A 8-a ediție Noaptea Lunga a Filmelor Scurte are loc pe 2 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-8-a-editie-noaptea-lunga-a-filmelor-scurte-are-loc-pe-2-iulie/

Scurtmetrajele premiate de marile festivaluri de film şi proiecte îndrăzneţe de artă video îşi dau întâlnire pe 2 iulie, la maratonul cinematografic al anului. Pentru al 8-lea an consecutiv, ShortsUP provoacă cinefilii la o întâlnire dinamică cu poveştile scurte care au făcut ocolul lumii, într-un format inedit care-şi propune, ca de fiecare dată, să ducă experienţa cinematografică la un nou nivel.

Un articol de Petre Ivan|7 iunie 2016

A 8-a ediție Noaptea Lungă a Filmelor Scurte se transformă în cea mai mare proiecție-satelit din România. Patru orașe au fost incluse anul acesta în circuitul cinematografic ShortsUP, astfel că pe 2 iulie, câteva mii de cinefili din București, Brașov, Timișoara și Cluj se vor putea bucura, în același timp, de scurtmetrajele premiate și aplaudate de juriile festivalurilor de la Oscar, Bafta, Berlin sau Clermont-Ferrand.

În București, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte va fi găzduită ca și în anul trecut de cupola Pavilionului Central Romexpo. 10.000 de metri părtrați urmează să fie reinterpretați prin film, arte multimedia și spectacole live.

Invitatul special al Nopții Lungi de anul acesta este artistul hip-hop DOC (Vlad Munteanu), care, la miezul noptii, va energiza publicul cu un stand-up comedy inspirat de scurtmetrajele din program dar și de subiectele sociale care străbat ecranul și viața noastră de zi cu zi.

La ediția cu numărul 8, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte celebrează puterea tot mai mare a mediului video, văzut ca mijloc artistic dar și ca limbaj important al comunităților în care trăim. Întregul program al evenimentului va fi prezentat exclusiv în format video, iar în noaptea de 2 iulie, Noaptea Lunga spectatorii din Bucuresti vor putea viziona în premieră instalația foto-video ”Night Time in Bucharest”, bazată pe lucrările fotografului Adi Tudose și inspirată de personajele enigmatice ce populează Bucureștiului pe timp de noapte.

Biletele pentru Noaptea Lungă a Filmelor Scurte/ București pot fi achiziționate din rețelele MyTicket și Eventbook începând cu 8 iunie la prețul de 30 de lei în perioada Early Bird (8 iunie – 20 iunie), 35 de lei în perioada Pre-Sale (20 iunie – 2 iulie) și 40 de lei la fața locului, în limita locurilor disponibile.

Biletul include acces la o noapte întreagă cu scurtmetraje premiate, cinema interactiv, instalaţie video şi food-court cu live cooking şi experienţe culinare artizanale.

Mai multe detalii despre evenimentele satelit din Brașov, Timișoara și Cluj vor fi disponibile în curând pe www.shortsup.ro.

La ediția 2015 filmele scurte au fuzionat cu fotografia și artele multimedia în Pavilionul Central Romexpo, în prezența a 3500 de spectatori. Noaptea Lungă 2014 a avut loc la Grădina Botanică București și a adus 4000 de cinefili pe pajiștea verde.

Foto: Noaptea Lunga a Filmelor Scurte – shortsup.ro/

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.