-->

Zilele Teatrului Național Iași – o microstagiune aniversară
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-teatrului-national-iasi-o-microstagiune-aniversara/

În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, Naţionalul ieşean organizează un maraton cu unsprezece spectacole proprii şi patru evenimente conexe, care să-i celebreze istoria şi prezentul: „Zilele Teatrului Naţional Iaşi”.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2022

Un eveniment amplu, care marchează 126 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului ieșean (1 decembrie 1896), o microstagiune care oferă, pe lângă cele unsprezece spectacole riguros selectate, evenimente conexe dedicate tuturor celor interesați de artele spectacolului, precum și ocazia de a întâlni personalități marcante din lumea teatrului, oaspeți din țară și din străinătate.

La această primă ediție, sunt așteptați curatori de festivaluri, jurnaliști de teatru, critici și manageri culturali din România și din afara țării (Marea Britanie, Ucraina, Grecia, Turcia, Cehia, Republica Moldova, Polonia).

Performanță; cele mai bune spectacole ale stagiunii

Timp de cinci zile, publicul festivalului va avea ocazia să vizioneze spectacolele de succes ale stagiunii, apreciate atât de spectatorii ieșeni, cât și de publicul și juriile altor evenimente teatrale importante din țară și de peste hotare: cinci spectacole din dramaturgia clasică și contemporană românească și șase montări ale unor piese din dramaturgia străină, toate cele unsprezece producții bucurându-se de semnăturile unor remarcabili creatori de teatru. Reprezentațiile se vor desfășura în cele patru săli de spectacole: Sala Mare, Teatru³, Sala Studio, Uzina cu Teatru. Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală (tel. 0232 255999) și de pe teatrulnationaliasi.ro, entertix.ro, myticket.ro.

Interactivitate; evenimente conexe

În programul evenimentului, teme de interes din sfera fenomenului teatral din zilele noastre vor fi dezbătute în cadrul celor patru întâlniri cu public.

În deschiderea festivalului, pe 30 noiembrie, în Sala Foaier, de la ora 11:00, va avea loc conferința „Strategii și politici culturale în actualul context european”, susținută de Aura Corbeanu, profesor universitar doctor, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, vicepreședinte executiv al Asociației UNITER .

Pe 1 decembrie, la Casa Muzeelor Iași, în Sala de conferințe, începând cu ora 11:00, se va lansa cartea „100 de spectacole în 100 de ani la Teatrul Național din Chișinău”, volum îngrijit de Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Lansarea de carte va fi prezentată de scriitoarea Nicoleta Dabija.

În cea de-a treia zi a festivalului, pe 2 decembrie, de la ora 11:00, în Sala Foaier se va desfășura conferința „Teatrul ucrainean în timpul invaziei ruse”, susținută de Hanna Veselovska, profesor, critic de teatru, director al departamentului de studii teatrale de la Institutul Național Academic de Cercetare și Artă modernă, Kiev, Ucraina.

Moderator: Raluca Rădulescu, realizator Radio România Cultural.

Pe 3 decembrie, de la ora 11:00, în Sala Foaier se va desfășura ultima conferință din cadrul „Zilelor Teatrului Național Iași”, cu titlul ,,Dezvoltarea de proiecte și programe creative – o perspectivă britanică”, susținută de Mhora Samuel, manager de proiecte și programe culturale, Marea Britanie. Moderator: Ioana Petcu, conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Continuitate; inaugurarea din 1896

La 1 decembrie 1896 a avut loc inaugurarea clădirii Teatrului Naţional ieşean, proiectată de celebrii arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, angajaţi de primarul Vasile Pogor. Noul edificiu a fost construit pe terenul vechii primării, după ce în noaptea de 17 spre 18 februarie, în 1888, Teatrul din Copou s-a năruit în urma unui incendiu.

Execuţia construcţiei a fost încredinţată unei societăţi bucureştene, iar uzina electrică şi cea termică au fost realizate de o societate berlineză. De la uzina electrică s-au alimentat primele instalaţii de iluminat public din Iaşi (iluminatul Pieţii Teatrului cu 12 lămpi electrice cu arc voltaic), moment care marchează începutul electrificării oraşului Iaşi.

Programul sărbătorilor de inaugurare s-a derulat în zilele de 1 şi 2 decembrie şi a cuprins „Uvertura Naţională” de Flechtenmacher, vodevilurile „Muza de la Burdujeni” de C. Negruzzi şi „Cinel-cinel” de Vasile Alecsandri şi comedia în versuri „Poetul romantic” de Matei Millo.

Sala Mare, o adevărată bijuterie arhitectonică, adăposteşte cortina pictată de meşterul vienez M.Lenz, plafonul şi cortina de fier, creații ale artistului vienez Al. Goltz. Tot aici se află vestitul candelabru cu 109 becuri din cristal de Veneţia. Clădirea Teatrului Naţional Iaşi a fost inclusă de BBC, în 2015, în topul celor şapte teatre care îţi taie respiraţia.

03
/07
/26

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

02
/07
/26

Sâmbătă 4 iulie 2026, începând cu ora 19, lirica românească ocupă scena unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate poeziei contemporane în Regatul Unit. În cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului European de Poezie (European Poetry Festival – EPF), publicul londonez este invitat la o seară dedicată creației poetice românești – o premieră în istoria festivalului.

30
/06
/26

Între 2 și 5 iulie 2026, THE JAZZ CAVE FESTIVAL VI aduce o nouă experiență multiculturală într-un decor impresionant. Festivalul aduce în Vâlcea 21 de formații din Europa, America de Nord și America de Sud, care vor bucura publicul prin concerte de jazz în stiluri diferite, ce se vor desfășura pe 3 scene.

29
/06
/26

Premiera spectacolului „Lakmé” de Léo Delibes, în regia lui Andrei Şerban şi sub conducerea muzicală a lui Tiberiu Soare, va avea loc pe 2 şi 3 iulie, de la ora 18.30, la Opera Naţională Bucureşti.

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

26
/06
/26

S-a născut în vara anului 1912, pe 28 iunie, la începutul unuia dintre cele mai tulburate secole, iar primii ani după liceul absolvit în oraşul natal şi i-a petrecut la Iaşi, unde a luat lecţii de pian şi compoziţie.

25
/06
/26

Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu prestigiosul teatru newyorkez La MaMa și cu Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, cu sprijinul Ministerului Culturii din România, prezintă, în perioada 25-28 iunie 2026, premiera mondială a spectacolului multimedia Migration Diary. New York City Edition, un proiect inedit, româno-american, creat de regizoarea Carmen Lidia Vidu.

23
/06
/26

Vara la Eforie Sud înseamnă seri petrecute în Grădina Cinemascop. Eforie Colorat deschide un nou sezon de evenimente culturale și timp petrecut împreună. Între 4 iulie și 23 august, vizitatorii sunt invitați să redescopere Eforie Sud prin filme, artă contemporană, muzică, ateliere și povești ale oamenilor care îi dau viață.