A aparut trailerul filmului Maria Magdalena, cu Joaquin Phoenix şi Rooney Mara
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-aparut-trailerul-filmului-maria-magdalena-cu-joaquin-phoenix-si-rooney-mara/

A aparut trailerul filmului Maria Magdalena, cu Joaquin Phoenix şi Rooney Mara. Protagonista peliculei este Rooney Mara (Carol, The Girl with the Dragon Tattoo), iar Joaquin Phoenix, nominalizat de trei ori la Oscar, va fi Iisus. Pelicula, regizată de Garth Davis, va avea premiera în martie 2018.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2017

Maria Magdalena este menţionată în texele biblice ca prima femeie vindecată de Iisus şi cea care i-a arătat apoi un devotament întocmai cu apostolii. I-a stat alături în timpul crucificării şi a fost prima căreia i s-a descoperit învierea sa.

Realizat de producătorii lui The King’s Speech, filmul va fi regizat de australianul Garth Davis, premiera urmând a avea loc în martie 2018.

Maria Magdalena este un personaj puternic, unic pentru vremea în care a trăit, iar povestea ei va oferi publicului ocazia de a înţelege, astfel, mai bine, turbulenţele culturale, pasiunile umane şi devotamentul religios ce au influenţat şi modelat atât de puternic istoria modernă – Peter Kujawski şi Robert Walak de la Universal Pictures.

Rooney Mara nu este prima actriţă care joacă rolul emblematic al Mariei Magdalena. Barbara Hershey a jucat acelaşi rol în filmul lui Martin Scorsese, din 1988, „The Last Temptation Of Jesus Christ“, lungmetraj aspru criticat după o scenă în care Iisus şi Maria îşi desăvârşesc relaţia. În filmul lui Scorsese, Iisus este ispitit de Diavol în timpul răstingnirii să aibă viaţa unui om normal şi să aibă copii cu Maria, deşi, în final, scena se dovedeşte a fi un vis. Filmul a provocat indignare, in multe ţări pelicula fiind interzisa sau cenzurata.

Câțiva ani mai târziu, „Patimile lui Hristos“, de Mel Gibson, a prezentat-o pe Monica Belluci în rolul Mariei. Filmul a avut, de asemenea, un val de critici pentru utilizarea imaginilor cu violenţă excesivă care au dus, în final, la moartea lui Iisus.

Despre noul film care va prezenta povestea Mariei Magdalena,  publicatia „Deadline“ scria că acesta va prezenta un “portret autentic şi uman al uneia dintre cele mai emblematice şi neînţelese figuri spirituale din istorie“.

Foto: Maria Magdalena – facebook

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

09
/10
/20

Cel mai nou film semnat de Marian Crișan, BERLINER, a fost distins cu Premiul ‘Keen Eye’ - Russian Cinema Club Federation la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de film de la Moscova (MIFF) care a avut loc între 1 și 8 octombrie.

08
/10
/20

La aniversarea a 100 de ani de la premiera pe marele ecran a primului film românesc de animație, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest organizează, în perioada 9-15 noiembrie, o amplă retrospectivă dedicată celor mai importante momente din istoria cinematografiei animate autohtone.

07
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Babyteeth” (2019), debutul în cinema al regizoarei australiene Shannon Murphy, are o premisă care poate stârni scepticism: o fată bolnavă de cancer, ai cărei părinţi au o relaţie în criză, se îndrăgosteşte de un traficant de droguri ceva mai mare. Însă regia nu doar că salvează scenariul, dar îl transformă într-un film proaspăt.

07
/10
/20

TVR 1 a început luna octombrie în forţă, cu Angelina Jolie şi Antonio Banderas în Păcat originar, şi promite să aducă la fiecare început de săptămână, în fiecare luni de la ora 22.10, filme tari cu distribuţii pe măsură: Secretul de la Cold Creek Manor, cu Sharon Stone şi Christopher Plummer, Revolver, cu Jason Statham şi Ray Liotta, Un oraş violent, cu Charles Bronson, Telly Savalas şi Jill Ireland, G.I.Jane, cu Demi Moore, Viggo Mortensen şi Anne Bancroft, Calea Misterelor, cu Nick Nolte şi Melanie Griffith şi multe alte filme de acelaşi calibru.

06
/10
/20

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, „Malmkrog”, producția de epocă premiată la Berlinală a regizorului român Cristi Puiu va avea marea premieră în cinematografele din țară pe 6 noiembrie. Evenimentul este precedat de o serie de proiecții speciale în avanpremieră, prima din această serie fiind cea din cadrul maratonului cinematografic „Les Films de Cannes à Bucarest” (23 octombrie – 1 noiembrie).