Dragostea este în fel şi chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanţe, care înflăcărează imaginaţia creatorilor dintotdeauna, a dat naştere unora dintre cele mai reuşite romane, care îşi păstrează peste ani puterea de seducţie asupra cititorilor.
Un articol de Monica Andronescu|22 decembrie 2019
Acum, la sfârșit de an, când vacanța ne schimbă ritmul și ne invită să redescoperim tihna, e vremea pentru lectură și relectură. Ziarul Metropolis vă propune o întoarcere la câteva dintre cărțile de neuitat din ultimele decenii. Scrise de unii dintre cei mai importanți romancieri din ultima jumătate de secol, autori de notorietate internațională, cărțile alese pentru iarna aceasta ne poartă peste mări și țări și ne dezvăluie fațete diferite ale dragostei, starea aceea al cărei adevăr rămâne dincolo de cuvinte. Femei și bărbați, ființe fragile, aflate în căutarea propriului adevăr, așa cum și le-au imaginat câțiva scriitori care au știința și arta de a pătrunde dincolo de suprafețe, se întâlnesc în povești de citit și de recitit la orice vârstă. Cărți de descoperit și de redescoperit, așadar, cărți care au fermecat cititorii din toată lumea și, în unele cazuri, au inspirat și capodopere cinematografice, vă așteaptă să le deschideți și să vă bucurați de ele.
1.„Mătușa Julia și condeierul” de Mario Vargas Llosa.
„Pe vremea aceea, de mult trecută, eu eram foarte tânăr și locuiam împreună cu bunicii într-o vilă cu ziduri albe, de pe strada Ocharán din cartierul Miraflores. Studiam Dreptul la Universiatea San Marcos, resemnat, cred, să-mi câștig mai târziu existența cu o profesiune liberală, cu toate că, în realitate, mi-ar fi plăcut mai degrabă să mă fac scriitor”. Cu imaginea unei vile albe, așa începe una dintre cele mai îndrăgite povești de dragoste din literatura contemporană. Mario Vargas Llosa, mai târziu laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a scris o carte deloc cuminte despre neprevăzutul dragostei, persiflându-i diverse limite. Citindu-i romanul, ne întoarcem în timp în Peru, unde un foarte tânăr gazetar se îndrăgostește năvalnic de o mătușă nu la fel de tânără. Inspirați din autobiografie, cum a povestit Llosa însuși, Mario și Julia sunt protagoniștii unei povești care ne face să zâmbim la aproape fiecare pagină, o poveste hrănită ea însăși de povești și de lumina în care ele pot pune o existență, o poveste cu o muzicalitate numai a ei, cu o tandrețe numai a ei, dar și cu un fel de înțelepciune deloc convențională. Mai multe generații au iubit romanul, care seduce și azi.
2.„Pacientul englez” de Michael Ondaatje.
Mulți dintre cititori au descoperit cartea după ce au văzut cunoscutul film al lui Anthony Minghella, cu Ralph Fiennes și Kristin Scott Thomas în rolurile principale. Ecranizarea surprindea mult din atmosfera romanului lui Michael Ondaatje, care știe să construiască o poveste cu tensiune, suspans și farmec. În „Pacientul englez”, dragostea înseamnă și război sau, mai bine spune, și războaie: Al Doilea Război Mondial, care e pe sfârșite, și un război interior, care provoacă, și el, răni grave. În deșert, dragostea despre care povestește misteriorul pacient englez are alte ecouri și alte culori, precum formele ciudate descoperite în locuri pustii, care poate că nici n-au existat vreodată decât în imaginația unor personaje. Lăsați-vă pe mâna romancierului născut în Sri Lanka și o să redescoperiți forța poveștii și lumina puternică a unui sentiment care nu se lasă explicat.
3.„Memoriile lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar.
Prima femeie admisă în Academia Franceză este autoarea unuia dintre cele mai importante romane din secolul XX, un roman hipnotic, în care dragostea este peste tot, chiar și la război, și în toate felurile, mai ales în felul acela tainic, sublim, pe care îl întrezărim doar datorită artiștilor care ating, în arta lor, adâncimi greu accesibile nouă. Din 1951, când a apărut, în Franța, cartea a încântat cei mai rafinați cititori cu îndrăznelile, cu melancoliile, cu spiritul ei de pătrundere, cu senzualitatea ei. Cu o artă de invidiat, scriitoarea franceză a compus o epistolă-roman sau un roman-epistolă versatil. Destinul e inexorabil, simți citind-o, și totuși rămâne loc de lumină. O lumină curată parcă se arată în dragostea împăratului Hadrian pentru Antinous. Petrecându-și ultimii ani la Roma, suferind, Hadrian meditează și caută scăpare. Sinuciderea pare o posibilitate. „Aidoma călătorului care navighează printre insulele Arhibelagului”, mărturisește el în primele pagini ale lungii sale scrisori, „și vede către seară ridicându-se boarea luminoasă, descoperind încetul cu încetul linia țărmului, eu încep să-mi întrezăresc conturu morții”. Dar soarta însăși le va aranja pe toate, așa cum tot ea a aranjat o dragoste căreia Marguerite Yourcenar i-a trasat contururi dintre cele mai delicate.
4.„Rămășițele zilei” de Kazuo Ishiguro.
Și în cazul acesta este foarte posibil ca romanul să fi avut de câștigat de pe urma ecranizării reușite semnate de regizorul James Ivory, în care au jucat Anthony Hopkins și Emma Thompson. Scriitorul englez care avea să câștige în 2017 Premiul Nobel pentru Literatură a realizat aici un tablou excepțional de nuanțat al dragostei strivite de puterea obișnuinței. Etalând un rafinament care îl va face din ce în ce mai apreciat, Kazuo Ishiguro s-a avântat să traseze o dragoste care ar fi putut exista, dar n-a existat sau, dacă vreți, o dragoste care a existat, dar n-a trăit, căci s-a lăsat sufocată de „tradiție” și de mașinăriile ei ucigașe, la un conac englez, unde, înainte de Al Doilea Război Mondial, fiecare lucru are locul lui strict și un sens fără variații. Și totuși… Și totuși, un majordom „absolut”, Stevens (care pentru mulți dintre cei care au văzut filmul va avea chipul lui Anthony Hopkins), se îndrăgostește, stare care nu îi provoacă decât neliniște, căci tulbură locurile și sensurile lucrurilor. Inclusiv locul și sensul datoriei, căci simțul răspunderii și fanatismul de a-ți face datoria sunt vinovate, în cele din urmă, de eșecul sufletului. Bântuit de melancolie și de regrete, ascuns sub neîncetate ploi ce nu lasă loc de soare, majordomul privește impenetrabil la femeia aceea. Dar la ce bun?
5.„Vă place Brahms?” de Françoise Sagan.
„Doamna Van den Besh îmbătrânea. Și cum, până în acel moment – grație fizicului și a ceea ce s-ar putea numi, cel puțin până la căsătoria nesperată cu Jérôme Van den Besh, o „vocație” – avusese mai mulți prieteni decât prietene, constata că, odată cu bătrânețea, își făcea loc o singurătate care o ducea la disperare și o făcea să se agațe de primul venit, de prima venită”. Prima frază spune deja destul despre una dintre femeile acestui roman care sigur a câștigat mai mulți cititori datorită celebrului film cu Ingrid Bergman, Anthony Perkins și Yves Montand.
Paule, femeia despre care astăzi am zice că e în floarea vârstei, se luptă cu propriii demoni. Printre ei, frica de singurătate și de bătrânețe, pe care scriitoarea franceză și-a construit, de fapt, întreaga poveste. Dragostea trebuie aleasă, am putea crede, citind povestea unui triunghi amoros în care fiecare își caută fericirea. Însă e doar o capcană. Capcană sau nu, ce alegi între iubirea pentru un cuceritor experimentat și un june entuziast? În realitate, întrebarea care străbate tot romanul „Vă place Brahms?” este următoarea: Cât de liberă ești ca să-ți urmezi sincer calea? Citiți romanul, scris cu forță și ironie, revedeți filmul, care are suficiente calități, și dragostea o să vă scape din nou printre degete. Asta fac cărțile bune: într-o mare măsură, te lasă pe tine, cititorul, să alegi.
