Dansul impune ritmul evenimentelor de la FEST-FDR
https://www.ziarulmetropolis.ro/dansul-impune-ritmul-evenimentelor-de-la-fest-fdr/

La Timişoara, Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) continuă cu spectacole fascinante, care au capacitatea de a se adresa tuturor categoriilor de public şi care transformă oraşul într-o feerică sală de spectacol.

Un articol de Petre Ivan|12 iunie 2014

Astfel, joi, 12 iunie, la Sala 2, de la ora 19.00, D’ale noastre, un spectacol marca Gigi Căciuleanu (o producție Teatrul Național București și Art Production), deschide seria spectacolelor de teatru-dans ale FEST-FDR.

Despre Caragiale şi ideea acestui spectacol, cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu scria: „Am vrut să rescriu pe limba mea, cea a teatrului coregrafic, ceea ce îmi inspiră tumultoasa lume a lui Caragiale al nostru. Nu o piesă anume, nu una sau mai multe dintre nemiloasele sale schiţe sau poveşti, nu unul sau mai multe dintre acerbele sale momente, ci impresia generală pe care toate acestea la un loc mi le inspiră. (…) Un spectacol în care mi-am propus să explorez această lume a noastră cea de toate zilele, plină cu de-ale noastre.”

Tot joi, începând cu ora 22.00, în Piaţa Victoriei, spectatorii timişoreni vor putea vedea sau, după cum afirma cea mai mare parte a celor prezenți miercuri seara, vor putea revedea cea de a doua reprezentaţie cu spectacolul Do Do Land, după o idee de Lewis Carroll, al Grupo Puja! din Spania.

Inspirat din lumile subterane ale lui Lewis Carroll, Do Do Land este un spectacol ce se desfășoară pe mai multe niveluri, care păstrează ceva din Alice și toate celelalte sensuri și senzații izvorâte din Țara Minunilor – Do Do Land.

Ziua de vineri, 13 iunie, este dedicată scenografiei, dansului şi muzicii. Seara va debuta la ora 18.30, în Hol Coloane, cu vernisajul expoziţiei Timişoara, o „ţară a surâsului” şi a triumfului pentru George Löwendal, organizată de Fundaţia Löwendal.

Puja 16_resize

Expoziţia cuprinde 50 dintre lucrările de referință ale operei scenografice a lui George Löwendal şi va fi deschisă pe toată durata Festivalului. Printre aceste lucrări se numără și o schiță de decor realizată pentru Țara surâsului de Lehár, cel mai mare succes pe care George Löwendal l-a avut vreodată ca scenograf, la 80 de ani de la montarea spectacolului la Timișoara.

De la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului, publicul FEST-FDR are întâlnire cu spectacolul Hai Iu Iu nu Hey You You, concert remix-uri Maria Tănase, în regia lui Radu Afrim.

Proiectul s-a născut la început de septembrie, la Gala Tânărului Actor – HOP de la Costineşti, eveniment organizat de UNITER, şi este rezultatul unui atelier de creaţie intitulat „Maria Tănase – 1913-2013”, coordonat de muzicianul Vlaicu Golcea şi desfăşurat pe parcursul a patru zile, spectacolul fiind ulterior produs de UNITER.

Seara de 13 iunie se va încheia sub cerul liber, în Parcul Civic, la ora 22.00, cu Demlazz – Concert Ze Murnau. Conceput ca un proiect de sunet și imagine, Ze Murnau explorează punctul de contact și sinestezia dintre acestea. Pentru amatorii de etichete, Ze Murnau propune o nouă etichetă muzicală: „mlazz”, o îmbinare a muzicii izvorâte din energia mlaștinilor locale cu elemente de no wave jose și jazz.

Se anunţă aşadar două zile pline de evenimente culturale, pornind de la Caragiale, traversând Ţara Minunilor şi pe cea a „Surâsului” şi ajungând în universul Mariei Tănase şi al elementelor de no wave jose și jazz.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.