95 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo
https://www.ziarulmetropolis.ro/95-de-ani-de-la-nasterea-lui-ion-popescu-gopo/

“Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe – nu, culoare – nu, gingăşie – nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” – Ion Popescu-Gopo, creatorul omuleţului Gopo. Regizorul, scenaristul şi graficianul Ion Popescu-Gopo, câştigător al unui “Palme d’or” (1957) s-a născut la 1 mai 1923, în Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|1 Mai 2018

Ion Popescu-Gopo s-a impus, prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul “Palme d’or” la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu filmul de scurt metraj Scurtă istorie. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).

Pseudonimul său de Gopo provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu.

A debutat în presă în anul 1939, publicând caricaturi, la fel ca ”pionierii” animaţiei româneşti Aurel Petrescu şi Marin Iorda. A studiat la Academia de Arte din Bucureşti, pe care nu a absolvit-o, dar a urmat la Moscova un curs de animaţie pe care l-a absolvit. S-a afirmat ca desenator, caricaturist, ilustrator de carte.

În animaţie, debutează în anul 1949 alături de tatăl său şi de Matty Aslan, cu scurt-metrajul de animaţie ”Punguţa cu doi bani”.

Din anul 1950 începe să lucreze la Studioul cinematografic Bucureşti, în cadrul secţiei de animaţie. Primele desene animate erau zoomorfe şi constituiau fabule educative în spiritul epocii.

Regizor, scenarist şi cineast de o factură aparte, Ion Popescu-Gopo se impune după 1950 ca principală personalitate a filmului de animaţie din România, la Studiourile Buftea şi Animafilm.

În anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: ”Răţoiul neascultător”. Urmează ”Albina şi porumbelul”, apoi ”Doi iepuraşi” (1952), ”Marinică” (1953), ”O muscă cu bani” (1954), ”Şurubul lui Marinică” şi ”Ariciul răutăcios” (1955), ”Galateea” (1957) etc.

Personajul emblematic pentru poetica lui Gopo este Omuleţul cu floarea – ”Omuleţul” (”Scurtă istorie”, ”7 arte”, ”Homo sapiens”) este personajul nud şi schiţat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane.

Primul său succes, Marele Premiu (Palme d’or) la Cannes (1957) cu ”Scurtă istorie”, a fost şi cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovaţia lui Gopo: ”Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu”.

Peste ani, Gopo spunea: ”Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă”.

Palmaresul acestei pelicule, dar şi al altora de animaţie, a fost de peste 50 de premii pe diferite meridiane ale lumii.

La mijlocul anilor ’60, Gopo a creat filmul-pilulă. Câteva exemple de parabole condensate care ilustrează genul sunt: ”Balanţa”, ”Ploaia”, ”Ulciorul”.

Din 1956 abordează, ca scenarist, regizor şi, ocazional, interpret sau compozitor, filmul de ficţiune cu actori: ”Fetiţa mincinoasă”, debut premiat la Damasc în 1956, ”S-a furat o bombă” – 1961, ”De-aş fi… Harap-alb” – 1965, premiat la Mamaia şi la Moscova în 1965, ”Povestea dragostei” – 1976, ”Maria-Mirabela” – 1981, film inspirat din povestea ”Fata babei şi fata moşneagului” a lui Ion Creangă, ”Maria şi Mirabela în Tranzistoria” – 1988, în ultimele două artistul apare ca interpret al personajului Moş Timp.

Când am început să lucrez cu actorii, mi-am descoperit parcă nişte independenţe în mişcare, m-am simţit ca un dinozaur cu membre lungi şi neascultătoare. – Ion Popescu Gopo

Basmele ecranizate de Ion Popescu Gopo nu sunt simple ecranizări fidele, ci sunt actualizate şi interpretate. Spre exemplu, ”Maria Mirabela” nu e o simplă lectură a basmului ”Fata moşului şi fata babei”, ci un musical; în ”Rămăşagul” (1985) zâna se deplasează pe bicicletă.

Pe lângă activitatea sa de scenarist şi regizor, Gopo a şi interpretat câteva roluri în filmele proprii: ”Faust XX”, ”Galax”, ”Rămăşagul”, ”O zi la Bucureşti”, dar şi în filme ale altor regizori: ”O noapte de pomină” (1939, regia Ion Şahighian) sau ”Dimitrie Cantemir” (1973, regia Gheorghe Vitanidis), unde l-a interpretat pe ţarul Petru cel Mare.

În anii 1980, Ion Popescu-Gopo experimentează noi tehnici de animaţie: mişcarea acelor de gămălie (”Şi totuşi se mişcă”, 1980), a firelor de tutun (”Animagic film”, 1981), animarea obiectelor, statuetelor, părului (”Tu”, 1983).

A fost preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România (1968-1989), iar în perioada 1969-1972 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie şi director al secţiei de film şi televiziune din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

A fost ales membru de onoare al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film. A murit la 29 noiembrie 1989, la Bucureşti, în urma unui atac de cord.

Foto: Ion Popescu-Gopo – facebook

09
/12
/19

Ajuns la ediția a 23-a, festivalulul de film studențesc CineMAiubit, care a avut loc între 3 și 7 decembrie la Cinemateca Eforie din București, a scos în prim-plan câțiva tineri cineaști foarte promițători, care merită urmăriți și de care foarte probabil vom mai auzi în anii care vin.

09
/12
/19

Muzeul Național de Artă al României invită publicul, pe 12 decembrie, de la ora 19.00, la o seară de film cu o proiecție specială: un moment rar de confesiune în care Corneliu Baba, acest pictor singuratic, a acceptat prezența celorlalți în atelierului său.

08
/12
/19

Al șaselea și ultimul sezon al dramei Vikingii a revenit, în exclusivitate, la HISTORY® cu două episoade, joi, 5 decembrie, de la ora 21:00, la doar o zi după premiera din Statele Unite. Drama crește în intensitate pe parcursul călătoriei vikingilor în locuri îndepărtate, la mii de kilometri de Kattegat, pe măsură ce aceștia vor întâlni rivali de temut și vor înfrunta consecințele morții lui Ragnar.

28
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) și „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă - dar și manieristă - despre un inginer constructor (Dorian Boguță) a cărui viață e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

28
/11
/19

Organizat de American Independent Film Festival și Cinema „Elvire Popesco”, pe 30 noiembrie, Maratonul „Blade Runner” este o invitație în lumea a două filme cult.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

23
/11
/19

10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

21
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forță, eșuate, „Poarta Albă” (2014) și „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari așteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calități, fără a fi memorabil.

Page 1 of 25412345...102030...Last »