A început CALEIDO, primul festival de teatru multicultural din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-caleido-primul-festival-de-teatru-multicultural-din-romania/

În toamna aceasta numărăm minorităţile etnice din România şi punem reflectorul pe bogăţia culturală pe care acestea o aduc ţării. Fundaţia Amfiteatru organizează primul festival de teatru multietntic, între 27 noiembrie – 1 Decembrie, la Bucureşti. Spectacolele se vor juca la UnTeatru (Sfinţii Apostoli nr 44).

Un articol de Liliana Matei|28 noiembrie 2017

Accesul este gratuit (în limita locurilor disponibile) pe baza rezervărilor.

„Am norocul mereu de a întâlni oameni care nu dau senzația că aparțin unei majorități sau unei minorități etnice pentru că pur și simplu nu îi interesează tema asta, de altfel singura persoană care are ceva de obiectat legat de etnia maghiară e persoana mea: de când mă știu am pe cineva trist în mine care nu îmi dă pace, în sensul ăsta mă bucur că am ales Bucureștiul și nu Budapesta”, spune Istvan Teglas, actorul care participă în festival cu spectacolul „Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half”.

CALEIDO E DESPRE REDESCOPERIREA UNOR MICI COMORI CULTURALE

Prin poveștile pe care le va scoate la iveală, CALEIDO va destupa minți și va deschide drumurile toleranței, apropiind oamenii indiferent de trecutul lor etnic. Anul 2015 a început cu atacurile de la Charlie Hebdo, a continuat cu violențele din SUA (Baltimore) și cu valul de refugiați sirieni care tranzitează Europa. Ideea unui festival multicultural a apărut în acest context, pe fondul intoleranței crescânde în România și Europa.

„Dacă unii construiesc ziduri, noi vrem să le spargem și să le înlocuim cu punți de comunicare: festivalul de teatru va fi un prim pas pentru un dialog intercultural mai profund. Pe lângă dimensiunea sa socială, festivalul de teatru CALEIDO e valoros pentru că teatrul românesc stă pe o moştenire etnică despre care are uneori mai puţine informaţii decât ar trebui şi care s-ar cuveni expusă mai bine publicului larg.

Despre asta vom si discuta, dupa fiecare piesa, impreuna cu actori si regizori prezenti in festival. Discutiile vor fi moderate de jurnalistul si scriitorul Andrei Craciun.

Anul acesta am lansat si o campanie socială: spectatorii pot veni cu mancare neperisabilă, sau ne pot da un mail dacă vor să cumpere un cadou pentru un copil, sa-i fie Moș Crăciun. Alimentele le vom distribui in comunitatea din Ferentari cu ajutorul Policy Center for Roma Minorities, iar cadourile le vom duce la Centrul Comunitare La Stela si Dana, tot din Ferentari”, precizează organizatorii.

PROGRAM

27 noiembrie:

  • Ora 18:00 Nu ne-am nascut in locul potrivit – regia: David Schwartz si Alice Monica Marinescu
  • Ora 21:30 The Sunset Limited – regia: Andrei si Andreea Grosu

28 noiembrie:

  • Ora 18:00 Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half – regia: Iris Spiridon
  • Ora 21:30 Frig – regia: Alexandru Bogdan

29 noiembrie:

  • Ora 18:00 Îngrijitorul – regia: Radu Iacoban
  • Ora 21:30 Zeul Măcelului – regia: Dragoș Câmpan

30 noiembrie:

  • Ora 18:00 Opiniile unui Clovn – regia: Anca Maria Colteanu
  • Ora 21:30 Voyeur – regia: Claudiu Istodor

1 Decembrie:

  • Ora 18:00 Cine a omârat-o pe Szomna Ggransca – regia: Mihai Lukacs
  • Ora 21:30 Home – regia: Ionuț Oprea

Istvan Teglaș, în rolul Hedwig din „Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half” (regia: Iris Spiridon). Foto: Ștefan Trăsnea

Foto sus: Steluța Popescu (imagine din spectacolul „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”)

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.