Festivalul Enescu – 10 recomandări din compozițiile contemporane
https://www.ziarulmetropolis.ro/Festivalul+Enescu+-+10+recomand%C4%83ri+din+compozi%C8%9Biile+contemporane

Aţi auzit despre cele două mari premiere ale Festivalului George Enescu 2017, seria Muzica Secolului XXI şi Forumul Internaţional al Compozitorilor, dar nu ştiţi cu ce să începeţi să savuraţi compoziţiile clasice contemporane?

Un articol de Cristina Enescu|9 Septembrie 2017

Mai jos găsiți câteva informații interesante despre 10 compozitori, români și străini, dintre cei ale căror lucrări vor fi interpretate în cadrul Muzicii Secolului XXI. Pe unii dintre aceștia îi veți putea și vedea și asculta în cadrul Forumului.

Valentin Gheorghiu este unul dintre cei mai prestigioși pianiști și compozitori români contemporani. Ca pianist, a debutat la 15 ani la Ateneul Român într-un concert de Beethoven, și a cântat apoi pe multe scene importante ale lumii, deseori împreună cu fratele său, violonistul Ștefan Gheorghiu. Spre compoziție l-a încurajat însuși George Enescu, despre care Valentin Gheorghiu își amintește: ”Când eram mic, maestrul Enescu a văzut câteva din încercările mele componistice și m-a auzit cântând la pian, pe baza asta cred că a considerat că merită să primesc o bursă. Pentru pian îți trebuie zilnic 4-5 ore, dar pentru compoziție 20 de ore, adică uiți să mănânci, stai noaptea să scrii ca să nu ieși din atmosfera respectivă.” A compus destul de puțin din cauza fulminantei sale cariere interpretative, așadar publicul va avea o ocazie extraordinară de a îi asculta una dintre compoziții, Concertul pentru pian și orchestră, în cadrul Festivalului George Enescu.

Magnus Lindberg este, indiscutabil, unul dintre cei mai celebri și apreciați compozitori contemporani. Composer-in-residence al New York Philharmonic între 2009-2012 și al London Philharmonic Orchestra începând din 2014, compozitorul finlandez este unul dintre cei mai cântați compozitori ai noii muzici orchestrale. Lucrările sale, în special cele pentru orchestră, au fost înregistrate de Deutsche Gramophon și Sony. Despre dinamica și complexa muzică creată de el, de-a lungul timpului, Sir Simon Rattle, celebrul dirijor al Filarmonicii din Berlin (din 2002) și următorul director muzical al London Symphony Orchestra (din 2017) spunea: ”acest om este dovada vie că orchestra nu a murit”.

Magnus Lindberg, ”Graffiti” (2009)

Diana Rotaru. În cadrul seriei Muzica Secolului XXI, prima lucrare a unui compozitor român contemporan îi va aparține tinerei compozitoare Diana Rotaru (”Red Hot” va fi interpretată chiar în premieră mondială). Fiică de compozitoare, pianistă de la 4 ani, tânăra compozitoare a semnat lucrări pentru un număr variabil de instrumente, de la solo (pian, saxofon, flaut, vioară, dar și mașină de scris și sunete electronice) la septete și orchestră, proiecte muzicale multimedia, muzică de film și două opere de cameră (dintre care una pentru copii). Pentru ea, una dintre definițiile muzicii este hypnagogia, visarea lucidă.

Rodion Șcedrin. Pianist și organist virtuoz, Șcedrin este unul dintre cei mai aclamați compozitori ruși de dinaintea și de după căderea URSS. Membru al Berlin Academy of Arts pentru cariera sa componistică, Șcedrin a compus numeroase lucrări pentru orchestră, concerte, muzică pentru voce și coruri acapella, lucrări de pian dar și opere, muzică de balet și un musical. A fost nominalizat la două premii Grammy (1997 și 2009). Muzica sa incorporează elemente de folclor și tradiție rusească și influențe din Prokofiev, precum și o mare versatilitate în jocul tonalităților. A fost căsătorit cu marea balerină și coregrafă Maia Plisețkaia până la decesul acesteia.

Rodion Șcedrin, ”Carmen Suite” (1967)

Horațiu Rădulescu. Din păcate decedat în 2008 la doar 66 de ani, a studiat compoziția în Germania și Franța (unde a și primit cetățenia) și a predat la Paris și în Statele Unite, lucrările sale (aproximativ 100) fiind cântate atât în Europa cât și în America. A fost unul dintre creatorii ”muzicii spectrale” (sau ”muzică plasmatică”, în cuvintele compozitorului), un important curent muzical postmodern. ”Vorbea adesea despre muzica sa ca despre un mare ritual. Muzica sa era recunoscută imediat, puternică și cu sonorități nemaiauzite” (Eric Tanguy, elev de compoziție al lui Horațiu Rădulescu).

Horațiu Rădulescu, ”Before the Universe Was Born” (1993)

Iain Bell este un compozitor britanic născut în 1980, autor de lucrări orchestrale, vocale și de operă, cu un parcurs impresionant: prima sa operă, ”A Harlot’s Progress”, a avut premiera la Theater an der Wien (Viena) în 2013 (având-o în rolul principal pe celebra soprană Diana Damrau) iar a doua sa operă, ”A Christmas Carol” după Dickens, comisionată de Houston Grand Opera, a avut premiera acolo îm 2014, fiind apoi nominalizată la categoria ”Premiere mondiale” din cadrul International Opera Awards. Publicul Festivalului George Enescu va avea ocazia să audieze un fragment din prima sa operă, scrisă în 2013.

Iain Bell, ”A Christmas Carol” (2013)

George Balint este autorul oratoriului ”Constantin Brâncoveanu, o jertfă românească”, precum și al unor lucrări pentru orchestră și ansambluri instrumentale. Pianist, dirijor, pedagog și artist liric, a compus și dramatizări muzicale după diferite opere literare sau poetice. În Festivalul George Enescu 2017, lui George Balint i se va interpreta în cadrul Muzicii Secolului XXI lucrarea ”Telos”, din 2016, în memoria maestrului Ștefan Niculescu. Despre muzică, compozitorul spune că ”trebuie ascultată doar cu inima. Abia atunci poți să îi atingi înțelesul”.

George Balint, ”Fluctuuații pe o linie de orizont” (2012)

Richard Carrick este un compozitor american de origine franceză. Muzica sa include diferite influențe tradiționale precum muzica coreeană Gugak, muzica marocană Gnawa, jazz, sau inspirații din lucrările lui Calvino și Wittgenstein. A predat compoziție la Columbia University, New York University și New York Phillharmonic. A locuit un an și a compus în Rwanda, inclusiv un nou aranjament al imnului național rwandez, în acest timp având și premiere ale unor lucrări ale sale la New York, Boston și Tel Aviv.

Richard Carrick, ”Harmonixity” (2012)

Ana-Maria Avram, compozitoare, pianistă, dirijoare și muzicoloagă, decedată din păcate anul acesta pe 1 august la doar 56 de ani. A creat peste 170 de lucrări simfonice și camerale, uneori folosind și ajutorul computerului, precum și o operă radiofonică pe texte de Cioran (lucrare comandată de Radio France). A fost inițiatoarea și organizatoarea mai multor festivaluri dedicate muzicii spectrale în România și în Occident. Lucrările ei au fost prezentate în primă audiție atât la București cât și la Londra, Paris, Viena, New York în interpretarea unor ansambluri celebre.

Ana-Maria Avram, ”Voices of the Desert” (2008)

Elmar Lampson, compozitor german și profesor de compoziție și teorie la Universitatea de Muzică și Dramă din Hamburg, a creat muzică de cameră, orchestrală, corală și de teatru, precum și o operă. În calitate de compozitor dar și de dirijor, a realizat turnee în toată Europa și în Rusia. Din 2004 este președintele Universității de Muzică și Teatru din Hamburg. Printre lucrările sale recente se numără și o compoziție pentru vibrafon solo.

Elmar Lampson, ” Concerto für Kammerorchester” (2009/2010)

08
/04
/19

Ați ascultat vreodată un concert de harpă ? Vă place muzica inspirată de ritmurile pline de ”foc” ale Spaniei și ale Americii Latine? Pentru ambele întrebări răspunsul se află într-un concert de neratat pe care îl propune vineri, 12 aprilie (19.00), la Sala Radio, Orchestra Națională Radio și doi invitați speciali: MARIA BÎLDEA – care a fost aplaudată timp de peste 20 de ani alături de Orchestra Națională a Radioteleviziunii din Grecia și dirijorul grec ANASTASIOS SYMEONIDIS, director artistic al aceluiași ansamblu.

08
/04
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 13 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Vasily Medvedev și Stanislav Fečo, decorul, costumele și light design-ul sunt realizate de Pavol Juráš. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

05
/04
/19

"Ei râd de mine pentru că sunt diferit. Eu râd de ei pentru că sunt toţi la fel."- Kurt Cobain, de la a cărui moarte se împlinesc, astăzi, 25 de ani.  Deși a trăit dor 27 de ani, Cobain a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai reprezentativi creatori, vocalişti şi chitarişti ai rockului alternativ.

04
/04
/19

Festivalul Internațional George Enescu și Muzeul Municipiului București (MMB) anunță lansarea parteneriatului care are ca principal obiectiv să extindă interacțiunea dintreFestival șioraș și să diversifice experiența festivalieră pentru publicul festivalului și cel bucureștean, deopotrivă.

03
/04
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 3 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

01
/04
/19

Din 18 mai, Opera Comică pentru Copii desfășoară, în premieră pentru o instituție culturală din România, o campanie unică: ,,Scrisoare pentru copilul meu”. Părinții care doresc să-și aștearnă gândurile de azi pentru tinerii în care se vor transforma copiii lor peste ani, o pot face într-o scrisoare pe care Opera Comică pentru Copii o va păstra, sigilată, până în momentul în care copiii vor împlini vârsta de 14 ani.

01
/04
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 6 aprilie 2019, spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenți de regie Claudia Machedon și Paula Gherghe.  

31
/03
/19

Nicu Alifantis și FragileBand anunță un turneu național excepțional: Memorabilia, o călătorie emoționantă în muzica de teatru pe care a scris-o pentru spectacolele unora dintre cei mai importanți regizori români.

29
/03
/19

Cvartetul Ad Libitum, ansamblul cu o istorie de peste 30 de ani, care a obținut cele mai importante premii internaţionale pentru cvartet – Marele Premiu pentru interpretare, Premiul Presei și Premiul Discului, la ediția din 1997 a Concursului de la Evian (Franța) - va susține un recital HAYDN/MOZART/BRAHMS la Sala Radio!

29
/03
/19

Festivalul Internațional George Enescu, alături de Programul Național Cantus Mundi și compania de consultanță imobiliară CBRE România lansează în premieră un proiect menit să aducă muzica clasică în cartierele orașului, încă și mai aproape de publicul larg.

25
/03
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 30 martie 2019, și duminică, 31 martie 2019, premiera spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenți de regie Claudia Machedon și Paula Gherghe.  

Page 7 of 135« First...56789...203040...Last »