7 amintiri despre Mihai Eminescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/7-amintiri-despre-mihai-eminescu/

La 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

Un articol de Alina Vîlcan|15 ianuarie 2020

Teodor Ștefanelli: Eminescu ne vorbea adese în clasă (n.r.: în anii de școală de la Cernăuți, unde Ștefanelli l-a cunoscut pe Eminescu) și noi îl ascultam cu plăcere, pentru că vorbea românește mai corect decât noi, și se ferea și de așa-numitele expresii pumnuliste care prinseseră rădăcină între studenți. Pe lângă aceasta avea și un dar deosebit pentru a istorisi!

Poate că și împrejurarea că era din România a fost una din cauzele că noi bucovinenii țineam atât de mult la Eminescu și că Aron Pumnul îl trata cu deosebită bunăvoință și-l lua ades la sine.

Odată l-am întrebat pe Eminescu ori de are cărți pentru istoria românilor, și el îmi răspunse că nu are cărți de școală, dar are alte cărți vechi în care află ce-i trebuie. („Amintiri despre Eminescu”)

Ștefan Cacoveanu: Nu vorbea despre sine și lucrurile lui niciodată. Să fi scris ceva cât am stat în Blaj împreună nu știu. Avut-a cărți cu sine și ce fel de cărți? Nu știu; căci calibalâcul, puțin cât va fi avut, îl lăsase, așa mi se pare, la gazda unde trăsese mai întâi când venise la Blaj.

Afară de limba germană știa puțină gramatică franceză, dar nu cetea, nici nu vorbea într-această limbă. Cât va fi știut din limbile și literaturile clasice n-am luat seama. Pe teren literar mi-aduc aminte că nime din noi nu putea ținea cu dânsul, deși noi purtam pretențioasele stiluri de sextani, septimani, octavani și maturizanți, vezi doamne, și această împrejurare ne jena puțin, mai cu seamă că dânsul, în hăinuțele lui rele și nu pe el croite, arăta a fi mult mai tânăr de 16 ani (…). („Eminescu la Blaj”)

I. L. Caragiale: Am cunoscut foarte de-aproape un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire. Era pe lângă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și cea mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară „formă nouă limba veche și-nțeleaptă”, pe care o cunoștea atât de bine și o iubea atât de mult.

De felul lui mândru, el fugea de onoruri, știindu-le câte concesiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie și de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prieteni, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea – darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vâră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a se fuduli à tout propos cu un prieteșug ce nu le-a fost nicicând acordat! Laudele acelora îi inspirau de-a dreptul „dezgust”. („Ironie”)

Ioan Slavici: El niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieți și niciodată nu a dat pe față bucuria izvorâtă din propriile sale mulțumiri. Flămând, zdrențuit, lipsit de adăpost și răbdând de ger, el era același om senin și vecinic voios, pe care-l ating numai mizeriile mai mici ale altora. Întreaga lui purtare de grijă era deci numai pentru alții, care după părerea lui nu puteau să găsească în sine înșiși mângâierea pe care o găsea el pierzându-se în privirea lumii ce-l înconjura. „Nenorocirea cea mare a vieții e – zicea el – să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să știi puține, să înțelegi rău, să judeci strâmb, să umbli orbecăind prin o lume pentru tine pustie și să fii nevoit a căuta afară din tine compensațiuni pentru munca grea a viețuirii.” Lui nu-i trebuiau nici bogății, nici pozițiune, nici trecere în societate, căci se simțea fericit și fără de ele, și din acest simțământ de fericire individuală pornea mila lui către cei mulți și nemărginitul lui dispreț față de cei ce-și petrec viața în flecării ori sporesc durerile omenești. În întreaga lui scrisă nu este o singură notă de ură, și noi, care-l știm în toate amănuntele vieții lui, am rămas adeseori uimiți de firea lui îngăduitoare față cu cei ce se făceau vrednici de a fi urâți. Disprețul lui se vedea însă pe față fără de nici o teamă și adeseori și fără de milă și mai ales aceasta făcea pe mulți să se ferească de dânsul.

Dacă n-a fost egoist în înțelesul comun al cuvântului, încă mai puțin a fost vanitos ori stăpânit de ambițiune: pornirea lui covârșitoare era amorul propriu și nimic nu era în el mai presus de simțământul de dignitate.

– Ceea ce li se putea ierta altora, zicea el adeseori, nu pot să-mi permit eu. („Eminescu-Omul”, în „Amintiri”)

Iacob Negruzzi: În anii tinereții pe când boala nu începuse încă a altera caracterul său, Eminescu era omul cel mai simpatic, cu natura sa impersonală, vocea sa cea melodioasă, și zâmbetul său cel blând. Pe atunci numai un mic cerc de prieteni, mai ales din „Junimea”, recunoștea strălucitul său talent. Restul publicului și în special scriitorii din București, mai ales Hasdeu, îl lua în râs ca pe un autor cu pretenții și lipsit de orice merite literare. Dar prin o dreaptă întoarcere a lucrurilor totul s-a schimbat mai târziu. Tinerii de prin școli începură să găsească tot mai mare plăcere în citirea poeziilor lui Eminescu, până când întreaga generație mai nouă fu cuprinsă de entuziasm pentru nenorocitul poet care a avut un sfârșit atât de jalnic. Eminescu, cunoscut în mod imperfect de noi contemporanii ce ni-l reînfățoșăm din amintiri răzlețe, va fi mai bine pătruns de generațiile viitoare, a căror judecată, neîntunecată prin fapte fără însemnătate, va putea mai ușor cuprinde în întregul ei puternica lui personalitate. („Eminescu”, în „Amintiri din Junimea”)

Mite Kremnitz: Îl văd încă intrând în sufragerie, timid și stângaci, cu toate că nu era stingherit, neîndemânatec în fiecare mișcare, un om care după aparență cunoscuse tot așa de puțin disciplina corporală, ca și pe cea spirituală. Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât svelt, cu cap ceva cam mare pentru statura lui, cu înfățișarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la față, nebărbierit, cu dinți mari galbeni, murdar pe haine și îmbrăcat fără nici o îngrijire. Natural că acestea toate nu le-am observat la prima vedere, dar încet, încet, în timpul mesei, le-am văzut, aproape fără să-l privesc, căci eram atât de decepționată, încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea. De altminteri nu-i adresai nici un cuvânt și nici el nu părea să-mi dea vreo atenție. Stimulat de cumnatul meu (n.r.: Titu Maiorescu), vorbi foarte vioi cu el și cu alți câțiva domni, mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi suna brutal. Numai când vorbea, peste masă, micuței mele nepoate, vocea lui, care altfel nu era deloc atrăgătoare, devenea uimitor de dulce și ochii împăienjeniți dobândeau o expresie simpatică. În vorbire, întrebuința în loc de d-ta, moldovenescul mata, care mie mi-a plăcut întotdeauna așa de mult. („Amintiri fugare despre M. Eminescu”)

Alexandru Vlahuță: Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoșoaii, deasupra unei tapițerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărți multe tixite pe nouă polițe mari, ca de vro patru metri, o mașină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colț, în alt colț un cufăr vechi; pe păreți, nici o cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămașa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoștea din copilărie, își ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram așa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos și blând, cu părul negru, undulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid, la față cu ochii duși, osteniți de gânduri, mustața tunsă puțin, gura mică și-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate și melancolie. Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca și cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă. („Amintiri despre Eminescu”, 1889)

Sursa: „Amintiri despre Eminescu”, Editura Junimea, 1971

Am cunoscut foarte de-aproape un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire. Era pe lângă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și cea mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară „formă nouă limba veche și-nțeleaptă”, pe care o cunoștea atât de bine și o iubea atât de mult. (I. L. Caragiale)

07
/09
/16

România participă și în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg, avându-i ca invitați pe scriitorii Herta Muller, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean și Bogdan Ghiu.

05
/09
/16

Pentru a înţelege mai bine cinematografia, este întotdeauna util să revenim la filmul mut, a cărui diversitate a fost remarcabilă. Acolo s-au pus bazele gramaticii vizuale, prin căutările marilor cineaşti-pioneri, aşa cum reaminteşte volumul nou apărut „Limbajul cinematografic în era filmului mut”, de Silviu Şerban.

01
/09
/16

"Cred că, dintre toate minunile lumii, cea mai mare minune este Iubirea!" - George Șovu. Apreciatul romancier și scenarist a murit, luni, la vârsta de 85 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc, astăzi, de la ora 13.00, la Cimitirul Mănăstirii Cernica. George Şovu este autorul scenariilor pentru celebra serie de filme 'Liceenii'.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

31
/08
/16

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

29
/08
/16

"Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe", spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

24
/08
/16

Pe 9 septembrie, între orele 9.00 şi 23.00, va avea loc cea de a V-a ediţie a Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

18
/08
/16

„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franţa, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naştere pe care scria «născut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“ Viaţa lui Neagu Djuvara începe aşadar în 1916, la Bucureşti, sub semnul aventurii şi al peregrinărilor.

18
/08
/16

“Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta.” - Neagu Djuvara. Istoricul, scriitorul şi diplomatul Neagu Djuvara împlineşte, astăzi, 100 de ani.

17
/08
/16

Pentru pasionații de istorie sau pur și simplu cei care vor romane pline de personaje memorabile și întorsături de situație, seria Războiul celor Două Roze spune povestea tulbure și fascinantă a celor 30 de ani de război civil între cele mai mari familii nobiliare din Marea Britanie: Casa York și Casa Lancaster, una dintre ce mai brutale și sângeroase perioade din istoria Regatului. Este totodată perioada istorică și politică poate cea mai controversată și renumită, cu numeroase reprezentări în cărțile de istorie, romane, filme și seriale.

16
/08
/16

Scriitorul francez Pascal Bruckner își lansează în premieră mondială prima sa piesă de teatru, scrisă anul acesta și intitulată "Crăciun la palat", în cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Piesa de teatru, o comedie politică de situație, care face aluzie la Franța contemporană, va fi transpusă de regizoarea Chris Simion într-un spectacol-lectură. Din distribuție fac parte Pascal Bruckner, Marian Râlea, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, George Ivașcu și Vlad Logigan.

16
/08
/16

Într-o epocă în care televiziunea transmite totul şi nu comunică nimic, Adelin Petrişor a ales să realizeze un incitant periplu fotografic în cea mai închisă ţară a lumii – Coreea de Nord. Albumul Coreea de Nord, un lagăr cît o ţară, de Adelin Petrişor, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de război din România, va apărea astăzi la Seul, Coreea de Sud, cu titlul A Weekend in Pyongyang, North Korea.

14
/08
/16

Dragă domnule Zweig, vă scriu tocmai din Europa de Est, în anul 2016, după Hristos, pentru a vă informa că, așa cum v-ați temut, lumea a continuat să-și piardă mințile...

Page 50 of 104« First...102030...4849505152...607080...Last »