75 de ani de istorie a Teatrului Țăndărică la Muzeul Copilului București
https://www.ziarulmetropolis.ro/75-de-ani-de-istorie-a-teatrului-tandarica-la-muzeul-copilului-bucuresti/

Teatrul de Animaţie Țăndărică va prezenta, în perioada august – decembrie 2020, la Muzeul Copilului din Bucureşti, proiectul Expoziţie Interactivă/Muzeul Itinerant Perpetuum Țăndărică, ce constă într-o prezentare artistică a patrimoniului Teatrului de Animaţie Țăndărică.

Un articol de Liliana Matei|21 august 2020

Păpușile sunt alese dintr-o istorie de 75 de ani a teatrului și marchează principalele repere de viziune plastică a teatrului de animație.

Particularitatea proiectului Perpetuum Țăndărică constă în caracterul contemporan al scenografiei de păpuși prin prezentarea tendințelor estetice și a tehnicilor actuale de construcție. Sunt expuși atât pașii de construcție a unei păpuși sau a unei marionete – obiect de joc sau operă de artă – cât și creațiile scenografiei de păpuși din repertoriul actual al Teatrului de Animație Țăndărică.

„Copilul își formează o cultură cu foarte multe imagini, gândește în imagini, se joacă cu imaginile, memorează vizual. Aud mereu sintagma „copiii de azi nu mai citesc”. Nu e chiar așa! Ei își iau informațiile altfel decât noi, trebuie să îi încurajăm să lucreze cu noua tehnologie, cu noile lor „cărți”, gadget-urile. Este esențial să ținem mereu cont de ei. Vrem să vină spre noi, așadar trebuie să avem grijă să nu îi plictisim, să nu îi „culturalizăm” forțat! Să vină la teatru ca la joacă, cu căutare, cu prietenie, cu fericire și chiar cu obrăznicie, dacă vreți. Să le asigurăm un loc în care ei să fie… Liberi”, a declarat Călin Mocanu, managerul Teatrului Țăndărică.

Muzeul Copiilor este un spațiu educativ, creativ și inovativ înființat la inițiativa Primarului General Gabriela Firea. Muzeul Copiilor va fi structurat pe secțiuni tematice – artă şi cultură, științe, geografie, istoria oraşului, tehnologie/ inovație şi gastronomie – în care vor fi organizate expoziții interactive, diverse evenimente, lecții deschise şi întâlniri cu artişti.

Expoziția „Perpetuum Țăndărică” este organizată de Primăria Capitalei prin Teatrul de Animație Țăndărică și poate fi vizitată în perioada august – decembrie 2020 la Muzeul Copilului din București.

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.