B-FIT in the Street, ediția 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/62775-2/

21 de spectacole de teatru colorează străzile Bucureştiului timp de patru zile la B-FIT in the Street, între 9 şi 12 iunie.

Un articol de Liliana Matei|19 mai 2016

 

 

Fie că îți plac basmele, poveștile istorice sau efectele speciale, ARCUB îți face poftă de fantezie cu singurul festival internațional de teatru de stradă din București, B-FIT in the Street! Între 9 și 12 iunie, orașul devine decor fantastic, populat de personaje neașteptate care se amestecă în mulțime și interacționează cu trecătorii.

Cea de-a opta ediție B-FIT in the Street! aduce la București 21 de spectacole de teatru, 9 țări participante și sute de artiști. În fiecare seară, în Centrul Istoric, Piața Universității sau Piața George Enescu, spectacolele nocturne vor lumina panorama orașului cu jocuri de foc și acrobații aeriene sau cai uriași, iar pe timp de zi, numerele interactive de teatru de stradă îi vor face pe bucureșteni să dea nas în nas cu o adevărată galerie de tablouri umblătoare, contese, girafe, arlechini sau balerine de dimensiuni gigantice.

Austria, Spania, Marea Britanie, Germania și Italia sunt câteva dintre țările participante la B-FIT in the Street! 2016, o ediție cu un program eclectic de pantomimă, circ, comedie, dans, acrobație, muzică de stradă și paradă, din care nu lipsesc nici reprezentațiile românești semnate de Teatrul Masca, numerele cu caracter educativ din Slovacia și producțiile de anvergură din Franța și Olanda.

„Prima ediție B-FIT in the Street! din 2008 a pornit de la o provocare, aceea de a schimba, timp de câteva zile, felul în care orașul trăiește, tocmai pentru a ajunge astfel la oamenii care îl locuiesc și pentru a declanșa în aceștia o schimbare – fie că este vorba de starea lor de spirit sau de felul în care se raportează la București. De anul trecut însă, rolul festivalul a devenit și mai mare”, spune Mihaela Păun, directorul ARCUB.

 

Timp de patru zile, B-FIT in the Street! 2016 deschide așadar străzile Bucureștiului și creează un spațiu de interacțiune între locuitori, turiști, artiști și oraș prin intermediul artei ce funcționează în afara limitelor de limbă și vârstă- teatrul de stradă.

INFO

Informații despre trupele de teatru de stradă participante și înregistrări video de la edițiile anterioare sunt disponibile pe website-ul festivalului http://www.bfitfestival.arcub.ro/.

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

Detalii pe arcub.ro.

 

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.