A douăsprezecea noapte. Cuvântul e o scenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-douasprezecea-noapte-cuvantul-e-o-scena/

A douăsprezecea noapte… sau despre iubirea care se arată în al doisprezecelea ceas.

Un articol de Andreea Nanu|29 noiembrie 2017

E o posibilă interpretare pentru spumoasa comedie a erorilor în care Iubirea (ni) se ascunde sub o sumedenie de măști. Măștile chipului, ingenios traduse în costumele realizate de Adriana Grand, sau eternele măști ale umanului, ilustrate de spectacolul pus în scenă de Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis. 

A douăsprezecea noapte își păstrează actualitatea (fiindcă, să recunoaștem, și umorul își are modele lui), aducând un aer proaspăt și revitalizant. Distribuția tânără, culorile vii, muzica live, ritmul alert, jocurile de limbaj (susținute de noua traducere a textului propusă de Violeta Popa și George Volceanov), nici un ingredient nu lipsește din această Commedia dell’arte a zilelor noastre. Dacă cele mai recente producții Shakespeare pe care le-am văzut în cadrul Festivalului Național de Teatru au optat pentru racordarea la contemporan printr-o tehnologie sofisticată, prin costume stilizate și o scenografie minimalistă și austeră, spectacolul de la Teatru Metropolis aproape că surprinde prin „cumințenia” lui. O lumină caldă, bucolică, îmbălsămează un peisaj neverosimil de pașnic, cu un copac și o grădină în care protagoniștii meditează la dragoste sau dezlănțuie confruntări frenetice (sub forma benignă a farselor) pentru a o cuceri. De parcă decorul ar vrea să șoptească, nouă și personajelor din scenă: adevărații actori suntem noi, pasiunile omenești care vă poartă, vă animă, vă frământă, vă sancționează dar vă și consolează.

Scenografia e mai degrabă statică, fără mari variațiuni, recuzita nu se sfiește să-și arate fragilitatea; suntem în lumea săbiilor „de carton” și a micilor suferințe de mucava, în care oamenii par să fie un pic mai mult decât păpuși, marionete pe care mâna destinului le manevrează prin sfori invizibile. Nu se întâmplă mare lucru în trama acțiunii creionată simplu, în limitele unei previzibilități rezonabile. Ni se face cu ochiul, suntem invocați ca martori în această farsă nevinovată. Personajele se confruntă mai mult discursiv decât în luptă. Duelurile lor sunt explicative, descriptive, mai degrabă imaginare decât reale. Nucleul dur al acțiunii este păcăleala, jocul dintre realitate și aparență, contrastul dintre dorințele conștiente și inconștiente. Ne dăm de ceasul morții, dar de fapt nu știm ce vrem. Nici măcar nu știm cine suntem. Ne dizolvăm rapid în lichidul amniotic din pântecele vieții, numit schimbare. Totul trece, se transformă.

Un fior tragic

Alături de Iubire, Timpul întregește galeria personajelor invizibile care, la Shakespeare, domină de pe înălțimi arena confruntărilor omenești. De fapt, Iliria shakespeariană este un topos atemporal, o „insulă” decupată în durata unei nopți de la capătul nopților. (Comentatorii subliniază trimiterea la cele douăsprezece zile de sărbătoare prilejuită de Bobotează, conduse în vremea lui Shakespeare de un „staroste” al nebunilor). Și ce altă nebunie mai mare decât să alegi, în lupta cu timpul care (ne) devorează, jocul dragostei? Începutul piesei ni-l arată pe ducele Orsino, apoi pe contesa Olivia (ipostaza lui feminină, mai degrabă decât jumătatea) ca pe două făpturi plictisite, confortabil instalate în bunăstare, căutând cu disperare un divertisment. Dintre toate, Iubirea e cea mai la îndemână. Nu este o dragoste directă, în acțiune, ci distantă, în reverie. Orsino (Alexandru Pavel) și Olivia (Corina Moise) au servitori pe care fie că-i trimit în pețit (tânărul Cesario), fie că-i transformă în mesageri ai fanteziilor lor – sau ai farselor. Sir Toby (Adrian Nicolae) și Sir Andrew (Sorin Miron), alături de camerista Maria (Andreea Grămoșteanu), alcătuiesc o triadă mereu pusă pe șotii, în contrast cu Malvolio, intendentul credincios și mult prea serios al „doamnei” Olivia. Pasiuni lipsite de substanță într-un decor pestriț, de mucava. Dar printre toate astea, un fior de o cu totul altă substanță, aproape tragic, sfidând prin adâncimea sentimentelor superficialitatea „stăpânilor” de ocazie, traversează piesa dintr-un capăt într-altul: Viola, deghizată în tânărul Cesario.

Mi-a atras atenția acest nucleu misterios al piesei: identitatea lui Cesario. Această identitate (androgină) vertebrează neobișnuita comedie făcând din ea o construcție stranie (și extraordinar de poetică), cu două capete: muzica și melancolia. Muzica e în același timp temă și personaj, introdus „cu alai” chiar de ducele Orsino: „Dacă e adevărat că muzica / E hrana dragostei, cântare daţi-mi, / Să-mi satur dorul ăsta fără saţiu, / Şi-atâta să-l îndop, încât să moară. / Hai, repetaţi!(…)”. Iar melancolia e „vocea secundă” a Violei, căreia în piesă îi va da glas Bufonul. De viță nobilă, tânăra Viola nu ezită să asume un rol dificil într-o țară străină unde, pentru a supraviețui, trebuie să se dezbrace de atributele feminității, să-și suspende identitatea. Capricioasa Olivia se îndrăgostește de ea, confundând-o cu tânărul paj al lui Orsino. Chiar și ducele îl privește cu admirație, încercând să-i decodifice farmecul aparte. De fapt, Olivia și Orsino se îndrăgostesc de puritatea Violei, în ale cărei cuvinte iubirea capătă greutate, devine veridică, se ancorează în absolut. Când nu mai avem nimic, rămânem cu noi înșine. Viola, tăinuită în cochilia unui nume de împrumut, strecoară în coloana sonoră a piesei (în muzica splendidă creată de Tibor Cari și interpretată live de Andreea Cibi, Raul Stănculescu, Bogdan Gugu, Alexandra Pascaru și Constantin Urziceanu Ghiță) ceea ce John Middleton-Murry descria în 1936 ca „tonalități argintii de tristețe”. Dacă alaiul vesel al personajelor din noaptea shakespeariană sunt vădit dionisiace, Viola rămâne sub semnul apolinicului. Nicoleta Hâncu transmite emoția Violei într-un rol solicitant prin nuanțe, combinând fragilitatea și poezia, colorându-și discret partitura prin detalii, construindu-și un personaj filigranat, o mică bijuterie.

Un nebun îndrăgostit

Continuând galeria personajelor invizibile, ajungem la Malvolio. Fiindcă în spatele măștii de servitor supus se ascunde setea de putere. Numele lui înseamnă „cel care face răul cu bună știință”. Shakespeare are, firește, și un Benvolio. Dar întrebarea este: sunt oare personajele atât de stăpâne pe propria soartă încât să aleagă libere între a face binele și a săvârși răul? În A douăsprezecea noapte, Malvolio este victima unei farse. Trio-ul glumeților (Sir Toby, Sir Andrew și Maria) îi strecoară o presupusă scrisoare de dragoste din partea stăpânei Olivia. Este bobârnacul care-l face pe Malvolio să alunece din haina scorțoasă a slujitorului perfect în straiele nebunului îndrăgostit. Cu o metastază (de egoist vanitos): puterea. Fiindcă Malvolio nu este atras de iubire ci de perspectiva autorității pe care aceasta i-o va aduce. Mai mult decât cuvintele dragostei, Malvolio își exersează discursul autoritar. George Costin asumă portretul „prețiosului ridicol” al zilelor noastre: toți visăm (în secret) să fim supermeni. Costumul (ciorapii galbeni cu jartiere încrucișate) e de zile mari. La fel sunt mimica expresivă, schimbările de ton și de ritm care fac din personajul Malvolio o panoplie a ticurilor nervoase, a slăbiciunilor care ne trădează în goana după lucruri mari. Contele Malvolio? Sună bine. George Costin nu uită nici un detaliu și duce partitura “à bout de souffle”, în crescendo, până când sucombă în nebunie și umilință.

Are grijă de asta Bufonul: Feste. Galeria bufonilor shakespearieni este diversă, nuanțată. Nici unul nu seamănă cu altul, deși toți fac echilibristică pe firul subțire care desparte realitatea de aparența ei. Fiecare bufon (sau „nebun”) își alege „excesele”, construindu-și astfel o tipologie particulară. Feste (interpretat de Andrei Huțuleac) e un bufon muzical. El va prelua vocea Violei, îi va cânta cântecele, iar mesajul ei profund uman va deveni și al lui. Așa cum Olivia deghizată e pe jumătate bufon, la fel și Bufonul e pe jumătate poet, profund și însingurat, expus fragilității. Andrei Huțuleac atinge toate registrele emoției, făcând din voce atuul principal al unui personaj în aparență fragmentar și contradictoriu, un marginal cu vocație de raisonneur. Deși participă la farsele anturajului, păstrează o distanță melancolică, un fior tragic. Pentru Feste, muzica nu face parte din decor, ci este ingredientul acțiunii revelatoare. Cântecul lui „de inimă albastră” răscolește conștiința adormită a ducelui Orsino. Dar muzica lui Feste nu este un acompaniament în surdină pentru chinurile dragostei (ale oricui ar fi!) ci o oglindă a realității (umane). Așadar, avem încă un personaj invizibil, Muzica („Văd o voce”, spune Shakespeare), pe care auzindu-l ne ducem cu gândul mai departe de fruntariile unei comedii spumoase, coborând în adâncul învolburat al sufletului omenesc. Suflet care își arată profunzimile prin dezlegarea misterului final: identitatea lui Cesario.

A douăsprezecea noapte este… noaptea tainică a cuvintelor. Dincolo de logoreea nestăvilită a personajelor care nu se mai satură de giumbușlucuri și jocuri de cuvinte meșteșugite cât e ziua de lungă, Shakespeare creează un interesant mise en abyme, punând teatrul în rama cuvintelor-esențe (a ideilor). Câtă încredere mai avem (azi) în cuvinte? Avem oare o capacitate reală de a (ne) comunica? Nebunul este, aproape paradoxal, omul normal, obișnuit, care încă mai are puterea să spună adevărul. El rezistă asalturilor minciunii, imposturii, ridicolului, nedreptății. Deși pare că navighează în apele tulburi ale limbajului, Nebunul are o extraordinară încredere în cuvinte, pe care le folosește cu precizie și discernământ, după o prealabilă (discretă și minuțioasă) evaluare a persoanei căreia i se adresează.

Cetățean de rând, clovn, portar, îmbuibat, nebun, farsor sau trubadur melancolic, Bufonul leagă în el însuși firele subtile ale unei umanități destrămate. Spectacolul montat de Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis reușește să devină o tapiserie coerentă, deși fără zone de adâncime. A douăsprezecea noapte are reliefările unui spectacol atent la detaliu, dar în care peisajul exterior, calm și decorativ, domină peisajele interioare. Urmărind-o pe Viola, aș fi pariat pe acea „cale neumblată” (cum frumos spune poetul Robert Frost) a identității lui Cesario care întretaie, misterios, traiectoriile protagoniștilor. Un bemol, o notă tragică (cât un vârf de „sare în bucate”) ar putea să potențeze gustul acestei comedii în care comicul (și ca echivalent al vizibilului) ne acaparează cu ușurință. La fel cum, nestrunit de logica poeticii shakespeariene (cântecul final al lui Feste e despre vânt, ploaie și „intemperiile” vieții, nu despre „divinitatea care se … pe noi!”), același comic derapează facil în derizoriu.

Shakespeare pune la lucru un elaborat angrenaj al deconspirărilor, al înlăturării măștilor. Nu doar oamenii, ci și cuvintele trebuie să-și arate chipul adevărat, iar noaptea, totul devine limpede ca ziua!… Și dacă lumea (World) e o scenă, cu atât mai mult ar putea deveni Cuvântul (Word), a cărui forță (și demnitate) Shakespeare ne invită să o redescoperim.



25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza “insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. “Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi “The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul “Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]

24
/09
/12

Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti va organiza, în zilele de 4 şi 5 octombrie, două concerte extraordinare, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu (12 septembrie 1887 – 1 septembrie 1964). Potrivit unui comunicat transmis luni de Institutul Cultural Român (ICR), partener al proiectului, alături de TVR, cele două […]

24
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia ICR face parte din “efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”. Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise […]

24
/09
/12

Actorul Horaţiu Mălăele va fi distins cu premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film “Comedy Cluj”, care va avea loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca.   Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Comedy Cluj, actorul Horaţiu Malaele va fi distins cu premiul de excelenţă al festivalului, ceremonia urmând să aibă […]

24
/09
/12

Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care se va da publicităţii numele câştigătorului, dar se crede că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie. Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea […]

24
/09
/12

Miniseria TV “Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012. Duminică seară au fost decernate premiile Emmy “artistice”, la gala Primetime Emmy […]

24
/09
/12

La 24 septembrie 1896 s-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940). 1541    – A încetat din viaţă  Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză […]

21
/09
/12

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, “Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia “Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti. Cartea “Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat […]

21
/09
/12

Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) anunţă premiera spectacolului “Scrisoarea”, după “O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, într-o citire personală, marca Horaţiu Mălăele, informează un comunicat transmis, vineri, de TNB. Această montare este prima premieră a stagiunii 2012-2013 şi face parte din integrala dedicată marelui dramaturg pe care Teatrul Naţional o susţine în cadrul Anului […]

21
/09
/12

Adrian Popovici, Dinu Lazăr şi Ilie Virgil Pascal vor face parte din juriul internaţional al celei de-a opta ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), care are loc între 27 septembrie şi 7 octombrie în Bucureşti. Festivalul, care se va desfăşura la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi […]