„7 dintr-o lovitură“. Live de la Teatrul Metropolis, pe 10 aprilie, și online pe Streamerse
https://www.ziarulmetropolis.ro/7-dintr-o-lovitura-live-de-la-teatrul-metropolis-pe-10-aprilie-si-online-pe-streamerse/

Spectacolul „7 dintr-o lovitură” va fi transmis Live / Online pe 10 aprilie, de la ora 19:45, fiind jucat la Teatrul Metropolis. Biletele pot fi achiziţionate online, fiind disponibile pe platforma Streamerse. Bucuraţi-vă de teatru alături de familie, urmărind spectacolul după o piesă scrisă de Lia Bugnar.

Un articol de Dan Boicea|29 martie 2021

Un spectacol cu şi despre tineri, a cărui acţiune se întâmplă într-un studio de televiziune. O competiţie deschisă, un maraton live, de trei zile, în care şapte personaje sunt prinse în goana atingerii propriilor vise, cu preţul oricărui sacrificiu, scrie site-ul Streamerse, unde puteți cumpăra bilete la această reprezentație. Prețul unui bilet de acces pe platformă este de 39 de lei, iar spectacolul va fi disponibil timp de 4 zile după live.

Șapte oameni complet diferiți sunt închiși în studioul unei televiziuni. Doar doi dintre ei vor fi „norocoșii“ aleși să joace într-o telenovelă. Fiecare încearcă să convingă publicul că merita să fie votat, însă, dincolo de aparențe, întrezărim demoni (interiori) gata să-și devoreze adversarii.

Un spectacol de Lia Bugnar

Distribuție: Maria Obretin, Marius Manole, Anghel Damian, Alexandra Sălceanu, Nicoleta Lefter, Alexandru Nedelcu, Cătălin Babliuc

„Pe 10 Aprilie jucam online «7 dintr-o lovitură». Mi-a fost tare dor de colegi. Am emoții. Pozele nu sunt de actualitate… între timp am mai îmbătrânit și noi dar suntem la fel de talentați și dedicați, așa că fiți pe fază“, scrie actrița Nicoleta Lefter, pe pagina ei de Facebook.

Citiți o cronică semnată de Cristina Enescu în Ziarul Metropolis: „7 dintr-o lovitură”: râdem, ironizăm, judecăm, dar de fapt pe cine?

„7 dintr-o lovitură e un manifest împotriva proteveurilor și antenelor, și kanaldeurilor care ne infestează viața. Manifest prin umor și hohot de râs” spune descrierea spectacolului. Ar fi banal dacă ar fi doar asta. Aici râzi de marasmul, superficialitatea și vulgaritatea crescânde ale industriei entertainment-ului, dar și de propriile interese și motivații în modul cum  ne prezentăm în fața lumii. Nu poți să vezi acest spectacol fără să te întrebi măcar în treacăt: ce mă interesează din ce urmăresc în media și mai ales de ce? Cât de mult mă incită vulgaritățile și vedetismele de la TV și din mediul online? Cât de obsesiv îmi doresc să maschez propriile mele imperfecțiunile în fața altora – și care e „imaginea perfectă” pe care mi-o doresc.

„7 dintr-o lovitură! O competiție de talente pe bune, acum online – deci, practic în toată lumea! Simt că o să dau lovitura pe cel puțin două continente“, scrie actrița Maria Obretin pe contul ei de Facebook.

„Practic sunt un exemplu pentru colegii mei din spectacolul «7 dintr-o lovitură». Îi fac să și depășească limitele fizice, numai pe actorie sunt mai tari, în rest îi iau la toate capitolele… Pe 10 aprilie promit să vedeți o distribuție fit, demnă de orice ecran de laptop“, scrie Marius Manole pe contul lui de Facebook.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.

08
/11
/13

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.