Save the date: ediție aniversară Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București
https://www.ziarulmetropolis.ro/save-the-date-editie-aniversara-festivalul-international-de-teatru-de-strada-bucuresti/

Peste 400 de artişti internaţionali vin între 13 iulie şi 5 august la Bucureşti pentru a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti – B-Fit in the Street! organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB.

Un articol de Petre Ivan|26 iunie 2018

Cu un program mai eclectic și mai dinamic ca niciodată, ediția aniversară a festivalului celebrează în 2018 zece ani de existență, dar și Centenarul Marii Uniri cu cea mai mare selecție de producții românești de până acum.

Intitulată „O poveste românească în Anul Centenarului”, ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București se numără astfel printre cele mai de amploare evenimente din anul Centenarului cu patru weekenduri ce cuprind peste 40 de spectacole din 12 țări participante și zeci de reprezentații în zone cheie din București.

Artiști din Asia, America de Sud și Europa surprind publicul prin diversitatea limbajelor artistice, de la pantomimă la circ, dans, acrobație, muzică de stradă, teatru pe catalige și jonglerie cu focul.

Pentru prima dată sunt incluse în programul festivalului instalații interactive care transformă locuri emblematice din București în terenuri de joacă pline de culoare, spectacole educative și ateliere pentru copii susținute de artiști români.

Programul ediției aniversare include:

Producții românești: Prima producție românească de mari dimensiuni reinterpretează în premieră basmul lui Harap Alb, iar acrobații, artiștii pe catalige și circarii din România susțin numere de teatru stradă alături de artiști internaționali.

Instalații interactive: În premieră la ediția din acest an, instalații de mărimi impresionante plasate în zone centrale pot fi explorate de bucureșteni și turiști pe tot parcursul festivalului. Pentru prima dată la București, artista daneză Karoline H. Larsen aduce în Piața Universității „Collective Strings”, o instalație din 300 de kilometri de frânghie colorată, care permite oamenilor să schimbe spațiul public într-un mod creativ și liber.

Ateliere pentru copii: În fiecare weekend de festival, în Parcul Cișmigiu sunt organizate sâmbătă și duminică ateliere educative pentru cei mici, de la ateliere de percuție, de actorie și pantomimă, la ateliere de confecționat păpuși, ateliere de știință prin teatru și ateliere de magie.

Spectacole nocturne: Printre momentele culminante ale festivalului sunt producțiile la scară mare programate doar în serile de weekend. Pe lângă spectacolele de acrobație aeriană care reușesc în fiecare an să atragă cel mai numeros public, în 2018, B-FIT in the Street! aduce la București spectacole nocturne pe apă, ce promit să impresioneze publicul prin jocuri de lumină și foc, decoruri plutitoare și scene suprarealiste. Spectacolul „Water Fools” din Franța transformă lacul din Parcul Cișmigiu în scena unui carnaval pe apă, cu un puternic impact vizual.

Parade: Piața Revoluției, Piațeta Teatrului Odeon și alte zone cheie din București găzduiesc o gamă variată de spectacole de teatru de stradă – reprezentații de jonglerii cu focul, numere pentru copii, spectacole cu un impact puternic vizual și ședințe de astronomie pentru cei mici și mari. Aflat într-o călătorie în jurul lumii, artistul japonez Performer Monk va susține la București un spectacol de acrobație și jonglerie cu focul prezentat la festivaluri din Malaezia, Thailanda, Germania și Turcia.

Spectacole itinerante: Centrul Istoric și Piața Universității se animă în cele nouă zile de festival cu ritmuri de samba, dansuri latine, jonglerii pe catalige, numere interactive de dans și reprezentații de muzică live. Un spectacol de peste 30 de ani vechime, „Colored People” a stârnit reacții senzaționale în Canada, Brazilia, Europa și Asia, iar în 2018 îi pune la încercare pe trecătorii din București cu aparițiile neașteptate ale artiștilor francezi.

Inițiat în anul 2007 Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-Fit in the Street! este singurul festival de teatru de stradă din București. După succesul primelor opt ediții, care au reușit să strângă anual peste 20.000 de participanți în doar patru zile de festival, FITSB extinde în 2017 programul la o lună de evenimente și devine astfel cel mai mare festival de teatru de stradă din România.

În 2018, FITSB sărbătorește a zecea ediție cu patru weekenduri de spectacole în perioada 13 iulie – 5 august.

Foto: Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București – facebook

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.