91 de ani de la naşterea Maestrului Marin Constantin – Concert Extraordinar
https://www.ziarulmetropolis.ro/91-de-ani-de-la-nasterea-maestrului-marin-constantin-concert-extraordinar/

Sâmbătă, 27 februarie 2016, începând cu ora 16:00, Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti găzduieşte Concertul Extraordinar “Marin Constantin 91”, susţinut de Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”.

Un articol de Petre Ivan|17 februarie 2016

Sub bagheta Annei Ungureanu, discipol și continuator al maestrului Marin Constantin, Corul Madrigal va oferi publicului un program special, ce include atât celebrele creații ale fondatorului, cât și piese care au făcut istorie în repertoriul ultimelor cinci decenii. Evenimentul este prezentat de Sorina Goia, acompaniamentul la pian fiind asigurat de Verona Maier.

Pentru Corul nostru, este cel mai emoţionant concert de pe parcursul întregii stagiuni. Este momentul în care foarte mulţi madrigalişti se reunesc şi sărbătoresc cum nu se poate mai frumos ziua celui care le-a creat un scop în viaţă, în profesie. Madrigalul românesc este marca marelui muzician Marin Constantin, motiv pentru care nu ne dorim să treacă vreun an fără a sărbători ziua de 27 februarie, Ziua Madrigalului. Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.

Despre Marin Constantin

Marin Constantin, dirijor și compozitor de notorietate mondială, s-a născut pe 27 februarie 1925, în comuna Urleta, jud. Prahova. A pus bazele Corului Madrigal în 1963, fiind un specialist în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională şi contemporană românească.

A fondat Corul Universității din București (1948), Capela Corală “Gheorghe Cucu” (1958) și Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” (1963).

În perioada 1976-1994, a condus cursuri internaţionale de dirijat şi interpretare corală în Italia, Elveţia, Columbia, Mexic, Ecuador, Luxemburg, Venezuela, SUA, susţinând şi concerte alături de coruri reprezentative din aceste ţări.

Foto: Marin Constantin, Madrigal – madrigal.ro

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.