A doua oprire după Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a spectacolului japonez „Dojoji“ va fi la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-doua-oprire-dupa-festivalul-international-de-teatru-de-la-sibiu-a-spectacolului-japonez-dojoji-va-fi-la-teatrul-odeon/

Teatrul Odeon vă aşteaptă miercuri, 19 iunie, de la ora 19.00, la spectacolul Companiei Yamanote Jijosha din Tokio (Japonia) „Dojoji“ după ce a fost prezentat şi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Un articol de Andrada Văsii|13 iunie 2013

Teatrul Odeon vă aşteaptă miercuri, 19 iunie, de la ora 19.00, la spectacolul Companiei Yamanote Jijosha din Tokio (Japonia) „Dojoji“, după ce a fost prezentat şi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

„Dojoji“ este o poveste veche şi simplă în acelaşi timp, foarte iubită de japonezi. O femeie se îndrăgosteşte de un călugăr şi doreşte să îl revadă. Acesta promite că se va întoarce la ea, dar îşi încalcă promisiunea. Femeia se simte trădată şi pleacă îndurerată în căutarea călugărului.

Din cauza durerii ce o apasă, ea se transformă în şarpe. Încolăcindu-se în jurul clopotului templului Dojoji, unde se ascunsese călugărul, şarpele provoacă un foc care preface în scrum atât clopotul, cât şi pe călugăr.

O legendă cu multe interpretări

În timp, s-au scris mai multe variante ale legendei. Există chiar şi o continuare a acesteia. După ce clopotul a ars, se hotărăşte reconstruirea lui. La ceremonia de sfinţire a noului clopot îşi face apariţia o dansatoare. Aceasta intră în clopot şi se transformă într-un şarpe care repovesteşte întâmplarea călugărului ce a trădat-o. Dansatoarea era chiar femeia înşelată de călugar. În urma rugăciunilor spuse de călugări, femeia şarpe dispare.

Spectacole pe baza poveştii „Dojoji“, sunt frecvent jucate în cele două stiluri teatrale tradiţionale japoneze, no şi kabuki. Iar scriitorii Yukio Mishima şi Torahiko Koori au inclus-o şi ei în opera lor.

 O companie de teatru cu tradiţie în Europa

Yamanote Jijosha este o companie teatrală foarte apreciată în Japonia, înfiinţată în 1984 de către Masahiro Yasuda şi studenţi ai Universităţii Waseda din Tokio.

În ultimii ani, compania a făcut numeroase turnee nu numai în Asia, ci şi în Europa. În 2009 a prezentat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi la Teatrul Naţional din Bucureşti  spectacolul „Titus Andronicus“, de W. Shakespeare.

În 2010, „Oedip Rege“ de Sofocle a făcut parte din nou din selecţia Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. În 2011 aceeaşi companie a prezentat spectacolul „Keisei Hangonko“ atât la festivalul de la Sibiu cât şi la Teatrul Odeon.

Foto credit: Yamanote Jijosha

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?