Zilele Bucureștiului – spectacole, ateliere și expoziții. Capitala, Zilele Bucureștiului – spectacole, ateliere și expoziții. Capitala, 557 de ani de atestare istorică
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-bucurestiului-spectacole-ateliere-si-expozitii-capitala-implineste-557-ani/

Bucureştenii sunt invitaţi să participe, la sfârşitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piaţa Constituţiei şi parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziţii, ateliere, spectacole de teatru şi parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

Un articol de Petre Ivan|16 septembrie 2016

Piața Constituției

Pentru sâmbătă, în Piața Constituției, ARCUB a pregătit un concert cu cei mai iubiți artiști pop-rock ai momentului: Andra, Ștefan Bănică Jr, Zdob și Zdub, Holograf, Vunk, Bere Gratis, Sore, Loredana, Ruby, Connect-R, Gabriel Cotabiță, Marcel Pavel, Ovidiu Komornyic, Proconsul, Phoenix, Lidia Buble. Gazdele serii vor fi Răzvan și Dani.

Intrarea la concert va fi liberă, iar accesul publicului se va face începând cu ora 16,00. Concertul va începe la ora 17,00 și va dura până la miezul nopții.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de opt trupe de teatru de stradă, din Spania, Italia sau Franța. Clovni și păpuși uriașe, fluturi și dansatori luminoși se vor plimba printre spectatori și vor oferi mini-reprezentații pline de muzică și culoare în Piața Constituției și pe străzile alăturate. – Primăria BucureştiuluiZilele Bucureștiului

Parcul Herăstrău

De asemenea, de vineri până duminică, Primăria Capitalei, prin Creart, va organiza evenimentul „Povești de București”, în Parcul Herăstrău — intrarea Charles de Gaulle. Între orele 11,00 — 22,00, vor fi organizate spectacole artistice, plimbări cu trăsura, teatru pentru copii, muzică de promenadă, echilibristică pe monociclu, târg cu produse hand-made.

La Parada costumelor de epocă, timp de trei zile, între orele 11,00 și 20,00, domni și domnițe în haine de sărbătoare vor defila pe aleile parcului. „Bătaia cu flori”, un eveniment care datează din 1890, sărbătorit an de an, va avea loc, duminică, între orele 17,30 și 18,00.

Tot în Parcul Herăstrău, între orele 11,00 — 22,00, Gradina Culinară îi va aștepta pe bucureșteni cu preparate din bucătăria tradițională românească.

De asemenea, sâmbătă și duminică, între orele 10,30—11,30, Teatrul de animație „Țăndărică” și Teatrul „Ion Creangă” vor prezenta spectacole de teatru pentru copii. Pe scena amplasată în Parcul Herăstrău vor avea loc spectacole ale minorităților și comunităților naționale, dar și spectacole de folclor românesc.

De-a lungul celor trei zile, în fiecare seară, de la ora 19,00, pe Aleea Michael Jackson din Parcul Herăstrău, actorii Teatrului Masca vor susține spectacole.

Parcul Cișmigiu

În Parcul Cișmigiu, Primăria Capitalei, prin Proedus, va organiza evenimentul „Kids City 2016” — „Aventuri în lumea Circului”, un eveniment în cadrul căruia Foișorul va fi decorat asemenea unui circ, iar copiii vor învăța să facă jonglerii, să își țină echilibrul sau să facă giumbușlucuri.

Zilele Bucureștiului În același parc, cei mici vor fi invitați să se bucure de spectacole susținute de copiii de la cluburile din Capitală și să participe la ateliere de creație sau la activități sportive — atletism, baschet, tir sportiv și scrimă. Aleile din Cișmigiu vor fi împânzite de carusele, jocuri gonflabile, playground.

Bulevardul Unirii

Primăria Sectorului 3 a pregătit pentru cele trei zile o nouă ediție a programului cultural „Bulevardul Artelor”, dedicată lui Wolfgang Amadeus Mozart. Astfel, Bulevardul Unirii va găzdui concerte, recitaluri, expoziții, dar și sesiuni de live painting marcând astfel 260 de ani de la nașterea marelui compozitor.

Parcul Național

Pe de altă parte, Primăria Sectorului 2 îi invită pe bucureșteni la cea de-a 16-a ediție a Târgului de Pâine, desfășurat între 15 și 18 septembrie, în Parcul Național, pe bd Basarabia.

Foto: Zilele Bucureștiului – facebook

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.