Leapșa digitală cu actorii Naționalului craiovean
https://www.ziarulmetropolis.ro/leap%c8%99a-digital%c4%83-cu-actorii-na%c8%9bionalului-craiovean/

În vremuri excepţionale se impun măsuri excepţionale. Și nu toate trebuie să fie restrictive, ci dimpotrivă, e nevoie să contrabalansăm. De sâmbătă, 14 martie 2020, Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova a deschis un spaţiu de joacă virtual în care a adus până acum împreună la joacă peste 45.000 de spectatori şi 13 actori – #teatruncACASAteatru.

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2020

Teatru în casă, casă teatru (ori acasa teatru) a venit ca un răspuns instant la starea de incertitudine care s-a instalat brusc în viețile fiecăruia dintre noi, din nevoia de a crea o mișcare ce ar urma să ne țină pe cât mai mulți dintre noi acasă pentru binele nostru, al tuturor.

Și totul într-un mod cât mai plăcut, realizând că este foarte important ca starea de spirit să fie menținută, iar un teatru are menirea aceasta în vremuri tulburi.

Astfel, Naționalul craiovean a început să scoată oamenii la joacă, pe pagina oficială Facebook a instituției, pagină ce a devenit un spațiu de joacă virtual, unde zilnic se petrece acum o leapșa digitală între actorii naționalului și spectatori.

Jocul se desfășoară astfel: la ora la care este programat să înceapă jocul, pe pagina FB a

teatrului apare un video cu un actor care spune o replică dintr-un spectacol din repertoriul curent al Naționalului. Prima persoană care ghicește spectacolul îi poate adresa unuia dintre actorii echipei din ziua respectivă provocarea să spună o replică la alegere (o propoziție, maximum o frază), dar și tonul pe care s-o spună. Prin urmare, când apare următorul video, cu actorul desemnat care rostește într-un fel anume replica / citatul propus de spectatorul cu pricina, următorul spectator ce comentează primul la acest video, propune astfel la rândul său o replică / actorul / starea și așa mai departe.

În ultimele 3 zile peste 45.000 de oameni au interacționat cu actorii Naționalului craiovean într-un fel sau altul prin intermediul platformei de socializare.

Programul de joacă actual se va dezvolta în mai multe variante și direcții, printre care și un program pentru elevi, iar în anumite zile vom difuza spectacole din repertoriul teatrului. (programul va fi comunicat ulterior).

Până acum spectatorii s-au jucat cu actorii Iulia Colan, Constantin Cicort, Ioana Manciu, Dragoș Măceșanu, Cătălin Vieru, Alex Calangiu, Corin Druc, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Eugen Titu, Romanița Ionescu, Cătălin Mihai Miculeasa și Tamara Popescu.

Astăzi ies la joacă (de la ora 14:00) Claudiu Bleonț, Alina Mangra și Petronela Zurba. Proiectul online se va realiza în fiecare zi, câtă vreme va fi nevoie de acum încolo:

https://www.facebook.com/tncms.oficial/videos

Oriunde ai fi acasă, te așteptăm la joacă. Online e fain!

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.