5 zile până la Concursul Internațional „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-zile-pana-la-concursul-international-george-enescu/

Pianista Elisabeth Leonskaja, laureată a Concursului Enescu în 1964: „Imediat dupa 1989, când încă se vedeau la Bucureşti urmele gloaneţelor pe clădiri, la Concursul şi la Festivalul Enescu veneau mari muzicieni din toată lumea. Nu poţi decât să te înclini în faţa acestor lucruri!”

Un articol de Petre Ivan|1 septembrie 2014

Au mai rămas cinci zile până începe cea de-a XIV-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu”, care are loc între 6 și 27 septembrie. Celebra pianistă Elisabeth Leonskaja vorbește despre ce a însemnat pentru cariera sa internațională să câștige Premiul I la Concursul Enescu.

Interviul face parte dintr-o serie de clipuri video unice care arată cum și de ce „România contează”.

Pianista de origine georgiană Elisabeth Leonskaja, una dintre cele mai importante artiste ale muzicii clasice internaționale rememorează venirea în România și participarea la Concursul Internațional „George Enescu”, în anul 1964, când a obținut Premiul I la Secțiunea de Pian într-un interviu exclusiv care face parte din George Enescucampania „România contează”.

„Aveam 18 ani când am venit prima dată la București ca să particip la Concursul Enescu. Și de fiecare dată când vin în România și intru în sala Ateneului Român, amintirile se întorc. Au trecut 50 de ani de-atunci. Mă simt și acum o începătoare, o participantă la Concurs”, spune Elisabeth Leonskaja.

Pianista este considerată “ultima mare doamnă a școlii ruse” și a fost apropiata legendarului Sviatoslav Richter, alături de care a și cântat. Cea mai recentă înregistrare a sa, apărută pe piața internațională în anul 2013 conține, alături de lucrări de Ravel și Debussy, și compoziții ale lui George Enescu.

Clipul integral cu Elisbabeth Leonskaja:

Importante nume ale muzicii clasice internaționale de astăzi, laureați ai Concursului Enescu – violoniștii Alexandru Tomescu, Remus Azoiței, Vlad Stănculeasa și Florin Croitoru, pianista Elisbaeth Leonskaja, compozitorul Dan Dediu și violoncelistul Marin Cazacu arată lumii întregi, timp de o săptămână, că „România contează!”.

Într-o campanie video care se derulează începând de astăzi și până pe 6 septembrie, ziua în care se deschide cea de-a XIV-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu“, artiști de renume internațional povestesc cum le-a schimbat viața și cariera câștigarea unui premiu în cadrul Concursului Enescu.

Foto cu George Enescu şi Elisabeth Leonskaja – facebook

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.