Ministerul Culturii solicită retragerea imaginii lui Eminescu dintr-o campanie publicitară
https://www.ziarulmetropolis.ro/ministerul-culturii-solicita-retragerea-imaginii-lui-eminescu-dintr-o-campanie-publicitara/

Ministerul Culturii  solicită renunţarea la folosirea în scop comercial a portretului lui Mihai Eminescu dintr-o campanie publicitară online ce promovează un test pentru depistarea bolilor venerice, considerând că „acest gen de acţiune este revoltătoare”.

Un articol de Liliana Matei|25 iulie 2014

„Ministerul Culturii a constatat cu stupoare că portretul marelui poet român Mihai Eminescu este folosit abuziv în contextul unei campanii publicitare de promovare a unor teste pentru depistarea bolilor venerice. Ministerul consideră că acest gen de acţiune este revoltătoare şi nu se află în conformitate cu bunele uzanţe şi exploatarea normală a operei artistice”, se arată în comunicatul remis Mediafax.

Astfel, Ministerul Culturii îşi „exprimă profunda indignare cu privire la folosirea imaginii celui mai important poet român în scop pur comercial, asociat unui produs sau unui serviciu de tipul celui la care se face referire. Există o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică care pot fi permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, dacă respectă anumite condiţii impuse de Legea nr. 8 /1996 privind drepturile de autor şi conexe, detaliate în cuprinsul art. 33. Două dintre aceste condiţii ar fi ca aceste utilizări să fie conforme bunelor uzanţe şi să nu contravină exploatării normale a operei”, se arată mai în comunicatul de presă citat.

Totodată, Ministerul Culturii precizează că „articolul 30, alin (6) din Constituţia României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

De asemenea, MC spune că „o altă reglementare aplicabilă dreptului la propria imagine se regăseşte în Legea nr. 148/ 2000 (art.6, lit.f.) care interzice prejudicierea imaginii, onoarei, demnităţii şi vieţii particulare a persoanelor”.

Ministerul Culturii solicită firmei care derulează această campanie publicitară să respecte prevederile legale cu privire la bunele uzanţe ale operei lui Mihai Eminescu, iar, pentru a nu contraveni exploatării normale a operei, să renunţe imediat la folosirea în scop comercial a imaginii poetului.

În urmă cu câteva zile, firma Veneris a lansat o campanie online de promovare a unui test pentru depistarea bolilor venerice, compania folosindu-se de imaginea poetului Mihai Eminescu.

eminescu-2

„Bolile cu transmitere sexuală nu sunt ceva nou. Singura diferenţă e Veneris. Unicul kit de autotestare BTS (boli cu transmitere sexuală, n.r.) din România disponibil online şi în farmacii”, scria marţi pe pagina de Facebook a Veneris, textul fiind ilustrat cu imaginea poetului Mihai Eminescu.

Totodată, în urma unor mesaje de nemulţumire transmise de mai mulţi internauţi pe pagina de Facebook a firmei, privind folosirea imaginii poetului Mihai Eminescu în această campanie, compania a precizat: „Am postat un extras din cartea ‘Controverse medicale şi dileme în discuţia despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu’.

Acesta spune că poetul a murit intoxicat cu mercur, în urma unui diagnostic greşit de sifilis. Răspunsurile, deci, sunt încă neclare şi cine ştie cât vor mai rămâne aşa. Dar pentru noi cei care trăim acum există o cale să evităm incertitudinile. Oricine poate avea o B.T.S (boală cu transmitere sexuală, n.r.), dar nu toţi ştiu că o şi au. Majoritatea sunt asimptomatice. Informaţi-vă despre riscurile reale şi educaţi mai departe”. Textul este însoţit de o imagine care de această dată nu prezintă chipul poetului Mihai Eminescu, ci doar conturul capului acestuia.

 

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.