-->

Mircea Cărtărescu, 60. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-60-la-multi-ani/

Astăzi, în ziua în care se deschide târgul de carte Bookfest, unde îşi va relansa ultimul roman, Solenoid, scriitorul Mircea Cărtărescu împlineşte 60 de ani. Tot astăzi îşi serbează ziua de naştere şi soţia sa, poeta Ioana Nicolaie.

Un articol de Petre Ivan|1 iunie 2016

1 iunie este Ziua Internaţională a Copilului, ziua în care se deschide oficial cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest (1-5 iunie, la pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo) şi ziua în care îndrăgitul scriitor Mircea Cărtărescu schimbă prefixul.

Vârsta de 60 de ani e foarte cool. Dacă eşti sănătos, ai multe avantaje pe care în tinereţe nici nu le-ai visat măcar. Ai făcut destul în viaţă ca să stai liniştit, ştii destule despre tine şi despre lume, te poţi bucura de o perspectivă de sus asupra lucrurilor… Nimic nu te mai sperie, ştii deja că totul e iluzoriu şi trecător, aşa că te poţi bucura de clipă. Nu mai ai unde să urci, pentru ce să-ţi mai faci griji. Poate că nu vei mai scrie cărţi esenţiale, dar poţi scrie cărţi care să(-ţi) aducă bucurie. – Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru Adevărul.

Şi pentru că am amintit de Bookfest, trebuie spus că autorul bestseller-ului „Solenoid” este una din prezențele așteptate de publicul Bookfest, care va avea ocazia să-l întâlnească la mai multe evenimente înscrise în programul salonului de carte.

Primul dintre acestea va avea loc vineri, 3 iunie, la ora 18:30, când este programată lansarea cărții Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu, de Radu Vancu, publicată la Editura Humanitas.

Sâmbătă, 4 iunie, la standul Humanitas va avea loc o întâlnire specială cu Mircea Cărtărescu. Cu această ocazie vor fi prezentate ediția comentată de Cosmin Ciotloş a cărții „Levantul” și ediția de colecție a volumului „Solenoid”.

Dacă n-o să-mi ia Dumnezeu minţile, cum din păcate se mai întâmplă, am să rămân mereu cum sunt acum: un puşti deghizat în bărbat matur. Nu-mi doresc vreun destin mai scorţos. – Mircea Cărtărescu

Foto: Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie – facebook

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

17
/02
/26

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în limba suedeză a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS).

05
/12
/25

Cartea reunește lucrări reprezentative ale unor artiști români activi în anii ’70–’80 și documentează un segment esențial din Colecția de Artă Românească Geoffrey și Frances Tyler, astăzi parte a patrimoniului Universității din Tasmania – una dintre cele mai vaste și valoroase colecții de artă românească din afara granițelor.

14
/11
/25

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură renumitei poete, diplomate și educatoare chiliene Gabriela Mistral și a centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Chile, Ambasada Chile în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, organizează „Omagiu Gabriela Mistral”, care va avea loc pe 18 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).