A fi sau a nu fi independent
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-fi-sau-a-nu-fi-independent/

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de existenţă a revistei, Scena.ro lansează Podcastul Scena.ro, care îşi propune o serie de discuţii esenţiale cu unii dintre cei mai cunoscuţi şi interesanţi creatori de teatru români, din toate generaţiile.

Un articol de Liliana Matei|28 august 2018

O dată la două săptămâni vor fi abordate teme de dezbatere a căror relevanță trece dincolo de scenă și se vor căuta răspunsuri la întrebări „pe care poate ni le-am pus cu toții la un moment dat”. Primele 6 episoade acoperă realități sociale, profesionale și personale trăite în cei aproape 30 de ani de la schimbarea de regim din 1989, din perspectiva profesioniștilor scenei de la noi, care au traversat și ei acest „șantier în construcție” al tranziției.

Dincolo de scenă există o lume în care actorii își trăiesc viața de fiecare zi – fac alegeri personale și profesionale, își apără (sau nu) integritatea morală, acționează și iau atitudine (sau nu) pentru apărarea propriilor idei și principii de viață. Îi vezi pe scenă, le admiri spectacolele, dar știi oare ce cred ei despre lumea în care trăim cu toții?

Începând de azi, 28 august 2018, puteți asculta primul episod cu tema „A fi sau a nu fi independent” discutată cu regizoarea Catinca Drăgănescu și actorul și regizorul Florin Piersic  Jr., un „veteran” al scenei de teatru independente de la noi.

Podcastul Scena.ro este disponibil pe website-ul www.revistascena.ro, în contul de soundcloud al revistei – https://soundcloud.com/revistascenaro dar și pe www.eteatru.ro.

Podcastul Scena.ro este moderat de criticii de teatru Cristina Modreanu, redactoarea șefă a revistei Scena.ro și Oana Cristea-Grigorescu, redactoare la Radio România și este produs de ARPAS și Teatrul Național Radiofonic, în cadrul proiectului Arhiva Scena.ro-resurse culturale disponibile online, co-finanțat de AFCN.

Începând de azi, Arhiva online a revistei Scena.ro este activă, iar toate cele 40 de numere apărute în primii 10 ani de existență aniversați de revistă în 2018 pot fi acum accesate.

10
/06
/15

O Livadă de vișini după Cehov, în montarea intensă a ucrainenilor de la Voskresinnia Theatre și Medio Monte, un performance care a transformat în teatru pur instalația scenografică, muzica, arta video și literatura, sunt cele două spectacole care au dat startul celei de a doua etape a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST - FDR), eveniment organizat de Teatrul Național Timișoara cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

10
/06
/15

Teatrul ODEON și Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului prezintă premiera primului spectacol din cadrul proiectului Surorile Heddei curatoriat de Cristina Modreanu și susținut de Ibsen Scholarship. ,,Eu. O casă de păpuși”, un mix emoționant din Ibsen, film noir și muzică live, este viziunea lui Carmen Lidia Vidu asupra clasicei piese ,,O casă de păpuși” de Henrik Ibsen.

10
/06
/15

Între 25 şi 28 iunie, în Piaţa Sfatului şi la Centrul Cultural Reduta (strada Apollonia Hirscher 8), braşovenii vor avea ocazia să se delecteze cu cele mai bune producţii animate ale ultimilor ani, în cadrul cele de a doua ediții a Anim’est.

10
/06
/15

Marin Moraru (78 de ani), Premiu de Excelenţă la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) 2015. Marin Moraru, interviu despre cinema pentru Ziarul Metropolis. Relaţia cu filmul a unui mare actor cu „structură teatrală”. Un actor care nu mai vrea să mai facă „nici teatru şi nici film“.

09
/06
/15

Iubitoare, frumoasă, vibrantă, acoperită de flori şi de lauri, cerută, primită şi sărbătorită peste tot în lume ca o regină a cântecului, soprana Hariclea Darclée a trăit în epoca de maximă strălucire a teatrului de operă. A încetat din viață într-o zi de 12 ianuarie (1939), la București.

09
/06
/15

Impro’Velocity vă invită sâmbătă, 13 iunie, în Club A, la show-ul aniversar „50 Shades of…Impro”. Va fi un spectacol asezonat cu magie, muzică live, multă imaginaţie şi, bineînţeles, o porţie zdravănă de umor de cea mai bună calitate.

09
/06
/15

Reinventat în Farid Fairuz, coregraful si performerul Mihai Mihalcea a fost invitat recent să sustină trei reprezentații cu spectacolul “Realia (București-Beirut)” în cadrul festivalului Rencontres choregraphiques internationales de Seine-Saint-Denis, care de-a lungul timpului a lansat si conscrat nume devenite celebre ale scenei internationale de dans si performance.

09
/06
/15

Un festival devenit tradiție pe scena culturală a orașului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediție și va celebra acest moment alături de bucureșteni în Piața George Enescu, în perioada 19 -28 iunie.

09
/06
/15

La finalul unei stagiuni în care a oferit lunar publicului un frumos concert de folclor de calitate, ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO vă invită duminică, 14 iunie (17.00), la Sala Radio, la un concert deosebit intitulat „Şlagărele muzicii populare româneşti”.

09
/06
/15

Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă aşteaptă marţi, 9 iunie, de la ora 19.00 pentru o întâlnire cu Dan C. Mihăilescu despre cea mai nouă carte a sa „Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!?“ Eseu confesiv despre Ioan Alexandru, una dintre cele mai bine vândute cărţi Humanitas la Bookfest 2015.