“5 minutes Portrait Project” deschide Noaptea Lunga a Filmelor Scurte
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-minutes-portrait-project-deschide-noaptea-lunga-a-filmelor-scurte/

Sâmbătă asta e Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, maratonul iubitorilor de cinema ajuns la ediţia 7. De la 7 seara la 5 dimineaţa, spectatorii vor avea parte de 6 ore de scurtmetraje premiate plus un video-show care va aduce la viaţă imagini din filme în cea mai mare sală de cinema construită până acum în România – Pavilionul Central Romexpo.

Un articol de Petre Ivan|3 iulie 2015

Accesul la eveniment se face începând cu ora 19.00 iar filmele încep de la ora 21.30. Înainte de filme, ecranul pregătit pentru proiecţie va găzdui o instalaţie concepută de fotograful Alex Gâlmeanu.

“The 5 minutes Portrait Project” cuprinde fotografii în mişcare cu 50 de personalităţi de la noi, printre care Andreea Esca, Marius Manole, Tudor Giurgiu, Radu Beligan.

În ultimul an şi jumătate am înregistrat aproape 85 de subiecţi, dar proiectul este încă în desfăşurare. Criteriul selecţiei a fost statutul lor de <persoane publice>.  Subiectul a fost invitat să privească spre obiectiv timp de 5 minute, fără alte intervenţii. Sunt 25 de cadre pe secundă, 7500 de fotograme în 5 minute, din care nu o mai aleg pe cea mai bună ci le arăt pe toate. Pentru mine tipul ăsta de abordare e un mod alternativ de a realiza un potret. – Alex Gâlmeanu, fotograf.

Programul complet al evenimentului, disponibil aici.

Ediția 2015 Noaptea Lungă a Filmelor Scurte are loc sub acoperiș, iar confortul spectatorilor nu poate fi pus în pericol de vremea neplăcută.

Pavilionul Central Romexpo va găzdui 4000 de scaune în spațiul principal de proiecție și 100 de scaune în sala de cinema interactiv.

În spațiul exterior Romexpo va fi amenajat un pop-up food court cu bucătării urbane și experiențe culinare inedite.

Foto: Noaptea Lunga a Filmelor Scurte – shortsup.ro

26
/02
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranță, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris și regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan

24
/02
/15

Neill Blomkamp revine la invitația pe care ne-a făcut-o în filmele sale anterioare, District 9 şi Elysium, aceea de a ne reimagina lumea în care trăim. Blomkamp a combinat acţiunea cu conştiinţa socială, iar această combinaţie a stârnit o reacţie de neuitat, rămânând în memoria spectatorilor.

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".