Andrei Șerban montează Pescărușul la unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-%c8%99erban-monteaz%c4%83-pesc%c4%83ru%c8%99ul-la-unteatru/

Andrei Șerban montează spectacolul „Pescăruşul” de Anton Pavlovici Cehov, ca invitat la unteatru. Premierele spectacolului au loc pe 16 şi pe 17 iunie la unteatru, de la ora 15.00, iar avanpremierele sunt programate pe 12, 13, 14 şi 15 iunie, de la ora 19.00. Andrei Șerban va participa la câte o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul după fiecare premieră. Spectacolul face parte şi din „Zilele unteatru”, festivalul consacrat pentru perioada verii în capitală şi aflat în 2018 la ediţia a opta.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2018

„Pescărușul” de la unteatru este și o altfel de premieră, fiind prima colaborare a reputatului regizor cu un teatru independent din România.

Am primit bucuros invitația de a lucra la unteatru. Am regăsit atmosfera anilor mei de tinerețe de la La Mama din New York, același spirit prietenos și liber, o comunitate de artiști care, fără niciun considerent material, sunt animați de pasiunea de a face teatru altfel, de a descoperi <<forme noi>>”, spune regizorul Andrei Șerban. El adaugă: „Este o piesă care m-a urmărit toată viața și pe care nu am înțeles-o pe deplin, deși am montat-o în limbi diferite pe trei continente, de fiecare dată altfel. Sper ca această versiune să fie ultima.”

Spectacolul are mai multe distribuții:

Medvedenko – Ionuț Vișan / Liviu Pintileasa

Mașa – Mădălina Anea / Sabrina Iașchevici

Sorin – Constantin Cojocaru

Treplev – Bogdan Cotleț  / Anghel Damian / Bogdan Nechifor

Nina – Silvana Mihai / Alina Rotaru

Dorn – Richard Bovnoczki / Vitalie Bichir

Polina –  Virginia Mirea / Florina Gleznea

Șamraev – Gelu Nițu / Silviu Debu

Arkadina – Mihaela Trofimov / Claudia Ieremia

Trigorin – Emilian Oprea / Richard Bovnoczki

La această montare, Andrei Șerban a lucrat împreună cu regizorul secund Sânziana Stoican și cu asistenții de regie Cosmin Alexandru Purice și Florin Liță. Valentin Vârlan este scenograf consultant. Iar textul este o adaptare liberă după o traducere de Mașa Dinescu și Andrei Șerban.

Andreea și Andrei Grosu, „gazdele” de la unteatru, declară: „Colaborarea cu Andrei Șerban ne onorează și se încrie în logica în care am construit aici un loc, o comunitate și un repertoriu în care credem cu totul. Noi spunem că se scrie istorie cu această întâlnire și vrem să îi mulțumim lui Andrei Șerban care a acceptat provocarea de a lucra prima dată într-un teatru independent din Romania. Vrem să mulțumim și publicului nostru pentru că ne este alături mereu. Așteptăm cu bucurie premiera acestui spectacol eveniment”, concluzionează cei doi și adaugă: ”Veniți la unteatru unde echipa noastră demonstrează în fiecare zi că teatrul independent este teatru profesionist.”

Biletele se vor pune în vânzare pe platformele specializate, iar detaliile vor fi publicate pe unteatru.ro în scurt timp. Rezervările se pot face prin sms la 0721 268 516 sau email la [email protected] , specificând numele, data, spectacolul și numărul de locuri.

Imagine de la repetiții. Foto: unteatru / Instagram

Despre unteatru

Teatrul unteatru a respirat pentru prima oară pe 25 iulie 2010, născându-se din entuziasmul regizorilor Andrei și Andreea Grosu. Aici nu aplauzi pentru că trebuie, ci pentru că simți.

unteatru promovează o generație de artişti, regizori, actori, muzicieni, coregrafi și artişti plastici. unteatru promovează educaţia prin cultură. unteatru asigură un spaţiu de repetiţii şi producţii independente care merită expunerea în instituții consacrate, dar care nu pot fi văzute din cauza numeroaselor proiecte desfăşurate în aceste instituţii de teatru.

Despre Andrei Șerban

Andrei Șerban s-a născut la 21 iunie 1943, la București, este căsătorit și are 2 copii. În 1968 a absolvit Institutul de Teatru și Cinematografie București, în clasa lui Radu Penciulescu. În 1971 a fost invitat peste ocean de compania La Mama din New York, cu o bursă Ford, unde a obținut un succes imediat care l-a propulsat într-o muncă de cercetări teatrale și numeroase spectacole. A montat teatru și operă în America, Europa, Japonia și România. Este profesor la prestigioase universități din SUA, Franța, Suedia și Japonia și a fost recompensat cu distincții și premii în țară și străinătate.

Foto: Adi Bulboacă

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.