7 actori despre ce le place la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/7-actori-despre-ce-le-place-la-teatrul-metropolis/

Ok, puteţi spune că suntem părtinitori când vă recomandăm spectacolele Teatrului Metropolis, aşa că ne-am gândit să lăsăm 7 actori să vă povestească ce e fain la locul şi spectacolele de aici. 7 actori cât pentru o săptămână de spectacole.

Un articol de Cristina Enescu Aky|26 noiembrie 2019

De fapt, dincolo de a vă recomanda spectacole interesante, dacă tot e vremea mohorâtă, lumina puțină iar vacanța de Crăciun încă frustrant de departe, ni s-a părut o idee bună să vă reamintim câteva dintre interviurile în care câțiva dintre actorii tineri și pe val care joacă (și) la Teatrul Metropolis ne-au povestit despre teatru, artă, viață și multe altele.

Marcela Motoc

„Atunci când mi se cere să recomand un spectacol răspunsul vine automat: mergeți la orice spectacol la Metropolis, nu dați greș orice ați alege. Special e regimul acestui teatru de proiecte și faptul că a reușit să producă spectacole unul și unul, cu actori extraordinari, cu un public pe măsură, căci spectacolele bune atrag publicul pe care îl merită. Și publicul acestui teatru e fidel, numeros, de vârste foarte diferite, e un public generos, cum generos e și teatrul care ne găzduiește, actori și spectatori.” Interviul integral aici.

Ada Navrot

„Teatrul Metropolis este este o gură de oxigen pentru orice actor cu contract permanent într-un teatru și o pâine pentru actorul independent. (…) Este un spațiu modern, extravagant chiar, în comparație cu altele. Mă uimește varietatea repertoriului.” Interviul integral aici.

Natalia Călin

„Teatrul Metropolis e a treia mea casă, după casa personală și Teatrul Național, unde eu sunt angajată de 20 de ani. E un loc în care vin cu mare drag, unde se adună energii foarte bune, unde am cunoscut colegi care joacă în teatrul independent și unde director e dragul meu dascăl de actorie, George Ivașcu! A clădit acolo, pe lângă un teatru cochet, o echipă cu oameni serioși, i-a motivat, i-a tratat cu deosebit respect și a cules roadele așteptate. Sunt foarte multe spectacole bune, iar biletele se vând ca bananele pe vremea lui Ceaușescu: Dați mai puține, să ajungă și la noi, în spate…. Recunosc, câteodată ajut câte un spectator să își ia bilet din vreme… (…) George Ivașcu e un om curajos și vizionar, și asta face foarte bine acestui teatru. E o stare de lucru care te obligă, nu am avut repetiții ratate din cauza actorilor care nu vin sau care se fofilează… E un spațiu creativ, pe care îl respectă toată lumea care vine acolo.” Interviul integral aici.

Alina Rotaru

„Lucrul care îi unește pe spectatorii din acest teatru este atenția. Sunt seri mai bune sau mai proaste pentru noi. Dar indiferent de măsura jocului, oamenii din public sunt ochi și urechi. Merg cu tine până când ai terminat de spus povestea, chit că tu știi că ai fi putut da mai mult. Și asta respect la un public divers. Divers pentru ca nu vin numai tineri sau în vârstă, ci oameni din toate categoriile de vârstă. La o comedie n-o să vezi doar tineret gata de hăhăială, ci tineret gata de distracție și n-o să vezi oameni în vârstă gata de aruncat cu roșii, ci gata de relaxare. Adică de atenție.” Interviul integral aici.

Ilona Brezoianu

„Mie în primul rând, la Metropolis, mi se par speciale sălile. Sunt calde, primitoare, confortabile. La fel este și publicul. Simți bucuria lor și plăcerea cu care vin la acest teatru știind că sunt spectacole foarte bune. Locul are o energie aparte. Pe care o simt și actorii, dar și spectatorii. (…) Cele mai amuzante [întâmplări trăite la Metropolis] sunt cele de la Peretele. Nu există una anume. La fiecare spectacol se întâmplă câte ceva. Noi tot timpul plecăm de acolo bine dispuși.” Interviul integral aici.

Ada Galeș

Jake și femeile lui e spectacolul preferat a lui Ștefan (Iancu, iubitul meu) în care joc. Poate pentru că rolul mă surprinde cu toată puritatea și naivitatea de care sunt capabilă. Mă simt foarte bine în serile când joc spectacolul, m-am apropiat foarte tare de Carmen Tănase, de Andreea Vasile, dar și de restul fetelor, bașca lui Ștefan Bănică vreau să îi fac o mențiune specială ca fiind ultra-profesionist. După sau înainte de fiecare spectacol discutăm parcursul pe care l-am avut și cum am putea face să fie mai bine la următorul. Aș adăuga și faptul că este singurul spectacol cu care plec în turneu, până acum și mă bucur de fiecare dată când îl jucăm în alt oraș.” Interviul integral aici.

Alexandra Sălceanu

„La Teatrul Metropolis joc în Peretele și 7 dintr-o lovitură, scrise și regizate de Lia Bugnar, Cum se cuceresc femeile, adaptare după Woody Allen, regia Liviu Lucaci. Povestea lor este una bazată pe prietenie și noroc. În Peretele am intrat cu vreo două săptămâni înainte de premieră, deoarece Lia avea nevoie de încă cineva pentru rolul Sena, iar prietena mea, Letiția Vlădescu, m-a recomandat. Ulterior, Lia mi-a propus și rolul Fefe din 7 dintr-o lovitură. ”Și de-atunci, toate au mers ca pe roate”(replică din Peretele). În Cum se cuceresc femeile, profesorul meu, Liviu Lucaci, a fost cel care mi-a propus rolul Linda. Ne-am întâlnit pentru o discuție, apoi pentru o primă lectură și apoi am început repetițiile. Sunt spectacole care îmi sunt foarte dragi și am numai amintiri plăcute atât din perioada repetițiilor, cât și din cadrul reprezentațiilor. Și le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să fac parte din ele!” Interviul integral aici.

 

 

 



14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.