A 28-a ediţie a FESTIVALULUI NAŢIONAL DE TEATRU, dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-28-a-editie-a-festivalului-national-de-teatru-dedicata-regizoarei-catalina-buzoianu/

Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru va avea loc la Bucureşti, în perioada 19 – 28 octombrie 2018. În anul Centenarului Marii Uniri , activităţile şi evenimentele dedicate Festivalului se vor desfăşura sub simbolul: #fnt100 – Festivalul Naţional de Teatru 2018 – în 100 de evenimente.

Un articol de Petre Ivan|6 martie 2018

Director artistic şi selecţioner al Festivalului va fi şi în acest an criticul de teatru Marina Constantinescu. Selecţia oficială a spectacolelor din ţară care vor fi parte din FNT 2018 va fi anunţată la începutul lunii iulie.

Continuând tradiția inițiată acum patru ani, ediţia cu numărul 28 a Festivalului Naţional de Teatru îi este dedicată unui artist extrem de special cu care avem șansa să fim contemporani: regizoarea Cătălina Buzoianu – o mare personalitate a culturii române care, prin propunerile sale artistice și prin activitatea susținută dedicată învățământului teatral și scenei, în integralitatea ei, a influențat profund teatrul românesc în ultimii 50 de ani.

Anexat acestui comunicat puteți afla câteva detalii ale parcursului carierei doamnei Cătălina Buzoianu, într-un portret realizat de jurnalista Maria Sârbu.

CĂTĂLINA BUZOIANU – itinerarii teatrale

A cucerit culmi pe tărâmul artei teatrale, suport fiindu-i credința în profesiunea pe care și-a ales-o și căreia i s-a dedicat zeci de ani. A creat spectacole mari – amprente pe memoria publicului. A cugetat asupra teatrului prin comunicări, conferințe, ateliere, dialoguri, susținute aici și în diverse țări, dar și lăsând în volum bucăți de „file îngălbenite” din caietele sale de regie, de „file albe pentru viitor”, descriind totodată „itinerarii teatrale” sau aducând „omagii” oamenilor din viața sa. A scris fascinant despre teatru, despre zeii lui, despre muze. A descoperit artiști – fie că i-a căutat, fie că i-a găsit întâmplător; pe mulți i-a format, cu mulți a mers până la răscruci de drumuri. A învățat de la unii și i-a învățat pe alții. Erudiția ei înmagazinează tezaure ce țin de această artă considerată efemeră…

Cătălinei Buzoianu i se dedică ediția cu numărul 28 a Festivalului Național de Teatru. E o dovadă în plus că ceea ce a creat de-a lungul anilor se cheamă valoare. A montat frumoase spectacole în diverse teatre. Multe și variate spectacole – peste o sută!

După absolvirea Facultății de Teatru a ajuns la Iași, la Național, unde, după cum mărturisea, a fost foarte fericită, căci „am făcut multe spectacole, unele incredibile, printre care şi «Bolnavul închipuit» sau «Istoria ieroglifică»”. În acea perioadă, 1970-1975, a pus în scenă texte și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Apoi a plecat de la Iași la București, unde a montat la Teatrul Bulandra, la Teatrul Mic, dedicându-se și pedagogiei la Institutul de Teatru și Film, școala în care a rămas vreo trei decenii.

A lăsat urme frumoase şi la Studioul Casandra: în 1979, a pus în scenă, cu studenţii, „Romeo şi Julieta” de Shakespere, cu Adrian Pintea. Acel spectacol s-a jucat în Anglia la un festival, iar după reprezentație Pintea a fost dus de public pe braţe, de la teatru până la hotel. Cu totul specială pentru Cătălina Buzoianu a fost „epoca” Teatrul Mic. Între 1979 și 1985, în calitate de prim-regizor permanent, a înregistrat aici succese remarcabile.

Publicul își amintește de „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello, „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov, „Yvona, principesa Burgundiei” de Witolt Gombrowicz, „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas ș.a.

A revenit la Teatrul Bulandra (din 1985, regizor permanent). Dacă în 1975 aici făcuse „Hedda Gabler” de Ibsen, când a revenit a montat „O dimineaţă pierdută”, după romanul Gabrielei Adameșteanu, un succes teatral despre care se vorbește și astăzi. Au urmat, mai târziu, „Uriașii munților” de Pirandello, „Merlin” de Tankred Dorst, „Patul lui Procust”, după Camil Petrescu, „Copilul îngropat” de Sam Shepard, „Petru” de Vlad Zografi; „Mutter Courage” de Bertolt Brecht.

A continuat și la Mic – unde înainte făcuse istorie – cu alte titluri, printre care „Pescărușul” de Cehov, „Spirit” de Margaret Edson, „Lolita” de Vladimir Nabokov, „Cum gândește Amy” de David Hare, „Furtuna” de Shakespeare.

Dar în 1990 i s-au deschis ușile și în alte teatre: la Teatrum Mundi a regizat „Teatrul descompus” de Matei Vișniec, „Levantul”, după Mircea Cărtărescu; la Comedie – „Fuga” de Mihail Bulgakov; la Teatrul Levant – „Pelicanul” de August Strindberg; la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila – „Chira Chiralina” și „Mediterana”, după Panait Istrati; la Teatrul Evreiesc de Stat – „Golem” de Leivik; la Teatrul Dramatic din Constanța – „Penthesyleea”, după Kleist. A montat și în Polonia, Israel, Franţa.

A fost premiată, înainte de 1989, în ţară – Premiul Academiei Române, dar şi în străinătate – în Anglia, Polonia. După 1990 a obținut mai multe premii UNITER, precum și premii la Festivalul Național de Teatru, unde i s-au jucat mai multe spectacole.

Cătălina Buzoianu a scris trei cărți: „Novele teatrale”, „Vaporul interior” și „Mnemosina, bunica lui Orfeu”. Minunate texte!

A educat regizori, printre ei Mihai Maniuțiu și Alexandru Dabija. De adăugat că acestui minunat om, care este Cătălina Buzoianu, i se datorează venirea în România a regizorului Yuri Kordonsky, cel care a creat atâtea spectacole minunate în București și în teatre din țară. Într-un interviu acordat revistei Teatrul azi, întrebat cum a ajuns să monteze „Unchiul Vanea” la Teatrul Bulandra (cu premiera în 2001), Kordonsky a răspuns: „Am cunoscut-o pe Cătălina Buzoianu în Germania, unde conducea un seminar al tinerilor artişti din teatre-membre ale Uniunii Teatrelor din Europa. La final, am făcut schimb de impresii, că ar fi bine dacă cei prezenţi ar merge în diverse ţări să monteze. Peste un an am primit o scrisoare de la directorul Teatrului Bulandra, care mi-a spus că doamna Buzoianu i-a vorbit despre mine şi că el doreşte să mă invite să realizez un spectacol”.

Cătălina Buzoianu, regizor, pedagog și om, va împlini în data de 13 aprilie 80 de ani!

Foto: Cătălina Buzoianu –  Florin Fratica,Mihaela Marin

 

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.