A fi sau a nu fi politic corect? Acestea sunt filmele controversate de la TIFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-fi-sau-a-nu-fi-politic-corect-acestea-sunt-filmele-controversate-de-la-tiff-2018/

Secţiunea tematică a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie) se numeşte A fi sau a nu fi politic corect? şi include zece producţii recente care concurează pentru Premiul FIPRESCI al TIFF.

Un articol de Petre Ivan|23 Aprilie 2018

„Unii le vor găsi controversate și ofensatoare”, spune directorul artistic al TIFFMihaiChirilov, „în vreme ce alții vor respira ușurați că astfel de filme curajoase încă se mai fac într-o perioadă marcată de extremele la care ajuns corectitudinea politică.

Aceasta a fost și ideea din spatele acestei secțiuni, cu atât mai necesară în contextul actual în care libertatea de expresie tinde să fie amenințată de considerente politic-cosmetizante care nu au nici o legătură cu valoarea artistică.”

Unul dintre cele mai acide titluri incluse în această secțiune, Human, Space, Time And Human este pe cât de senzațional, pe-atât de direct și de sadic. Lansat la Berlinală, cel mai nou film al multipremiatului regizor sud-corean Kim Ki-Duk, al cărui nume a fost recent implicat într-un scandal sexual care a împărțit industria cinematografică în două tabere, este o metaforă politică actuală și o alegorie biblică aproape lipsită de speranță despre istoria omenirii.

Peisajele idilice ale Bodrumului și scenele explicite de brutalitate și umilințe sexuale se întrepătrund într-o manieră șocantă în producția daneză Holiday, recent lansată la Sundance și catalogată de publicația The Hollywood Reporter drept „un debut excepțional”.

Garantat subiect de dezbateri după proiecție, acest studiu ambiguu despre compromis și violență asupra femeii e poate cu atât mai deconcertant pentru unii cu cât el este opera unei regizoare, suedeza Isabella Eklof. Într-o cu totul altă lumină, A Horrible Woman (r. Christian Tafdrup) riscă totul încă din titlu, imaginând o protagonistă maestră în arta manipulării suave și situații-limită care pot transforma poveștile de dragoste în  adevărate coșmaruri.

Regizat de duo-ul mexican Julio Bekhór și Fernando Sma, Tripping Thru Keta este un „trip” comic delicios de obraznic și trebuie luat ca atare, altminteri, vorba lui Mel Brooks, „comedia o să moară din cauza corectitudinii politice”. O stilistă hiperactivă pe nume Keta se implică într-o afacere cu trafic de droguri, ajungând să interacționeze cu o galerie caleidoscopică de eroi ieșiți din comun și să răstoarne ordinea relațiilor dintre ei.

Hiperactivă este și Kika, protagonista din Neurotic Quest For Serenity (r. Paulinho Caruso, Teodoro Poppovic) – comedie braziliană la fel de delirantă despre situațiile stânjenitoare în care sunt puse femeile în drumul spre succes.

Tot din Brazilia ajunge la TIFF și Liquid Truth al regizoarei Carolina Jabor, o analiză captivantă asupra prezumției de nevinovăție în epoca acuzațiilor care te pot condamna instant, fără proces. Urmărind povestea unui instructor de înot suspectat de abuzul asupra unui minor, filmul îți oferă șansa de a te așeza în scaunul judecătorului.

Situații dramatice, tulburări psihice și secrete îngropate ies la iveală în războiul declarat dintre două familii vecine din cauza unui copac. După Either Way și Paris of the North, regizorul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurdsson revine la TIFF cu Under the Tree, o comedie neagră feroce lansată la Veneția, despre lupta pentru teritoriu dintr-o suburbie burgheză islandeză.

„Nu vreau să trăiesc într-o societate transparentă. Urăsc corectitudinea politică”, a declarat regizoarea austriacă Ruth Mader. Mergeți la filmul ei și o să înțelegeți la ce se referă. Ilustrând un viitor al capitalismului perfect implementat într-o societate obsedată de auto-optimizare, Life Guidance (Veneția 2017) este o distopie suspect de similară vremurilor noastre.

Imaginația debutantului spaniol Eduardo Casanova nu cunoaște limite în Pieles (Berlinala, 2017). Într-un cocktail viu colorat de situații bizare, o serie de personaje excentrice și cu malformații rare împărtășesc o dorință care ne leagă pe toți, aceea de a găsi pe cineva care să ne accepte exact așa cum suntem.

Într-o cu totul altă extremă, șarmul unei femei ciudate, obiect al dorinței pentru trei bărbați, ajunge să schimbe destinul unui personaj singuratic în Figaros Wolfe (r. Dominik Galizia), filmat în alb-negru, exclusiv pe acoperișul unei clădiri berlineze.

 

La fel de controversate ca filmele din programul A fi sau a nu fi politic corect? sunt și titlurile din tradiționala secțiune de la TIFF Fără Limită.

Alături de povestea-șoc deja anunțată din Caniba al cărei titlu spune totul (r. Lucien Castaing-Taylor și Verena Paravel) se află debutul de-o poezie viscerală al regizoarei și scriitoarei Marysia Nikitiuk, When the Trees Fall, o poveste dramatică despre condiția femeii, inspirată de sărăcia brutală și de violența din mediul rural din Ucraina.

În producția braziliană Tinta bruta (r. Filipe Matzembacher, Marcio Reolon), premiat cu Teddy Award la Berlinală, povara de a fi diferit trezește dorința unui tânăr reprimat social de a evada din viața reală, inventându-și un alter-ego într-o cameră de chat.

Lansat tot în secțiunea Panorama a Berlinalei din acest an și filmat dintr-o bucată, fără nici o tăietură de montaj,  Invasion este o alegorie întunecată plasată într-un spațiu labirintic pe care o eclipsă continuă îl transformă într-un paradis misterios al crimelor.

Regizorul iranian Shahram Mokri și actorul Abed Abest revin la TIFF după ce ambii au fost în competiție cu Fish and Cat și Simulation. În cheie întunecată e și thriller-ul extrem de stilat Piercing (r. Nicolas Pesce), o adaptare uluitoare a romanului lui Ryu Murukami, în care un tată încearcă să-și potolească pornirile infanticide asasinând o prostituată (Mia Wasikowska) care îi dejoacă planurile.

Cele două comedii negre care închid secțiunea Fără Limită sunt All You Can Eat Buddha (r. Ian Lagarde) și Heavy Trip (r. Jukka Vidgren, Juuso Laatio). În cea dintâi, un turist canadian misterios șochează o întreagă stațiune all-inclusive cu miracolele pe care le înfăptuiește, iar cea de-a doua surprinde aventurile neortodoxe ale unei trupe de metaliști dintr-un cătun finlandez hotărâte să cânte cu orice preț pe scena unui festival de gen din Norvegia.

Foto: TIFF 2018 – www.tiff.ro

07
/06
/19

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va rula în avanpremieră națională astăzi, 7 iunie, la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Proiecția programată să înceapă la ora 19.30, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, va avea loc cu casa închisă.

06
/06
/19

INTERVIU „Cel mai frumos lucru din viață este să filmez.  Momentul când simt profund filmul, filmarea devine aproape instinctivă”, spune Nadav Lapid, câștigător al Ursului de Aur la Berlin cu „Synonyms”. Regizorul israelian a fost invitat special la TIFF 2019, unde excelentul său film a fost proiectat în premieră în România.

04
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, „Durere şi glorie”, noul film al spaniolului Pedro Almodovar, este opera unui regizor care nu mai trebuie să demonstreze nimic. Un film senin, despre cum amintirea copilăriei, a tinereţii şi a primelor pulsiuni devine sursă de creaţie şi antidot la depresie.

04
/06
/19

La fel ca și la ediția precedentă a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, cititorii Ziarului Metropolis vor putea vedea, prin ochii prietenului nostru Cinesseur, și o fațetă mai puțin vizibilă a Festivalului (31 mai - 2 iunie 2019)

01
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în deschiderea TIFF, „Parking”, filmat în Spania și inspirat din romanul „Apropierea” al lui Marin Mălaicu-Hondrari, este o poveste de dragoste asumat melodramatică și probabil cel mai așezat film al regizorului Tudor Giurgiu.

31
/05
/19

Filmul AREST semnat de Andrei Cohn va avea premiera internațională în cadrul celei de-a 54-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary – East of the West Competition. Festivalul de film care are loc în Cehia se desfășoară anul acesta între 28 iunie - 6 iulie și este unul dintre cele mai importante festivaluri de cinema din Europa.

30
/05
/19

Cinci producții cu perspective provocatoare asupra relației dintre om și natură concurează în acest an pentru Marele Premiu al Festivalului Pelicam: The Human Element / Elementul uman (SUA, 2018), When Lambs Become Lions / Când mieii se transformă în lei (SUA, Kenya, 2018), Eating Animals / Mâncăm animale (SUA, 2018), Anote’s Ark / Arca lui Anote (Canada, 2018) și Welcome to Sodom / Bun venit în Sodoma (Austria, 2018).

30
/05
/19

Directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile și scenograful Cristian Niculescu, doi dintre cei mai importanți oameni din cinematografia română, vor avea parte de un focus cu trei filme la care au lucrat împreună, la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (BIFF)

30
/05
/19

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, va ajunge, pentru a treia oară consecutiv, la Cluj-Napoca, în cadrul ediției cu numărul 18 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), partener al platformei.

30
/05
/19

În perioada 30 mai - 2 iunie, telespectatorii vor putea urmări la TVR 1 o serie de filme, reportaje şi documentare despre personalitatea Sanctităţii Sale, despre papalitate şi conducătorii bisericii catolice, despre viaţa celor şapte episcopi greco-catolici în timpul persecuţiei comuniste.

Page 20 of 256« First...10...1819202122...304050...Last »