8 iunie: O expoziție excepțională se deschide pentru vizitare, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/8-iunie-o-expozitie-exceptionala-se-deschide-pentru-vizitare-la-tnb/

Marţi, 8 iunie 2021, începând cu ora 18.30, vă invităm în Rotonda şi în Foaierul Sălii Mici a TNB la vernisajul expoziţiei Retroversibil a Departamentului Modă de la UNArte.

Un articol de Liliana Matei|7 iunie 2021

O superbă expoziție – omagiu, dedicată memoriei unei personalități de excepție, istoricul și criticul de artă Adina Nanu, o expoziție – demonstrație de exemplară pedagogie artistică, realizată de Departamentul Modă al UNArte, la aniversarea a 50 de ani de la înființare.

”Expoziția Retroversibil este, în primul rând, un strigăt disperat pentru a  găsi un spațiu pentru colecția de costume a Adinei Nanu. Este, apoi, un prilej de a arăta legătura dintre această colecție de veșminte vechi cu cele mai actuale producții ale viitorilor creatori de modă din Romania. Parteneriatul dintre Colecție și UNArte este, de fapt, o relație veche, încă de la înființarea Departamentului Modă, care a funcționat mereu în toți cei 50 de ani pe care UnArte îi aniversează anul acesta (1971-2021)”.
Prezintă istoricul Dr. Georgeta Filitti și Prof. Univ. Dr. Unda Popp, Departamentul Modă, UNArte (curatorul expoziție).
Vernisajul va avea loc în prezența rectorului UNArte, Prof.Univ. Dr. Cătălin Bălescu și a lui Ion Caramitru, managerul TNB.

Unda Popp, câteva explicații despre expoziție:
Expunerea pleacă de la costumele colecției, doar 20 de outfituri, alese din trei momente distincte (anii 1900, 1920 și 1960) și ajunge la experimentele neconvenționale actuale făcute de studenți.
În Secolul XX democratizarea a atenuat diferențele de imagine dintre oameni. Treptat hainele nu au mai semnalizat naționalitatea, religia și ocupația, nu s-a mai comunicat prin imaginea costumară starea socială și nu s-a mai afișat averea (etalarea bijuteriilor scumpe și a hainelor de blană sunt astăzi considerate de prost gust), apoi veșmintele au șters, cât mai mult posibil, diferențele de vârstă.
Astăzi se ridică și ultima barieră, cea dintre genul masculin și cel feminin. Dispariția marcării genului prin costum a fost punctul de pornire al temelor de atelier (ale studenților masteranzi și doctoranzi coordonați de Unda Popp) expuse în sala a doua (foaierul aferent Sălii Mici a TNB).

S.O.S (Sexi Office Suits) și Hermes și Afrodita
S-a pornit de la faptul că de la jumătatea secolului al XIX-lea bărbații au intrat în uniforma omului respectabil, rămasă în mare parte neschimbată și astăzi. Redingota / Smokingul / Fracul sunt piese obligatorii în garderoba masculină. (În Romania comunismul a rupt tradiția și a impus brutal salopeta muncitorească).
Apoi, moda ultimilor ani ai secolului XX a subliniat ascensiunea femeilor în lumea profesională dominată încă de bărbați. Veșmintele femeilor încearcă să copieze hainele masculine, amintind de povestea Sfântului Gheorghe, care, ca să învingă balaurul, a purtat o cămașă cu solzi (ca pielea balaurului). Costumele femeilor destinate lucrului la birou, încă mai sunt alcătuite din aceleași piese vestimentare ca și cele ale bărbaților din marile corporații, copiind atât forma cât și culoarea acestor veșminte.
Pentru tema S.O.S studenții au decupat pe spatele unui sacou masculin second hand un decolteu cât mai provocator, utilizând inserții cu materiale neconvenționale. S-au avut în vedere reciclarea și reutilizarea hainelor.
Pentru tema Hermes și Afrodita studenții au avut de realizat un outfit jumătate masculin, jumătate feminin, respectând convenția actuală (bărbatul poartă costum cu pantaloni și femeia rochie). S-a stabilit forma geometrică a siluetelor (el triunghi cu baza în sus – ea triunghi cu baza în jos), marcând astfel diferențele încă admise astăzi dintre cele două tipuri constituționale, el cu umerii largi și ea cu talia subțire.
Concluzia: Ceea ce i-a rămas veșmântului să comunice este personalitatea și fantezia individului și, eventual, starea de spirit. Pentru aceasta sunt necesare minime repere culturale, un gust educat și stăpânirea mijloacelor de a transpune în imagine ideile dorite și, nu în ultimul rând, simțul umorului.
P.S. Tot în sala a doua sunt expuse lucrările doctorandei Mihaela Grădinaru, care face o interpretare scenografică a acelorași haine masculine. În galeria de la etajul foaierului sunt expuse lucrări din cadrul cercetărilor doctorale ale tinerelor profesoare Oana Roșca, Alina Gurguță și Antoaneta Tică.
În ambele spații vor fi proiectate scurte filme.

Accesul publicului se face dinspre Bd. Carol, zilnic între orele 11.00 – 18.00. Purtarea măștii în interiorul spațiului expozițional este obligatorie.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

25
/04
/23

Fundația Art Encounters din Timişoara, oraş care este Capitala Europeană a Culturii în acest an, găzduieşte expoziția "Adrian Ghenie - Corpul imposibil", ce conține o serie de desene și câteva picturi tulburătoaere, inspirate din izolarea din perioada pandemiei.

24
/04
/23

„Albinele Mării Negre” de Vasile Rață este a doua expoziție din seria „Window to Europe” de la Arbor.art.room, care-și propune ca de-a lungul acestui an să promoveze artiști cu rădăcini basarabene, care și-au început cariera la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acela a fost momentul prăbușirii cortinei de fier și al deschiderii de noi oportunități în spațiul occidental.

20
/04
/23

Spotlight – Bucharest International Light Festival revine între 21 şi 23 aprilie la Bucureşti cu noi experienţe şi locaţii în premieră. Cea de-a şaptea ediţie Spotlight Festival se numeşte ”Geometry of the City” şi transformă Calea Victoriei şi ARCUB – Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia din Franţa, Austria, Ungaria şi România.

20
/04
/23

Expoziția colectivă centrală Chronic desire – Sete cronică, inaugurată odată cu Deschiderea Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, va avea finisajul în acest sfârșit de săptămână. Evenimentul ce se va desfășura pe parcursul a trei zile va conține ateliere, dezbateri, performance, tururi ghidate și concerte care intră în dialog cu sau activează lucrările din expoziție.

10
/04
/23

La începutul lunii, ca într-un city break în care au devorat tot ce se putea în materie de artă contemporană, mai mulți membri ai Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT) din Parlamentul European au văzut tot ce are de oferit Timișoara în prezent, în muzee, săli de spectacol și spații neconvenționale. Expresia redundantă, care a fost rostită de mai mulți parlamentari europeni a fost: „Cum putem să ajutăm“?