75 de ani de la nașterea actorului Emil Hossu
https://www.ziarulmetropolis.ro/75-de-ani-de-la-nasterea-actorului-emil-hossu/

„Totdeauna prezentul este cel care contează. E adevărat că nostalgiile plăcute din trecut se pot îmbina cu speranţele din viitor, creând astfel adevărata viaţă a fiecăruia dintre noi. Acest lucru este valabil, sau poate mai valabil, în viaţa artistică.” – Emil Hossu

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2016

Emil Hossu s-a născut la 24 noiembrie 1941, în Ocna Sibiului, dar când era foarte mic familia s-a mutat la Cluj. Tatăl, fiind diplomat, a fost deportat în august 1945, împreună cu toată familia, într-un lagăr din Germania, unde au rămas un an și trei luni. După ce au scăpat din lagăr, s-au întors în România.

Pentru că nu avea ”origine sănătoasă”, Emil Hossu a intrat la IATC abia la a treia încercare și a absolvit-o în 1965. Primele sale roluri au fost la teatrul radiofonic. A fost apoi repartizat la Teatrul ”Nottara”, unde a jucat toată viața.

Ani la rând, Emil Hossu a jucat cu casa închisă, alături de soția sa, Catrinel Dumitrescu, spectacolul ”Doi pe o bancă”.

Emil Hossu a murit la 25 ianuarie 2012, în urma unui infarct miocardic, cu câteva minute înainte de începerea spectacolului ”Aniversarea”, în timpul repetiției generale, pe scena teatrului Nottara.

În decembrie 2012, Emil Hossu, Liviu Ciulei, Ion Lucian și Şerban Ionescu au primit, în memoriam, stele pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în Piaţa Timpului.

Foto: Emil Hossu – facebook

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).

03
/03
/23

În luna martie 2023, Institutul Cervantes din București va prezenta online o serie de filme excepționale ale regretatului regizor spaniol Carlos Saura, un cineast care a dobândit deja un loc de necontestat printre zeii cinematografiei, omagiu prilejuit de decernarea, în acest an, a Premiului Goya de Onoare. Toate titlurile vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României).

03
/03
/23

Apreciatele productii „Aferim!", „Inimi cicatrizate" și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", semnate de unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei româneşti, Radu Jude și scurtmetraje curajoase, semnate de tineri regizori, premiați pentru talentul lor, îi așteaptă pe telespectatorii TVR Cultural pe 4 martie, într-o nouă ediţie „Noaptea albă a filmului românesc".

02
/03
/23

La 35 de ani după lansarea primei părți și la doar 5 după ce a revenit în atenția tuturor cu partea a doua, „Moromeții 3” se filmează anul acesta în mai multe locații din țară.

01
/03
/23

Filmul „Proștii/ Fools”, producție cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni, fiind distribuit de microMULTILATERAL. “Proștii” va rula în avanpremieră la București la Cinema Elvire Popesco în această seară de la ora 20:30.

28
/02
/23

„Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care va avea loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara.