A început ediția aniversară Astra Film Festival 2018 
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-editia-aniversara-astra-film-festival-2018/

A 25-a ediţie a Festivalului Internaţional Astra Film Sibiu s-a deschis oficial, la Sala Thalia, cu filmul Transalpina – Drumul Regilor al regizorului Dumitru Budrala, director-fondator al Festivalului. Înaintea proiecţiei, invitaţi de marcă au subliniat importanţa momentului şi au punctat cele mai importante etape din dezvoltarea Festivalului. Gala de deschidere s-a încheiat cu un concert al nominalizaţilor la Grammy, The Tiger Lilies.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2018

Astra Film Festival a inaugurat ediția din 2018 cu premiera oficială a celui mai recent film al regizorului Dumitru Budrala, Transalpina – Drumul Regilor, în Sala Thalia și Sala Aula Magna.

Gala de deschidere a avut loc în Sala Thalia, în prezența invitaților speciali români și străini sosiți la Sibiu, a membrilor juriului, precum și a unei audiențe care a umplut sala. Proiecția a fost precedată de marcarea momentului aniversar Astra Film Festival 25.

Cred cu tărie că lucrurile importante se petrec în taină și mai puțin în lumina reflectoarelor”, a mărturisit pe scenă Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival, în cuvântul său de deschidere. „La 25 de ani de la începuturi, încă mă mir uneori de ceea ce s-a realizat în urma muncii pe care am depus-o împreună cu colegii mei atâția ani. Bilanțul este greu de făcut, mai ales fiindcă se face prin cuvinte și cifre seci, în timp ce multe lucruri de suflet rămân nespuse. Mă uit în urmă și văd 25 de ani de tinerețe fără bătrânețe, 25 de ani de filme despre realități profunde, despre lume și viață – filme care ne-au îmbogățit viața și ne-au schimbat și pe noi. Dupa 25 de ani de cinema documentar, cinematografia  realității arată bine în România. Tot mai mulți tineri, dar și regizori consacrați, încearcă să comunice prin acest limbaj, să spună poveștile din lumea care ne înconjoară, folosindu-se de modelul filmelor care au rulat pe ecranele Astra Film Festival.”

Într-un an de dublă aniversare, Centenar și 25 de ani de Festival, putem spune că atât România cât și Astra Film Festival au trecut prin etape, încercări și greutăți de tot felul, dar au ajuns la un nivel de la care nu mai este cale de întors. Din punctul nostru de vedere, am demonstrat că la Sibiu nu există politică, ci autorități competente și instituții profesioniste, care creează, susțin și dezvoltă evenimente de amploarea și profunzimea Festivalului Internațional Astra Film,” a declarat Ciprian Ștefan, director general al CNM Astra, principal partener al AFF.

Prezent la Gala de deschidere, Jan Achtereekte, co-fondator și președinte al Fundației NetSib, organizație care continuă colaborarea dintre Sibiu și orașul Deventer din Olanda începută încă din anii 1990, a subliniat și el valoarea aniversară a ediției: “Suntem mândri să ne aflăm aici. Colaborarea noastră cu Astra Film Festival a fost un rollercoaster emoțional. Am realizat enorm împreună, ne-am inspirat continuu unii pe ceilalți. Dar cel mai important lucru a fost legătura sufletească stabilită. Astra Film este cu mult mai mult decât un Festival, este un spațiu care aduce oamenii împreună spre a se cunoaște mai bine, este locul unde se deschid mereu noi orizonturi.  Fundația Deventer-Roemenie, cum s-a numit organizația până în 2006, a sprijinit Astra Film Festival încă din 1998, fiind unul dintre primii susținători ai Festivalului, atât pe plan național cât și internațional.

Prezentă pentru prima dată la Astra Film Festival, Ally Derks, fondator și director timp de 30 de ani al Festivalului Internațional de Film Documentar Amsterdam (IDFA), primul festival internațional dedicat genului, a felicitat AFF la aniversarea a 25 de ani. “Sunt fericită să fac parte din juriul Astra Film Festival 2018, care a aliniat un program impresionant. M-am simțit bine din prima clipă și îmi pot imagina ușor ospitalitatea cu care v-ați întâmpinat invitații și publicul de-a lungul anilor. Dar cel mai impresionant este modul în care atrageți, an de an, zeci de mii de copii la Astra Film, să urmăreasca documentare și să deprindă tainele realizării filmelor de non-ficțiune. Este vital pentru menținerea unui dialog deschis, pentru construirea unor punți între puncte de vedere – politice și sociale – opuse.”

 

Programul complet al Festivalului Astra Film 2018 poate fi consultat și descărcat aici.

Biletele pentru Astra Film Festival 2018 sunt disponibile online, pe site-ul www.eventbook.ro, în rețeaua librăriilor Humanitas din întreaga țară, precum și la casieriile AFF.

Festivalul Internațional Astra Film Sibiu a fost lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală și de Est și a avut timp de 25 de ani o contribuție semnificativă la stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea cinematografiei  basupra artei filmului de non-ficțiune, sprijinind dezvoltarea genului și deschizând noi orizonturi pentru realizatori. Astra Film Festival 2018 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Foto: Astra Film Festival 2018 – Alex Damian

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.