Cultura japoneză celebrată la TNB prin două evenimente de excepție
https://www.ziarulmetropolis.ro/cultura-japoneza-celebrata-la-teatrul-national-i-l-caragiale-prin-doua-evenimente-de-exceptie/

Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti va găzdui, în această lună, două evenimente culturale excepţionale, destinate să familiarizeze publicul român cu două din cele mari tipuri de teatru tradiţional japonez – KABUKI şi NOH – prin intermediul unei expoziţii şi, respectiv, al unui spectacol de teatru.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2018

EXPOZIȚIE DE STAMPE JAPONEZE – ACTORI ȘI SCENE DE TEATRU KABUKI, din Colecția George Șerban – 12 iunie 2018, KOKAJI, un spectacol de teatru NOH, în interpretarea prestigioasei Companii YAMAMOTO NOH THEATRE din Osaka, Japonia – 19 iunie 2018

Marți, 12 iunie 2018, la ora 18.30,

în foaierele Sălii Studio a Teatrului Național va fi prezentată pentru prima oară publicului român o selecție curatorială de peste 140 de stampe japoneze din secolele XVIII și XIX, cu Actori și scene de teatru Kabuki, provenind din colecția privată George Șerban. Expoziția va fi urmată de publicarea unui album dedicat.

Colecția de stampe George Șerban conține peste 1.000 de lucrări realizate de peste 50 de artiști japonezi începând cu secolul XVII, continuând cu secolele XVIII, XIX și XX.

Teatrul Kabuki a fost subiectul preferat de cele mai importante școli de artiști japonezi din istoria acestora, pe care-i veți regăsi în expoziție, dar și în albumul ulterior. Fiecăruia dintre artiștii care vor fi expuși îi este dedicată o arie expozițională, care va conține în afara lucrărilor originale și o prezentare dinamică cu detalii de lucrări și informații de prezentare pe cele 8 monitoare care ambientează spațiul expozițional.

Curator: Cosmin Nasui. Cercetători și documentariști: Alina Cretu, Alina Șerban, Alexandra Jianu. Design și arhitectură expoziție Rizi Design. Restaurator: Eugen Costache. Sponsor: Societatea de Avocati Șerban și Asociații.

Albumul care însoţeşte expoziția este publicat la Editura PostModernism Museum. Va fi produsă și o ediție limitată de 50 de albume care vor fi însoțite de stampe originale. Expoziția va fi deschisă între 12 iunie – 1 iulie 2018.

Marți, 19 iunie 2018, ora 19.30,

sunteţi aşteptaţi la Sala Studio a Teatrului Național din București, la un spectacol de teatru care se poate vedea mai rar în afara graniţelor Japoniei. Este vorba despre KOKAJI/FIERARUL, un spectacol de teatru NOH (drama clasică japoneză ale cărei origini numără peste șapte secole de existență) în interpretarea companiei Yamamoto Noh Theatre. KOKAJI este o piesă dinamică în două acte din categoria Kiri Noh (piese cu personaje și animale supranaturale), autorul fiind necunoscut.

Pentru meritele legate de păstrarea și promovarea valorilor tradiționale, Yamamoto Noh Theatre a fost inclus pe lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO. Țelul companiei este acela de a continua tradiția și de a face cunoscut NOH în întreaga lume drept o formă vie și atractivă de teatru clasic care poate fi înțeleasă și apreciată de oricine. Conducătorul CompanieiYamamoto Noh Theatre din Osaka și al fundației cu același nume, cunoscutul actor Yamamoto Akihiro este şi Președintele Asociației Actorilor de Teatru Noh din Japonia.

Prin intermediul companiei sale, el contribuie constant la promovarea și transmiterea valorilor unice ale uneia dintre cele mai vechi forme de artă tradițională japoneză. Pentru activitatea sa, maestrul Yamamoto Akihiro a fost distins în anul 2015 cu premiul Fundației Japonia pentru ”Cetățenie Globală” și în anul 2017 cu premiul Ministerului de Afaceri Externe din Japonia.

Compania Yamamoto Noh Theatre este cunoscută și apreciată de către publicul din România, unde a fost prezentă în ultimii doi ani cu mai multe spectacole, la Teatrul Național București (2016) și la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Spectacolul KOKAJI se joacă marţi 19 iunie 2018, ora 19.30, la Sala Studio a TNB, cu supratitrare în limba română.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a TNB și online, pe MyStage.

Spectatorii care vor viziona spectacolul KOKAJI vor avea prilejul de a vizita totodată și excepționala expoziție de stampe japoneze din foaierele Sălii Studio.

Foto: Cultura japoneză celebrată la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” – tnb.ro

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.