„A douăsprezecea noapte” de la Teatrul Metropolis, la FITS 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-douasprezecea-noapte-de-la-teatrul-metropolis-la-fits-2016/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se află în plină desfăşurare, companii din toată lumea se întâlnesc în această perioadă pe scenele FITS, în Piaţa Mare sunt spectacole în fiecare seară, nume importante ale regiei contemporane susţin conferinţe, se vernisează expoziţii de fotografie, se lansează cărţi, iar Constantin Chiriac deschide fiecare eveniment cu un Sonet de W. Shakespeare…

Un articol de Monica Andronescu|17 iunie 2016

Pentru că, în acest an, când se împlinesc 400 de ani de la moartea lui Shakespeare, Sibiul a pregătit un program special în cadrul festivalului, mai multe evenimente fiindu-i dedicate dramaturgului considerat cel mai important din toate timpurile. Pe străzi, prin parcurile Sibiului, pe Podul Minciunilor, aproape la orice oră, te poți întâlni cu personaje din piese shakespeariene, iar în cadrul programului oficial au fost invitate două spectacole-eveniment, „Visul unei nopți de vară” (UK, The Actors’ Gang), în regia lui Tim Robbins și „A douăsprezecea noapte” în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis din București. Tim Robbins a fost invitat la FITS 2016 cu această versiune a unuia dintre cele mai montate dintre textele lui Shakespeare, despre care a declarat: „Aceasta este una dintre piesele mele preferate scrise de Shakespeare; conține foarte multe straturi de adevăr, neadevăr, vis, realitate, magie și înșelătorie. O dispută conjugală tulbură universul, iar situația confuză rezultată este periculoasă și plină de comportamente scandaloase și extrem de amuzante”.

Teatrul Metropolis a fost invitat la FITS cu „A douăsprezecea noapte” care va fi prezentat pe data de 18 iunie, la ora 20.00. Spectacolul face parte din tripticul pus în scenă la Teatrul Metropolis de Victor Ioan Frunză, din care mai fac parte „Visul unei nopți de vară” și „Romeo și Julieta”, un triptic care vorbește despre iubire și despre pierdere. „A douăsprezecea noapte” este o comedie a genurilor, tot o temă extrem de actuală. „Într-o zodie a feminismului, această piesă vine cu o pondere comică pe o temă atât de importantă”, explica Victor Ioan Frunză. „Cu A douăsprezecea noapte am început să montez Shakespeare, pentru că până pe la vreo 40 de ani n-am avut curajul să fac Shakespeare. Am început cu o montare în limba maghiară, pentru că m-am gândit că, dacă iese prost, atunci, o să fie mai puțin vizibil! Dar cred că montarea de acum de la Teatrul Metropolis e mult mai bună, că am căpătat o viziune mai apropiată de text”, a mai spus el.

a-douasprezeca6O analiză cinică a iubirii și a felului cum ea îi poate modifica pe oameni, a felului cum ea acționează în funcție de situații și zone sociale, a felului cum ea devine oglinda vie și deloc deformată a propriei ființe, așa s-ar putea descrie, pe scurt, montarea lui Victor Ioan Frunză de la Teatrul Metropolis. Pe lângă interpretări excelente, ea beneficiază de o muzică special creată de Tibor Cari, o muzică ce devine ea însăși un personaj, preluând subtil un fel de rol al unui cor absent, care comentează scenele cu aceeași ironie ce licărește permanent în ochii lui Feste, bufonul care încheie spectacolul, rămânând dincoace de cortină.

Un peisaj idilic, muzică suavă, nori, iarbă și-un copac plasat strategic. În centru, ducele Orsino își plânge cu tristețe iubirea neîmplinită, etalându-și suferința cu un fel de emfază comico-ridicolă, așa încât suita lui știe dinainte cât și când trebuie să ofteze și să plece privirea în jos, iar muzicanții știu, și ei, ce melodii să-i cânte ca să-i acompanieze starea. Nu lipsește nimic, totul suferă în jur, odată cu suferința lui Orsino, cel îndrăgostit de contesa Olivia.

Așa se deschide spectacolul „A douăsprezecea noapte”, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis.

Montarea folosește o variantă nouă de traducere, semnată de Violeta Popa și George Volceanov, care recuperează în noua montare o limbă mult mai aproape de cea a lui Shakespeare și pe care multe traduceri au poetizat-o în exces, eliminându-i seva, autenticitatea, atât de necesară mai ales în scenele de comedie, în care vulgaritatea are un farmec și un sens aparte. Ceea ce propune Victor Ioan Frunză este o interpretare a textului, plasată într-o Ilirie atemporală, dar trecută prin ființa omului care a străbătut secole, fără să piardă însă ceva din structura lui originară, poleită doar cu amăgirile scânteietoare ale unor învelișuri exterioare. Nicio secundă regia nu-și propune o poveste de dragoste emoționantă, nici stranietăți închipuite în „noaptea de la spartul târgului”, ci, dimpotrivă, mizează pe forța brută a umanității de ieri și de azi.

07
/02
/15

Lungmetrajul "Aferim", de Radu Jude, care va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de la Berlin, se numără printre cele nouă filme pe care prestigioasa revistă americană IndieWire le recomandă la evenimentul cinematografic din capitala Germaniei.

07
/02
/15

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris și regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susține ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relație maladivă între un toboșar de jazz ambițios și un profesor despotic.

06
/02
/15

Palatul Parlamentului, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi bisericile vechi se numără printre locurile care ar trebui vizitate în Bucureşti, potrivit unor recomandări făcute de revista americană National Geographic Traveler.

06
/02
/15

Channing Tatum şi Mila Kunis formează pentru prima dată un cuplu pe marile ecrane în „Ascensiunea lui Jupiter”, o aventură SF de proporţii epice, realizată de Lana şi Andy Wachowski şi produsă de Warner Bros. Pictures. Filmul care are premiera în 3D şi IMAX 3D pe 6 februarie.

06
/02
/15

Corul de Copii Radio împlineşte în 2015 nu mai puţin de 70 de ani de existenţă şi este la fel de plin de prospeţime, de virtuozitate, de spontaneitate şi veselie. Generaţii şi generaţii de copii au descoperit aici frumuseţea cântului şi a jocului, au primit o educaţie muzicală folositoare pe tot parcursul vieţii, au învăţat disciplina necesară actului artistic de înaltă ţinută şi au încântat apoi, la spectacole, mii de spectatori de toate vârstele.

06
/02
/15

Luni, 9 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38, Bucureşti), Matei Vişniec va răspunde întrebărilor cititorilor, bloggerilor şi presei pornind de la volumul „Negustorul de începuturi de roman”, apărut la Editura Cartea Românească şi cîştigător al Premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading.

06
/02
/15

Capitala Germaniei a devenit centrul mondial al cinematografiei o dată cu Gala de Deschidere a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Evenimentul a avut loc aseară la Berlinale Palast în prezența a peste 1500 de invitați. Gazdele serii au fost Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, și Anke Engelke.

05
/02
/15

CRONICĂ DE FILM Câştigător în 2014 al Premiului Gopo pentru cel mai bun documentar, „Experimentul Bucureşti” este un experiment cinematografic despre un posibil experiment social imaginat pentru a atrage atenţia asupra unui experiment istoric dureros, Fenomenul Piteşti.

05
/02
/15

Puţine clădiri au conservat spiritul Bucureştiului de aur. Palatul Odeon, situat în jos pe malul Dâmboviţei, este una dintre ele. Palatul se află într-o clădire monument arhitectural, singurul rămas din vechile clădiri ale fostei administraţii a bătrânului Abator, datând din anul 1869.

05
/02
/15

Radio România Muzical și Muzeul Național Cotroceni organizează un concert de muzică veche românească susținut de ansamblul “Imago Mundi”. În sala Cerchez a Muzeului Cotroceni, joi, 26 februarie, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment cu semnificații speciale – înregistrarea acestui concert va reprezenta România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio, “Ziua muzicii vechi”, programată, în fiecare an, pe 21 martie.

05
/02
/15

Anul 2015 marchează o premieră extraordinară: sâmbătă, 7 februarie, una dintre lucrările de referință ale compozitorului George Enescu, Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21, va fi interpretată pe o scenă londoneză de către presitgioasa London Philharmonic Orchestra, în sala Royal Festival Hall a Southbank Centre, chiar pe malul Tamisei.

05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.

05
/02
/15

Actorul american Johnny Depp s-a căsătorit civil cu iubita lui, Amber Heard, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc, marţi, în casa din Los Angeles în care cei doi locuiesc, cu câteva zile înainte de nunta ce va avea loc la finalul săptămânii în Bahamas.