„5 Minute”, în regia lui Dan Chișu, va fi lansat oficial pe 20 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-minute-in-regia-lui-dan-chisu-va-fi-lansat-oficial-pe-20-noiembrie/

Regizorul Dan Chişu şi Domestic Film anunţă lansarea oficială, la nivel naţional, a filmului „5 Minute” pe 20 noiembrie 2020.

Un articol de Liliana Matei|30 octombrie 2020

Filmul a avut premiera internațională în octombrie 2019, în cadrul competiţiei oficiale a celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, un eveniment reper al lumii cinematografice. Pe parcursul acestui an, filmul a fost nominalizat și invitat la mai multe festivaluri și proiecții speciale, cum ar fi Transilvania International Film Festival – TIFF, Anonimul, Zilele Filmului Românesc de la Chișinău, Serile Filmului Românesc de la Iași, Noaptea Albă a Filmului Românesc, Cinema sub Clar de lună etc.

În contextul actual, extrem de dificil pentru industriile creative dar și pentru public, filmul este programat să intre în distribuție în 20 noiembrie, urmând ca premierele din cinematografele din țară să fie programate și anunțate în funcție de evoluția legislativă referitoare la pandemia de COVID-19 și limitările generate de aceasta.

Povestea lansării oficiale în România a acestui filmul se confundă, practic, cu istoria vremurilor extraordinare pe care le trăim cu toții. Preconizată pentru primăvara acestui an, pe 27 martie, ea a fost amânată din cauza pandemiei. Deși situația generală nu a evoluat cum speram, în același timp nu ne putem viețile on hold”, trebuie să mergem mai departe ca societate, creatori sau iubitori de film. Ne adaptăm, ne reinventăm și nu mai așteptăm nici măcar…5 minute. Filmul trebuie să ajungă la public și intră pe 20 noiembrie în distribuție în cinematografele din toată țara. În localitățile afectate de scenariul roșu, premiera filmului va fi programată pentru data când cinematografele vor putea deschide sălile pentru proiecții în siguranță” – Anamaria Antoci, producător, Domestic Film.

Al șaptelea lungmetraj de ficțiune al lui Dan Chișu, filmul „5 Minute” este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, un grup de spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi, proiectată iremediabil într-un joc de oglinzi provocat de investigația unei jurnaliste de televiziune, cunoscută pentru reportajele ei de breaking news.


Eu sunt realizatorul filmului. Eu cred că realizatorul nu trebuie să fie partizan, el trebuie să prezinte povestea. Sunt subiecte pe care n-am cum să le judec pentru că m-am pus în poziţia în care vreau doar să prezint şi de aceea filmul are multă structură de televiziune….. N-am căutat imagini spectaculoase, am lăsat vorbele şi faptele să spună povestea acestui om (jandarmul Nicu Holban). De fapt, fimul propune o dezbatere despre relativitatea adevărului. Adevărul e relativ pentru că dacă iei punctele de vedere ale tuturor personajelor din film, la un moment dat, găseşti un numitor comun” – Dan Chișu, regizorul și scenaristul filmului „5 Minute”

Drama îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu.

Diana Cavallioti. Foto: MacriStudio

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Letiția Ștefănescu, sunetul de Marius Leftărache, scenografia de Gina Călin, costumele de Adina Bucur, machiajul de Dana Roșeanu, coafura de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.