A aparut trailerul filmului Maria Magdalena, cu Joaquin Phoenix şi Rooney Mara
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-aparut-trailerul-filmului-maria-magdalena-cu-joaquin-phoenix-si-rooney-mara/

A aparut trailerul filmului Maria Magdalena, cu Joaquin Phoenix şi Rooney Mara. Protagonista peliculei este Rooney Mara (Carol, The Girl with the Dragon Tattoo), iar Joaquin Phoenix, nominalizat de trei ori la Oscar, va fi Iisus. Pelicula, regizată de Garth Davis, va avea premiera în martie 2018.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2017

Maria Magdalena este menţionată în texele biblice ca prima femeie vindecată de Iisus şi cea care i-a arătat apoi un devotament întocmai cu apostolii. I-a stat alături în timpul crucificării şi a fost prima căreia i s-a descoperit învierea sa.

Realizat de producătorii lui The King’s Speech, filmul va fi regizat de australianul Garth Davis, premiera urmând a avea loc în martie 2018.

Maria Magdalena este un personaj puternic, unic pentru vremea în care a trăit, iar povestea ei va oferi publicului ocazia de a înţelege, astfel, mai bine, turbulenţele culturale, pasiunile umane şi devotamentul religios ce au influenţat şi modelat atât de puternic istoria modernă – Peter Kujawski şi Robert Walak de la Universal Pictures.

Rooney Mara nu este prima actriţă care joacă rolul emblematic al Mariei Magdalena. Barbara Hershey a jucat acelaşi rol în filmul lui Martin Scorsese, din 1988, „The Last Temptation Of Jesus Christ“, lungmetraj aspru criticat după o scenă în care Iisus şi Maria îşi desăvârşesc relaţia. În filmul lui Scorsese, Iisus este ispitit de Diavol în timpul răstingnirii să aibă viaţa unui om normal şi să aibă copii cu Maria, deşi, în final, scena se dovedeşte a fi un vis. Filmul a provocat indignare, in multe ţări pelicula fiind interzisa sau cenzurata.

Câțiva ani mai târziu, „Patimile lui Hristos“, de Mel Gibson, a prezentat-o pe Monica Belluci în rolul Mariei. Filmul a avut, de asemenea, un val de critici pentru utilizarea imaginilor cu violenţă excesivă care au dus, în final, la moartea lui Iisus.

Despre noul film care va prezenta povestea Mariei Magdalena,  publicatia „Deadline“ scria că acesta va prezenta un “portret autentic şi uman al uneia dintre cele mai emblematice şi neînţelese figuri spirituale din istorie“.

Foto: Maria Magdalena – facebook

06
/04
/23

American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a VII-a ediție, care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău.

31
/03
/23

KineDok – programul internațional ce promovează filmul documentar în spații alternative – revine la Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Pe 4 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană București – Filiala Dimitrie Cantemir (Str. Viitorului nr. 52), prezentăm dezbaterea „Rolul bibliotecilor în activarea comunității locale prin film documentar”.

30
/03
/23

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi sâmbătă, 1 aprilie, la o nouă „Noaptea Albă a Filmului Românesc", alături de regizorul Cristi Puiu. Apreciatele filme „Moartea domnului Lăzărescu", „Sieranevada" și „Malmkrog", dar și scurtmetrajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" se regăsesc printre filmele difuzate de TVR Cultural, pe 1 aprilie.

29
/03
/23

O nouă producție din Franța se pregătește să ajungă pe marile ecrane din România, începând cu data de 14 aprilie. În regia lui Laurent Charbonnier și a lui Michel Seydoux, doi artiști emblematici pentru industria de documentar despre natură, „Ștejarul și locuitorii săi” este un film despre universul unui stejar cu vârsta de 210 ani și importanța sa pentru toate vietățile pentru care el înseamnă acasă.

29
/03
/23

Festivalului de Film Românesc de la Nantes prezintă a doua sa ediţie în perioada 29 martie – 2 aprilie 2023, în organizarea Centrului Cultural Franco-Român de la Nantes şi având ca partener principal Institutul Cultural Român de la Paris. În luna Francofoniei, festivalul celebrează cultura română francofonă şi diversitatea culturală, marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

27
/03
/23

În acest sfârșit de săptămână începe Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA, care revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de filme documentare, trei retrospective, 8 evenimente de tip panel talk/workshop și o expoziție conexă.