5 minute de muzică clasică, în şcolile din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-minute-de-muzica-clasica-in-scolile-din-romania/

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2014

Radio România Muzical, unicul post de radio din România dedicat muzicii clasice, va pune la dispoziţia profesorilor cele mai importante piese muzicale din repertoriul românesc şi universal.

Acestea sunt însoţite de explicaţii al căror scop este familiarizarea elevilor cu muzica clasică, notează Mediafax.

„În efortul nostru de educare a copiilor considerăm că este de datoria noastră să ieşim din studiourile de emisie şi din sălile de concerte şi să mergem direct la ei. Este foarte important pentru copii să înţeleagă ceea ce ascultă. Doar în felul acesta ajung să iubească muzica clasică. Avem nevoie de 5 minute generaţii cu o educaţie diversă nu doar de prizonieri ai tehnologiei” – Liliana Staicu, manager Radio România Muzical.

Proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” are şi o componentă activă: începând cu 1 octombrie, pe site-ul www.romania-muzical.ro, vor fi demarate mai multe concursuri.

Elevii care vor răspunde întrebărilor referitoare la piesele muzicale puse la dispoziţie de Radio România Muzical vor fi premiaţi cu CD-uri şi cărţi.
Proiectul este coordonat de Cristina Comandaşu, redactor-şef al Radio România Muzical, iniţiatoarea campaniei, şi Adrian Brăescu, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Foto: Ascultă 5 minute de muzică clasică – Radio România Muzical

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.