că lumea se va schimba în urma acestei pandemii? În ce fel?
Sigur că se va schimba, chiar dacă noi ne dorim sau nu. Îmi doresc doar să ni se dea șanse în teatru să putem face proiecte cât mai bune și nu să ni se închidă și mai mult ușile. Ne vom adapta pe parcurs, însă chiar îmi doresc să existe planuri clare pe fiecare segment în parte și să nu mai pierdem ani poate până când totul va intra într-o normalitate sigur diferită de cea în care am fost obișnuiți.
3. Ce fel de spectacole credeți că vor căuta spectatorii la teatru după această experiență?
Mi-aș dori ca spectatorii să fi urmărit în această perioadă spectacole importante pe platforme internaționale și să-și dorească să vadă și la noi așa ceva și nu mă refer aici la bugetele alocate pentru a putea derula asemenea proiecte neapărat, ci la tipul de lucru, la textele alese, tehnologia folosită, echipele de actori, selecția artiștilor și nivelul calitativ al proiectelor în sine.
4. Felul dumneavoastră de a vă raporta la teatru s-a schimbat în vreun fel? Credeți că teatrul va arăta altfel după revenirea la normal?
Abia aștept să joc! Acum, dacă mă sună cineva și îmi spune că într-o oră trebuie să intru în scenă, sunt pregătită. Ascult piese muzicale din spectacolele în care joc și mă emoționez atât de tare, am o energie uriașă adunată în mine pe care abia aștept să o folosesc pe scenă. Cât despre felul în care mă raportez la teatru în urma stării de urgență cred că am devenit mai liberă și mai deschisă către alte forme de exprimare, în sensul în care mă gândesc să propun un proiect performativ plecând de la o piesă de teatru la care repetam chiar înainte de pandemie. One time performance, în timpul real în care are loc acțiunea și în piesă, într-o galerie de artă pe Calea Victoriei, cu un singur scaun în spațiu, loc pe care îl va ocupa un spectator care va avea curaj să intre în spațiu cu noi și pentru care vom adapta spectacolul.
Este o formă diferită de a juca, într-un spațiu non teatral care implică timpi diferiți, reacții diferite și putem face și un studiu social pe urma acestui proiect. Este un gen de spectacol/performance pe care puțini actori l-au abordat și cred că poate fi un început și pentru alte propuneri de acest gen care implică automat spații noi neconvenționale în care putem juca. Mă gândesc aici și la muzee.
Îmi doresc ca după revenirea la normal să avem curajul și șansa să ne aruncăm în proiecte îndrăznețe care să ne stimuleze emoțional și creativ și pe care să le și putem juca în teatre independente și de stat.
5. Dacă ați fi avut o baghetă magică în timpul acestei pandemii, care ar fi cele trei lucruri pe care le-ați fi schimbat sau le-ați schimba de acum încolo?
Cred că ar fi minunat dacă s-ar investi mai mult în cultură, educație și sănătate.
