70 de ani de la naşterea lui Freddie Mercury
https://www.ziarulmetropolis.ro/70-de-ani-de-la-nasterea-lui-freddie-mercury/

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” – Freddie Mercury. Artistul născut în Zanzibar, considerat unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică rock din istorie, ar fi împlinit astăzi 70 de ani. O vârstă la care Freddie Mercury, liderul formaţiei britanice Queen, nu şi-ar fi dorit să ajungă: „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani”.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2016

În urmă cu 70 de ani, într-o zi de 5 septembrie (1946) se năştea, în Zanzibar, Farrokh Bulsara, cel care a rămas cunoscut în istoria muzicii drept Freddie Mercury, liderul şi sufletul legendarei formaţii Queen.

Când a împlinit şapte ani, Freddie a fost trimis în India pentru a merge la Şcoala de băieţi „Sf. Petru”, unde a excelat la sport şi a învăţat să cânte la pian. După ce şi-a completat studiile, s-a alăturat mai multor formaţii şi ulterior a făcut parte din trupa Queen, unde s-a remarcat datorită vocii sale deosebite şi prestaţiilor live.

Freddie Mercury a scris numeroase hit-uri, printre acestea: „Bohemian Rhapsody”, „We Are The Champions”, „Killer Queen” sau „Little Thing Called Love”. În decursul carierei, a lansat şi două albume solo, „Mr. Bad Guy” (1985) şi „Barcelona” (1988).

Un concert nu este o interpretare live a albumului nostru. Este un eveniment teatral. – Freddie Mercury

Queen a lansat 15 albume până în 1991, a vândut peste o sută de milioane de discuri, mai mult  decât oricare altă formaţie şi a scos, în medie, un LP pe an, în vreme ce alte trupe renumite au nevoie chiar şi de patru ani pentru aceasta… O prolificitate formidabilă, dacă ne gândim că geniul lui Freddie era dublat de talentul şi inspiraşia celorlalţi trei membri ai grupului: Brian May  – „We will Rock You“,  Roger Taylor – „Radio Gaga“, John Deacon – „I Want To Break Free“.

Freddie Mercury s-a stins din viaţă la vârsta de 45 de ani, în noiembrie 1991, la o zi după ce a  anunţat public că este seropozitiv, cenuşa sa a ffiind împrăştiată pe lacul Geneva, lângă Montreux, Elveţia.

Foto: Freddie Mercury  – facebook

28
/02
/14

Din cartea scrisă de soţia sa, Romola de Pulszki, aflăm că marele balerin rus s-a născut la 28 februarie 1890, la Kiev, oraşul cu patru sute de biserici, într-o familie de dansatori de origine poloneză.

01
/02
/14

 A-l reciti pe Caragiale, fie din necesitatea studiului sau din bucuria reîntâlnirii cu el, înseamnă a interpreta în spirit sau literă şi a descoperi de fiecare dată noi semnificaţii. A fost un geniu al expresiei, iar scriitura lui nu îngăduie modificări. Ziarul Metropolis vă prezintă portretul lui Caragiale, aşa cum îl arată însemnările personale sau aşa cum l-au consemnat contemporanii lui.

26
/12
/13

„Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen.

Pagina 30 din 33« Prima...1020...2829303132...Ultima »