Invitație la eșafod, după Vladimir Nabokov, premiera Naționalului ieșean
https://www.ziarulmetropolis.ro/invitatie-la-esafod-dupa-vladimir-nabokov-premiera-nationalului-iesean/

Pe 21 şi 23 februarie, la Uzina cu Teatru, de la ora 19.30, Teatrul Naţional Iaşi invită publicul la premiera pe ţară a spectacolului “Invitaţie la eşafod”, după Vladimir Nabokov, în regia lui Ion Sapdaru, care semnează şi traducerea, dramatizarea şi coloana sonoră.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2017

Despre Invitație la eșafod, Ion Sapdaru mărturisește:

“Au trecut ceva ani de când traducerea și dramatizarea Invitației la eșafod au așteptat  cuminți într-un sertar împlinirea, adică spectacolul. Am revenit de câteva ori la text, am încercat să conving câțiva oameni și iată, au trecut 12 ani. In sfârșit, piesa s-a făcut.”

„Cincinnatus, eroul piesei noastre, este vărul lui Hamlet, fratele cneazului Mîșkin și nepotul lui Don Quijote de la Mancha. Aidoma marilor ,,rude literare”, Cincinnatus trăiește într-o lume a trivialității care capătă dimensiuni totalitare, o societate înarmată cu instrumente de tortură rafinate, dotată cu o mașinărie represivă de o cruzime ieșită din comun.”. mai spune regizorul spectacolului.

Universul bizar în care este nevoit să-și trăiască viața Cincinnatus amintește de romanele lui Kafka, unde omul se zbate într-o societate grotescă alcatuită din indivizi ale căror reguli sunt  inexplicabile iar descifrarea acestora e condamnată la insucces. Nabokov creează o lume terifiantă în care raționamentele de orice natură sunt date peste cap. În această societate ,,cel normal este nebun, iar cel nebun este normal. – Ion Sapdaru

„Acest roman, după părerea multor critici radicali, nu este o satiră a unei societăți alienate, ci este mai curând <<un scuipat scârbit al scriitorului în fața lumii contemporane>>. Astfel, prin Invitație la eșafod, Nabokov anunță falimentul moral și etic al civilizației moderne”, mărturisește Sapdaru.

Distribuția reunește actorii: Adrian Marele, Dumitru Năstrușnicu, Radu Ghilaș, Daniel Busuioc, Irina Răduțu Codreanu, Sorin Cimbru, Dumitru Florescu, Iuliana Budeanu, Anne Marie Chertic, Francisc Bucur, Radu Mihoc.

Scenografia spectacolului este concepută de  Alina Dincă Pușcașu, iar asistenți regie sunt Francisc Bucur și Radu Mihoc.

Invitație la eșafod este al treizeci și unulea spectacol din cariera scenografei Alina Dincă Pușcașu.

Am incercat sa reconstitui acel spatiu concetraționar la care este condamnat Cincinnnatus de către societate, doar pentru că gândește altfel. Decorul auster si costumele gen păpuși de cârpă sunt inspirate din opera fotografului polonez Jan Saudek. Iubesc acest spectacol…(Alina Dincă Pușcașu)

Invitație la eșafod invitatie la esafod 6 invitatie la esafod 7

Mai multe fotografii, pe pagina de facebook a Ziarului Metropolis.

Foto: Invitație la eșafod – teatrulnationaliasi.ro

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.