„Lost Interferences”, povești despre pierdere…
https://www.ziarulmetropolis.ro/lost-interferences-povesti-despre-pierdere/

Vernisajul instalaţiei participative Lost Interferences, care va avea loc miercuri, 8 septembrie, de la ora 19 la Rezidenţa Scena 9 (Str. I.L. Caragiale nr. 32, Bucureşti)

Un articol de Liliana Matei|6 septembrie 2021

Proiect 2 în parteneriat cu Rezidența BRD Scena9 și UNATC IL Caragiale, prin Centrul CINETic, participă în cadrul secțiunii Kepler’s Gardens a festivalului Ars Electronica cu instalația de sunet participativă Lost Interferences.

Conceptul Kepler’s Garden, inițiat în 2020 de cel mai important festival de artă digitală din Europa, Ars Electronica, a reunit grădini din 120 de locații de pe întregul glob. În 2021, sub eticheta „A New Digital Deal”, în cadrul unei noi ediții globale a Grădinilor lui Kepler vor fi explorate teme precum Umanismul Digital, Școala Viitorului, Gândire prin artă, NFT, AI, Feminism Digital, în expoziții, conferințe și performance-uri și tururi ghidate în peste 70 de țări (https://ars.electronica.art/newdigitaldeal/en/program/online/).

Instalația interactivă Lost Interferences este construită prin colectarea de povești despre pierdere și va fi vernisată pe data de 8.9.2021 la Rezidența BRD Scena9 în strada Ion Luca Caragiale nr. 32 București, la ora 19:00. Puteți contribui cu experiențe despre pierdere prin site-ul http://lostinterferences.eu/, poveștile trimise urmând a fi incluse în cadrul instalației. Sunetul instalației redă experiențele despre pierdere colectate și compoziția generativă multicanal realizată pe baza acestora de compozitorul Constantin Basica prin programare și asistare AI.

Interferențe Pierdute

Am pierdut obiecte.

Am pierdut informație.

Am pierdut prieteni.

Am pierdut oameni dragi.

Pierdem speranțe, celule, memorie și, uneori, simțim că pierdem viitorul.

Ne pierdem.

Când pierdem ceva, uneori devenim disperați, uneori devenim singuri, ne izolăm.

Am vrut să știm cum s-au simțit oamenii când au pierdut ceva. Am colectat povești, experiențe, exprimate în scris, desene, fotografii, clipuri video / audio și am construit Lost Interferences.

În Lost Interferences arta telematică este chemată să vindece, în mod tehnologic, pierderea corpului nostru, pierderea simțurilor, pierderea sensului, într-un format hibrid, telematic.

Sperăm că, prin conectarea la Interferențe pierdute, pe care nu le-am auzit niciodată, în viețile noastre, și în toate posibilitățile pierdute, publicul se va alătura performerilor în a da sens lucrurilor pierdute. Sperăm că, prin conștientizarea pierderii, ne vom vindeca și că, împreună, printr-un corp conectat digital, vom descoperi un sine colectiv.

Poveștile despre pierdere vor sta la baza unui performance care va fi prezentat publicului în data de 11 septembrie, de la ora 14.

Performance-ul va fi transmis live în cadrul festivalului Ars Electronica și la fața locului la Rezidența BRD Scena9 din București (strada I.L.Caragiale nr. 32) în data de 11 septembrie, de la ora 19.

Instalația Lost Interferences va fi expusă în perioada 8-25 septembrie în Bucharest Garden, Rezidența BRD Scena9.

Compoziție și performing: Constantin Basica

cu: Maia Morgenstern și Romeo Cornelius, Irina Margareta Nistor

Regizor mixare realități:  Alexandru Berceanu

Instrumente  Deep Learning: Prateek Verma

Grafică: Alexandru Ponoran

Instrumente web : Grigore Burloiu

Documentare foto video: Andrei Gîndac

Sonorizare: Sorin Grigoreanu

Suport tehnic: Cristi Șimon, Crewart Multimedia Shows si Paradigma

Transmisie live: Cosmin Tița, Prisma

Comunicare: Andreea Chindriș

Produs de Proiect 2. Proiect 2 este o inițiativă culturală a asociației Teatru 2.0

 

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.