A început competiția internațională We Art Water Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-competitia-internationala-we-art-water-film-festival/

Festivalul de Film We Art Water este un eveniment internaţional al Fundaţiei We Are Water ce îşi propune să recunoască şi să răsplătească talentul celor care ilustrează cât mai clar problema apei ca resursă limitată în lume prin producţiile lor video.

Un articol de Liliana Matei|24 noiembrie 2015

După succesul primelor două ediții, Fundația organizează, pentru al treilea an consecutiv, festivalul de film We Art Water, prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Film San Sebastian din octombrie.

Înscrierile au loc în perioada 2 octombrie 2015 – 26 februarie 2016 pe site-ul www.wearewater.org. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Scurt-metrajul trebuie să abordeze tema resurselor și accesului limitat la apă și salubritate, să nu depășească 3 minute și să se poată încadreze în una dintre cele trei categorii: micro-documentar (ce provoacă participantul să sintetizeze și să nareze o poveste), micro-animație (care va implica resurse grafice, originalitatea fiind încurajată) sau micro-ficțiune.

Se va acorda câte un premiu pentru cele trei categorii și un premiu special al publicului, valorile premiilor fiind de:
– Micro-documentar: €3,000;
– Animație: €3,000;
– Micro-ficțiune: €3,000;
– Premiul publicului: €1,000.
Regulamentul complet este disponibil pe filmfestival.wearewater.org.

Juriul va selecta finaliștii pe parcursul lunii martie, iar în intervalul 21 martie – 15 aprilie spectatorii își vor putea vota favoriții pe pagina de Facebook și website-ul competiției. Câștigătorii vor fi anunțați în mai 2016 în cadrul unei ceremonii de premiere ce va avea loc în Roca Madrid Gallery, un spațiu deja emblematic pentru arhitecți și designeri de pretutindeni.

Peste 2.200 de participanți s-au înscris anul trecut în competiție, venind din țări precum Columbia, Anglia, Spania, India, Venezuela, Argentina, Bulgaria, Peru și Mexico, dar și Azerbaijan, Bangladeș, Bolivia, Brazilia sau Canada, printre altele.

Xavier Torras, Directorul Fundației We Are Water: „Cu mândrie prezentăm cea de-a treia ediție a Festivalului de Film We Art Water într-un loc de reper pentru industria filmului: Kursaal ce găzduiește festivalul de film San Sebastian. Suntem convinși că prin această competiție vom putea să creștem nivelul de conștientizare asupra unei probleme grave cum este accesul limitat la apă și condițiile de salubritate. Totodată, putem, prin acest mijloc, să promovăm tinerele talente și pe acei oameni care aleg să se implice concret în problemele societății”

Membrii juriului

La evenimentul de lansare din 28 septembrie, Manuela Velasco, actriță, a prezentat regulamentul acestui an, alături de renumita actriță și producătoare de film Leticia Dolera, Marc Clotet, actor de film, TV și teatru, Albert Solé, director de documentare; RocíoGarcía, jurnalist la El País pe domeniul cinematografiei; Carlos Jiménez Renjifo, Desk Officer la UNRIC (United Nations Regional Information Centre for Western Europe), și Xavier Torras, directorul Fundației We Are Water, toți prezenți la evenimentul din Kursaal.

Curatorul evenimentului, producătorul de film și membru al Academiei Spaniole de Film, Arte și Științe, Judith Colell, a fost de asemenea prezentă, alături de alți membrii ai juriului: producătorul Daniel Sánchez Arévalo; producătorul și câștigătorului unui Oscar, Juan Campanella și Jordi Folgado, Directorul Fundației Vicente Ferrer.
Despre Festivalul de Film We Art Water

Festivalul de Film We Art Water este primul festival internațional de scurtmetraj care are ca obiectiv atragerea atenției la nivel internațional asupra problemei apei în lume. Peste 500 de participanți din 80 de țări au luat parte la prima ediție, iar solicitarea de înscrieri s-a făcut prin cele mai bune 150 de școli de film din lume, din 56 de țări de pe toate cele 5 continente.

Fundația We Are Water este o inițiativă a Roca și are două obiective principale. Primul este acela de a atrage atenția și de a încuraja opinia publică și instituțiile să reflecteze cu seriozitate asupra nevoii de a crea o nouă cultură a apei, care să permită administrarea corectă și durabilă a resurselor de apă din întreaga lume.

Cel de-al doilea obiectiv este implementarea a diverse acțiuni menite să atenueze efectele negative ale lipsei de resurse adecvate de apă. Ariile de activitate ale Fundației includ intervenții în dezvoltarea infrastructurii, educație, sănătate și cercetare în cele mai defavorizate zone ale lumii. Fundația are în prezent în desfășurare patru proiecte în Ecuador, India, Brazilia și Bolivia și colaborează cu prestigioase organizații internaționale, precum Educație Fără Frontiere, Intermón Oxfam, Unicef și Fundația Vicente Ferrer.
www.wearewater.org

Despre Roca

Roca este o companie specializată în design, producție și distribuție de produse pentru baie, precum și plăci ceramice și soluții de acoperire pentru pereți, utilizate în arhitectură, construcții și design interior.

Compania are 20600 de angajați și 76 de unități de producție, fiind prezentă în peste 135 de țări din întreaga lume.

Având capital integral spaniol, Roca este lider de piață în Europa, America Latină, India și Rusia. Este, de asemenea, un important jucător pe piețele din China și restul Asiei, precum și în Africa și Orientul Mijlociu. Roca este liderul la nivel mondial în sectorul său de business.

02
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Bogaţii sunt o ţintă uşoară în filme. De la începuturile cinematografiei a fost aşa. De câte ori nu le-aţi văzut viaţa reprezentată satiric ca cel mai nasol lucru din lumea asta? „Cuibul” („The Nest”, 2020), al doilea film scris şi regizat de cineastul canadian Sean Durkin, după hitul festivalier „Martha Marcy May Marlene” (2011), ar putea părea din aceeaşi tradiţie.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

28
/06
/21

Marți, 29 iunie, Gala Premiilor Gopo sărbătorește cele mai importante realizări ale cinematografiei românești ale anului 2020, desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. În ciuda dificultăților cu care s-au confruntat, câteva din filmele lansate în cursul anului trecut au avut parte de întâlniri cu spectatorii români, participări la festivaluri de top, nominalizări și premii importante.

28
/06
/21

Vă invităm și în 2021 la o vară la cinema în aer liber: în fiecare joi, timp de două luni, de pe 08 iulie până pe 02 septembrie, ne petrecem seara împreună în curtea de pe I.L. Caragiale 32, în compania câtorva capodopere din întreaga lume. Cinevara #3 prezintă o selecție de 9 filme clasice, realizate între 1939 și 1997, bijuterii ale cinematografiei internaționale, restaurate recent cu eforturi considerabile, pentru a reda publicului larg o perspectivă cât mai bogată și diversă asupra cinemaului mondial.

28
/06
/21

În încheierea atât a retrospectivei dedicate cineastei Ulrike Ottinger, cât și a celei dedicate activității mai puțin cunoscute de militantă feministă a lui Delphine Seyrig, One World Romania va proiecta luni, 28 iunie, de la orele 19.30, la Cinema Elvire Popesco, colaborarea finală dintre cele două, care a fost și ultimul film al actriței franceze: „Ioana D’Arc a Mongoliei”.

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.