86 de ani de folclor la Radio – Concert aniversar la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/86-de-ani-de-folclor-la-radio-concert-aniversar-la-sala-radio/

Sub semnul aniversar al celor 86 de ani de la difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune – SRR, Radio România organizează duminică, 23 noiembrie, un concert folcloric sub titlul „86 de ani de folclor la Radio – LAUREAŢII RADIOULUI”.

Un articol de Petre Ivan|18 noiembrie 2014

86 de ani de folclor la Radio – LAUREAŢII RADIOULUI / Susţinut la Sala Radio de Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş, evenimentul aniversar aduce în faţa publicului mari artişti ai folclorului românesc, lansaţi pe drumul succesului de către Radio România.

Ieri muzicieni la început de drum, astăzi vedete, „LAUREAŢII RADIOULUI” revin pe scena debutului lor artistic, la Sala Radio: Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mîţu Stoian, Cristian Pomohaci, Cornelia şi Lupu Rednic, Constantin şi Marius Măgureanu, Maria Butilă, Cornel Borza, Emilia Drăgotoiu Nanu, Ion Drăgan, Claudia Torop, Marcel Părău, Victoriţa Lăcătuşu, Constantin Bahrin, Daniela Cernea, Maria Loga.

Iubitorii muzicii populare sunt invitaţi la concertul de gală al Orchestrei de Muzică Populară Radio „LAUREAŢII RADIOULUI”. Evenimentul va fi prezentat de Nataşa Raab.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, aici .

Foto: 86 de ani de folclor la Radio – orchestreradio.ro

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.