A douăsprezecea noapte. Cuvântul e o scenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-douasprezecea-noapte-cuvantul-e-o-scena/

A douăsprezecea noapte… sau despre iubirea care se arată în al doisprezecelea ceas.

Un articol de Andreea Nanu|29 noiembrie 2017

E o posibilă interpretare pentru spumoasa comedie a erorilor în care Iubirea (ni) se ascunde sub o sumedenie de măști. Măștile chipului, ingenios traduse în costumele realizate de Adriana Grand, sau eternele măști ale umanului, ilustrate de spectacolul pus în scenă de Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis. 

A douăsprezecea noapte își păstrează actualitatea (fiindcă, să recunoaștem, și umorul își are modele lui), aducând un aer proaspăt și revitalizant. Distribuția tânără, culorile vii, muzica live, ritmul alert, jocurile de limbaj (susținute de noua traducere a textului propusă de Violeta Popa și George Volceanov), nici un ingredient nu lipsește din această Commedia dell’arte a zilelor noastre. Dacă cele mai recente producții Shakespeare pe care le-am văzut în cadrul Festivalului Național de Teatru au optat pentru racordarea la contemporan printr-o tehnologie sofisticată, prin costume stilizate și o scenografie minimalistă și austeră, spectacolul de la Teatru Metropolis aproape că surprinde prin „cumințenia” lui. O lumină caldă, bucolică, îmbălsămează un peisaj neverosimil de pașnic, cu un copac și o grădină în care protagoniștii meditează la dragoste sau dezlănțuie confruntări frenetice (sub forma benignă a farselor) pentru a o cuceri. De parcă decorul ar vrea să șoptească, nouă și personajelor din scenă: adevărații actori suntem noi, pasiunile omenești care vă poartă, vă animă, vă frământă, vă sancționează dar vă și consolează.

Scenografia e mai degrabă statică, fără mari variațiuni, recuzita nu se sfiește să-și arate fragilitatea; suntem în lumea săbiilor „de carton” și a micilor suferințe de mucava, în care oamenii par să fie un pic mai mult decât păpuși, marionete pe care mâna destinului le manevrează prin sfori invizibile. Nu se întâmplă mare lucru în trama acțiunii creionată simplu, în limitele unei previzibilități rezonabile. Ni se face cu ochiul, suntem invocați ca martori în această farsă nevinovată. Personajele se confruntă mai mult discursiv decât în luptă. Duelurile lor sunt explicative, descriptive, mai degrabă imaginare decât reale. Nucleul dur al acțiunii este păcăleala, jocul dintre realitate și aparență, contrastul dintre dorințele conștiente și inconștiente. Ne dăm de ceasul morții, dar de fapt nu știm ce vrem. Nici măcar nu știm cine suntem. Ne dizolvăm rapid în lichidul amniotic din pântecele vieții, numit schimbare. Totul trece, se transformă.

Un fior tragic

Alături de Iubire, Timpul întregește galeria personajelor invizibile care, la Shakespeare, domină de pe înălțimi arena confruntărilor omenești. De fapt, Iliria shakespeariană este un topos atemporal, o „insulă” decupată în durata unei nopți de la capătul nopților. (Comentatorii subliniază trimiterea la cele douăsprezece zile de sărbătoare prilejuită de Bobotează, conduse în vremea lui Shakespeare de un „staroste” al nebunilor). Și ce altă nebunie mai mare decât să alegi, în lupta cu timpul care (ne) devorează, jocul dragostei? Începutul piesei ni-l arată pe ducele Orsino, apoi pe contesa Olivia (ipostaza lui feminină, mai degrabă decât jumătatea) ca pe două făpturi plictisite, confortabil instalate în bunăstare, căutând cu disperare un divertisment. Dintre toate, Iubirea e cea mai la îndemână. Nu este o dragoste directă, în acțiune, ci distantă, în reverie. Orsino (Alexandru Pavel) și Olivia (Corina Moise) au servitori pe care fie că-i trimit în pețit (tânărul Cesario), fie că-i transformă în mesageri ai fanteziilor lor – sau ai farselor. Sir Toby (Adrian Nicolae) și Sir Andrew (Sorin Miron), alături de camerista Maria (Andreea Grămoșteanu), alcătuiesc o triadă mereu pusă pe șotii, în contrast cu Malvolio, intendentul credincios și mult prea serios al „doamnei” Olivia. Pasiuni lipsite de substanță într-un decor pestriț, de mucava. Dar printre toate astea, un fior de o cu totul altă substanță, aproape tragic, sfidând prin adâncimea sentimentelor superficialitatea „stăpânilor” de ocazie, traversează piesa dintr-un capăt într-altul: Viola, deghizată în tânărul Cesario.

Mi-a atras atenția acest nucleu misterios al piesei: identitatea lui Cesario. Această identitate (androgină) vertebrează neobișnuita comedie făcând din ea o construcție stranie (și extraordinar de poetică), cu două capete: muzica și melancolia. Muzica e în același timp temă și personaj, introdus „cu alai” chiar de ducele Orsino: „Dacă e adevărat că muzica / E hrana dragostei, cântare daţi-mi, / Să-mi satur dorul ăsta fără saţiu, / Şi-atâta să-l îndop, încât să moară. / Hai, repetaţi!(…)”. Iar melancolia e „vocea secundă” a Violei, căreia în piesă îi va da glas Bufonul. De viță nobilă, tânăra Viola nu ezită să asume un rol dificil într-o țară străină unde, pentru a supraviețui, trebuie să se dezbrace de atributele feminității, să-și suspende identitatea. Capricioasa Olivia se îndrăgostește de ea, confundând-o cu tânărul paj al lui Orsino. Chiar și ducele îl privește cu admirație, încercând să-i decodifice farmecul aparte. De fapt, Olivia și Orsino se îndrăgostesc de puritatea Violei, în ale cărei cuvinte iubirea capătă greutate, devine veridică, se ancorează în absolut. Când nu mai avem nimic, rămânem cu noi înșine. Viola, tăinuită în cochilia unui nume de împrumut, strecoară în coloana sonoră a piesei (în muzica splendidă creată de Tibor Cari și interpretată live de Andreea Cibi, Raul Stănculescu, Bogdan Gugu, Alexandra Pascaru și Constantin Urziceanu Ghiță) ceea ce John Middleton-Murry descria în 1936 ca „tonalități argintii de tristețe”. Dacă alaiul vesel al personajelor din noaptea shakespeariană sunt vădit dionisiace, Viola rămâne sub semnul apolinicului. Nicoleta Hâncu transmite emoția Violei într-un rol solicitant prin nuanțe, combinând fragilitatea și poezia, colorându-și discret partitura prin detalii, construindu-și un personaj filigranat, o mică bijuterie.

Un nebun îndrăgostit

Continuând galeria personajelor invizibile, ajungem la Malvolio. Fiindcă în spatele măștii de servitor supus se ascunde setea de putere. Numele lui înseamnă „cel care face răul cu bună știință”. Shakespeare are, firește, și un Benvolio. Dar întrebarea este: sunt oare personajele atât de stăpâne pe propria soartă încât să aleagă libere între a face binele și a săvârși răul? În A douăsprezecea noapte, Malvolio este victima unei farse. Trio-ul glumeților (Sir Toby, Sir Andrew și Maria) îi strecoară o presupusă scrisoare de dragoste din partea stăpânei Olivia. Este bobârnacul care-l face pe Malvolio să alunece din haina scorțoasă a slujitorului perfect în straiele nebunului îndrăgostit. Cu o metastază (de egoist vanitos): puterea. Fiindcă Malvolio nu este atras de iubire ci de perspectiva autorității pe care aceasta i-o va aduce. Mai mult decât cuvintele dragostei, Malvolio își exersează discursul autoritar. George Costin asumă portretul „prețiosului ridicol” al zilelor noastre: toți visăm (în secret) să fim supermeni. Costumul (ciorapii galbeni cu jartiere încrucișate) e de zile mari. La fel sunt mimica expresivă, schimbările de ton și de ritm care fac din personajul Malvolio o panoplie a ticurilor nervoase, a slăbiciunilor care ne trădează în goana după lucruri mari. Contele Malvolio? Sună bine. George Costin nu uită nici un detaliu și duce partitura “à bout de souffle”, în crescendo, până când sucombă în nebunie și umilință.

Are grijă de asta Bufonul: Feste. Galeria bufonilor shakespearieni este diversă, nuanțată. Nici unul nu seamănă cu altul, deși toți fac echilibristică pe firul subțire care desparte realitatea de aparența ei. Fiecare bufon (sau „nebun”) își alege „excesele”, construindu-și astfel o tipologie particulară. Feste (interpretat de Andrei Huțuleac) e un bufon muzical. El va prelua vocea Violei, îi va cânta cântecele, iar mesajul ei profund uman va deveni și al lui. Așa cum Olivia deghizată e pe jumătate bufon, la fel și Bufonul e pe jumătate poet, profund și însingurat, expus fragilității. Andrei Huțuleac atinge toate registrele emoției, făcând din voce atuul principal al unui personaj în aparență fragmentar și contradictoriu, un marginal cu vocație de raisonneur. Deși participă la farsele anturajului, păstrează o distanță melancolică, un fior tragic. Pentru Feste, muzica nu face parte din decor, ci este ingredientul acțiunii revelatoare. Cântecul lui „de inimă albastră” răscolește conștiința adormită a ducelui Orsino. Dar muzica lui Feste nu este un acompaniament în surdină pentru chinurile dragostei (ale oricui ar fi!) ci o oglindă a realității (umane). Așadar, avem încă un personaj invizibil, Muzica („Văd o voce”, spune Shakespeare), pe care auzindu-l ne ducem cu gândul mai departe de fruntariile unei comedii spumoase, coborând în adâncul învolburat al sufletului omenesc. Suflet care își arată profunzimile prin dezlegarea misterului final: identitatea lui Cesario.

A douăsprezecea noapte este… noaptea tainică a cuvintelor. Dincolo de logoreea nestăvilită a personajelor care nu se mai satură de giumbușlucuri și jocuri de cuvinte meșteșugite cât e ziua de lungă, Shakespeare creează un interesant mise en abyme, punând teatrul în rama cuvintelor-esențe (a ideilor). Câtă încredere mai avem (azi) în cuvinte? Avem oare o capacitate reală de a (ne) comunica? Nebunul este, aproape paradoxal, omul normal, obișnuit, care încă mai are puterea să spună adevărul. El rezistă asalturilor minciunii, imposturii, ridicolului, nedreptății. Deși pare că navighează în apele tulburi ale limbajului, Nebunul are o extraordinară încredere în cuvinte, pe care le folosește cu precizie și discernământ, după o prealabilă (discretă și minuțioasă) evaluare a persoanei căreia i se adresează.

Cetățean de rând, clovn, portar, îmbuibat, nebun, farsor sau trubadur melancolic, Bufonul leagă în el însuși firele subtile ale unei umanități destrămate. Spectacolul montat de Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis reușește să devină o tapiserie coerentă, deși fără zone de adâncime. A douăsprezecea noapte are reliefările unui spectacol atent la detaliu, dar în care peisajul exterior, calm și decorativ, domină peisajele interioare. Urmărind-o pe Viola, aș fi pariat pe acea „cale neumblată” (cum frumos spune poetul Robert Frost) a identității lui Cesario care întretaie, misterios, traiectoriile protagoniștilor. Un bemol, o notă tragică (cât un vârf de „sare în bucate”) ar putea să potențeze gustul acestei comedii în care comicul (și ca echivalent al vizibilului) ne acaparează cu ușurință. La fel cum, nestrunit de logica poeticii shakespeariene (cântecul final al lui Feste e despre vânt, ploaie și „intemperiile” vieții, nu despre „divinitatea care se … pe noi!”), același comic derapează facil în derizoriu.

Shakespeare pune la lucru un elaborat angrenaj al deconspirărilor, al înlăturării măștilor. Nu doar oamenii, ci și cuvintele trebuie să-și arate chipul adevărat, iar noaptea, totul devine limpede ca ziua!… Și dacă lumea (World) e o scenă, cu atât mai mult ar putea deveni Cuvântul (Word), a cărui forță (și demnitate) Shakespeare ne invită să o redescoperim.



31
/10
/12

  Programul teatrului Metropolis pentru perioada 29 octombrie – 10 noiembrie   ** Luni 29 octombrie, ora 17.30 SPITALUL COMUNAL de Hristo BOICEV Regia:  Felix Alexa Cu: Razvan VASILESCU, Valentin URITESCU, Marius MANOLE, Marius STANESCU, Adela MARCULESCU, Paul CHIRIBUTA, Andrei HUTULEAC, Raluca  APRODU, Andrea VASILE / Florentina TILEA, Maria JUNGHIETU,  Alexandru CHINA, Alex STEFANESCU, George […]

31
/10
/12

Miercuri, 31 octombrie 10.30 Ceainăria Serendipity – Caragiale în anul lui – festivism sau ireverenţă? / Divanele FNT Invitaţi: Mircea Cornişteanu, Cristi Juncu, Mihai Mălaimare 15.00 Muzeul Curtea Veche – Spre Damasc – atelier coordonat de Cătălina Buzoianu şi susţinut împreună cu Mircea Florian (muzică) şi Darie Armin Alexandru (video) / Evenimente conexe 16.00 Teatrul […]

31
/10
/12

Aflat în Franța pentru premiera spectacolului Artaserse, opera barocă a lui Leonardo Vinci pe care a pus-o în scenă la Opéra national de Lorraine, celebrul regizor va fi totuși prezent în mijlocul publicului și al invitaților Festivalului Național de Teatru grație unui dialog excepțional purtat cu eseistul și profesorul George Banu sub semnul unei teme […]

31
/10
/12

Publicul Festivalului Național de Teatru a avut ocazia să-i redescopere pe minunații actori ai Teatrului Maghiar de Stat din Cluj într-o ipostază neașteptată: aceea de magnifici interpreți ai unei dificile partituri lirice, opera într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini. Metamorfoza a fost posibilă grație regiei lui Silviu Purcărete – ale cărui spectacole constituie secțiunea […]

31
/10
/12

În 1881, s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: “Istoria literaturii române contemporane”, “De peste prag”, “Lulu”, “Nuvele florentine”, “T. Maiorescu şi contemporanii lui” (d. 16 iulie 1943).   1795 – S-a născut […]

31
/10
/12

Un dialog între regizorul Silviu Purcărete şi George Banu, filmat la Nancy, va fi proiectat joi la Sala “Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (26 octombrie – 4 noiembrie). Silviu Purcărete se află în prezent în Franţa, pentru premiera spectacolului “Artaserse”, opera barocă a lui Leonardo da Vinci […]

31
/10
/12

Google celebrează, miercuri, sărbătoarea de Halloween, printr-un logo interactiv în care apar mai multe simboluri asociate acestui eveniment, respectiv o fantomă, un schelet uman, o pisică neagră, un corb şi mai mulţi dovleci. Noul logo al Google prezintă un desen în care sunt surprinse intrările în mai multe case, pe un fundal întunecat. Logoul este […]

30
/10
/12

Editurile Atelierul de Grafică şi Curtea Veche se numără printre premianţii primului concurs naţional de design de carte. Ceremonia de premiere a avut loc la UNA Galeria din Bucureşti, luni seară. Premiul I i-a revenit Alexandrei Cor, pentru volumul “Kitsch” (Atelierul de Grafică), premiul al II-lea, lui George Anghelescu, pentru volumul “De-a avangarda”, iar premiul […]

30
/10
/12

Programul spectacolelor în săptămâna 29 octombrie – 4 noiembrie 2012   marţi, 30 octombrie, ora 19:00, Sala mare IDIOTUL de F.M. Dostoievski dramatizare de Anna Stigsgaard și Ștefana Pop-Curșeu regia: Anna Stigsgaard scenografia: Adrian Damian asistent de regie: Alexandra Sofonea mişcarea scenică: Savino Paparella Distribuţia: Prinţul Mîşkin — Cristian Rigman; Parfion Rogojin — Ionuţ Caras; […]

30
/10
/12

    TEATRUL MASCA Programul de spectacole din perioada 1 – 8 noiembrie 2012 Joi, 1 noiembrie, ora 19.00 ACTORUL Durata spectacolului – 1 h „ACTORUL meu se intoarce dupa 20 de ani! E mai batran, mai chel, mai gras. Mai intelept ? Nici vorba ! Am atat de multe lucruri de facut ca, din acest punct […]

30
/10
/12

Un concert aniversar al Corului de cameră “Preludiu”, la 40 de ani de activitate, va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, pe scena Ateneului Român, informează Filarmonica “George Enescu”. Biletele pentru concert se pot achiziţiona de la casa de bilete a Ateneului Român. În decursul timpului, renumele apreciatei formaţii corale a fost confirmat în ţară şi […]

30
/10
/12

“Love Unlimited” – o expoziţie de fotografie, însoţită de proiecţii video şi repetiţii deschise elevilor şi studenţilor, se va desfăşura în perioada 15 – 21 noiembrie, în Sala de Oaspeţi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), informează organizatorii festivalului SoNoRo. Expoziţia, care prezintă o selecţie de 38 de lucrări ale fotografilor Voicu Bojan, Vlad […]

30
/10
/12

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat “libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia “împotriva tuturor intoleranţelor”. “Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a […]

30
/10
/12

În 1858, s-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor: “Viaţa la ţară”, “Tănase Scatiu”, “În război”, “Îndreptări”, “Anna, ceea ce nu se poate” (m. 3 iunie 1922). 1724 […]

30
/10
/12

Nicolae Tonitza conduce clasamentul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţiile publice din ultimii zece ani, potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români lansat, luni, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală. Potrivit unui comunicat al Casei Artmark remis, marţi, AGERPRES, topul este condus de Nicolae Tonitza cu opera “În iatac”, adjudecată la Licitaţia […]

30
/10
/12

Filmul românesc ‘După dealuri’ a fost lansat şi în cinematografele din Rusia. Potrivit cotidianului rus Gazeta, ‘După dealuri’ este ‘o poveste extrem de sinceră’ a regizorului român Cristian Mungiu, laureat în 2007 al Palme d’Or al Festivalului de Film de la Cannes cu filmul ‘4,3,2’, despre cum ‘un credincios nu-l va înţelege niciodată pe un […]

30
/10
/12

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii – Kinodiseea – se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu, informează organizatorii. Kinodiseea revine cu un caleidoscop de filme distractive, educative şi stimulatoare pentru copii şi părinţi. Cu mic, cu mare, spectatorii […]