95 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo
https://www.ziarulmetropolis.ro/95-de-ani-de-la-nasterea-lui-ion-popescu-gopo/

“Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe – nu, culoare – nu, gingăşie – nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” – Ion Popescu-Gopo, creatorul omuleţului Gopo. Regizorul, scenaristul şi graficianul Ion Popescu-Gopo, câştigător al unui „Palme d’or” (1957) s-a născut la 1 mai 1923, în Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|1 mai 2018

Ion Popescu-Gopo s-a impus, prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul „Palme d’or” la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu filmul de scurt metraj Scurtă istorie. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).

Pseudonimul său de Gopo provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu.

A debutat în presă în anul 1939, publicând caricaturi, la fel ca ”pionierii” animaţiei româneşti Aurel Petrescu şi Marin Iorda. A studiat la Academia de Arte din Bucureşti, pe care nu a absolvit-o, dar a urmat la Moscova un curs de animaţie pe care l-a absolvit. S-a afirmat ca desenator, caricaturist, ilustrator de carte.

În animaţie, debutează în anul 1949 alături de tatăl său şi de Matty Aslan, cu scurt-metrajul de animaţie ”Punguţa cu doi bani”.

Din anul 1950 începe să lucreze la Studioul cinematografic Bucureşti, în cadrul secţiei de animaţie. Primele desene animate erau zoomorfe şi constituiau fabule educative în spiritul epocii.

Regizor, scenarist şi cineast de o factură aparte, Ion Popescu-Gopo se impune după 1950 ca principală personalitate a filmului de animaţie din România, la Studiourile Buftea şi Animafilm.

În anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: ”Răţoiul neascultător”. Urmează ”Albina şi porumbelul”, apoi ”Doi iepuraşi” (1952), ”Marinică” (1953), ”O muscă cu bani” (1954), ”Şurubul lui Marinică” şi ”Ariciul răutăcios” (1955), ”Galateea” (1957) etc.

Personajul emblematic pentru poetica lui Gopo este Omuleţul cu floarea – ”Omuleţul” (”Scurtă istorie”, ”7 arte”, ”Homo sapiens”) este personajul nud şi schiţat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane.

Primul său succes, Marele Premiu (Palme d’or) la Cannes (1957) cu ”Scurtă istorie”, a fost şi cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovaţia lui Gopo: ”Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu”.

Peste ani, Gopo spunea: ”Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă”.

Palmaresul acestei pelicule, dar şi al altora de animaţie, a fost de peste 50 de premii pe diferite meridiane ale lumii.

La mijlocul anilor ’60, Gopo a creat filmul-pilulă. Câteva exemple de parabole condensate care ilustrează genul sunt: ”Balanţa”, ”Ploaia”, ”Ulciorul”.

Din 1956 abordează, ca scenarist, regizor şi, ocazional, interpret sau compozitor, filmul de ficţiune cu actori: ”Fetiţa mincinoasă”, debut premiat la Damasc în 1956, ”S-a furat o bombă” – 1961, ”De-aş fi… Harap-alb” – 1965, premiat la Mamaia şi la Moscova în 1965, ”Povestea dragostei” – 1976, ”Maria-Mirabela” – 1981, film inspirat din povestea ”Fata babei şi fata moşneagului” a lui Ion Creangă, ”Maria şi Mirabela în Tranzistoria” – 1988, în ultimele două artistul apare ca interpret al personajului Moş Timp.

Când am început să lucrez cu actorii, mi-am descoperit parcă nişte independenţe în mişcare, m-am simţit ca un dinozaur cu membre lungi şi neascultătoare. – Ion Popescu Gopo

Basmele ecranizate de Ion Popescu Gopo nu sunt simple ecranizări fidele, ci sunt actualizate şi interpretate. Spre exemplu, ”Maria Mirabela” nu e o simplă lectură a basmului ”Fata moşului şi fata babei”, ci un musical; în ”Rămăşagul” (1985) zâna se deplasează pe bicicletă.

Pe lângă activitatea sa de scenarist şi regizor, Gopo a şi interpretat câteva roluri în filmele proprii: ”Faust XX”, ”Galax”, ”Rămăşagul”, ”O zi la Bucureşti”, dar şi în filme ale altor regizori: ”O noapte de pomină” (1939, regia Ion Şahighian) sau ”Dimitrie Cantemir” (1973, regia Gheorghe Vitanidis), unde l-a interpretat pe ţarul Petru cel Mare.

În anii 1980, Ion Popescu-Gopo experimentează noi tehnici de animaţie: mişcarea acelor de gămălie (”Şi totuşi se mişcă”, 1980), a firelor de tutun (”Animagic film”, 1981), animarea obiectelor, statuetelor, părului (”Tu”, 1983).

A fost preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România (1968-1989), iar în perioada 1969-1972 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie şi director al secţiei de film şi televiziune din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

A fost ales membru de onoare al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film. A murit la 29 noiembrie 1989, la Bucureşti, în urma unui atac de cord.

Foto: Ion Popescu-Gopo – facebook

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.