A început votarea proiectelor sociale înscrise în competiţia ReStart România
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-votarea-proiectelor-sociale-inscrise-in-competitia-restart-romania/

Peste 100 proiecte online pentru rezolvarea unor probleme sociale ale comunităţilor, care pot schimba România, au fost înscrise în competiţia ReStart România, ele urmând să fie votate până la 18 octombrie, după care vor intra în procedura de selecţie pentru o finanţare de 5000 de dolari. Competiţia se desfăşoară pe www.restartromania.ro sau pe pagina de […]

Un articol de |16 Octombrie 2012

Peste 100 proiecte online pentru rezolvarea unor probleme sociale ale comunităţilor, care pot schimba România, au fost înscrise în competiţia ReStart România, ele urmând să fie votate până la 18 octombrie, după care vor intra în procedura de selecţie pentru o finanţare de 5000 de dolari.

Competiţia se desfăşoară pe www.restartromania.ro sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/RestartRomania
 unde au şi fost depuse aceste proiecte. Traficul, birocraţia, piaţa locurilor de muncă, educaţia, protecţia mediului, banii publici şi promisiunile electorale sunt doar câteva dintre problemele cărora românii vor să le găsească o rezolvare cu ajutorul tehnologiei.

Din cele peste 100 proiecte online înscrise în competiţia ReStartRomânia de anul acesta 61 sunt axate pe agregare comunitară, 17 pe crearea unei administraţii publice utile cetăţeanului şi 22 militează pentru transparenţă şi acces la date deschise. Printre acestea se numără hărţi ale accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi, ghişee online locale sau naţionale, platforme pentru discutarea iniţiativelor legislative, ghiduri de iubit sau înţeles oraşele în care trăim sau proiecte privind retrocedarea proprietăţilor confiscate în perioada comunistă.

Un număr de 37 de proiecte au fost înscrise din Bucureşti, 5 din Iaşi, 3 din Cluj-Napoca, 2 din Târgu-Mureş şi câte un proiect din Alba, Arad, Făgăraş, Mărăcineni, Craiova, Oradea, Oslo, Helsinki, Paşcani, Ploieşti şi Timişoara.

Proiectele strâng votul comunităţii până în data de 18 octombrie. Voturile publicului se vor adăuga punctajelor oferite de un juriu format din lideri civici şi IT pentru a alege 20 de semifinalişti. Ulterior, 7 idei finaliste vor fi ajutate să găsească o echipă tehnică care să transforme ideile într-un prototip funcţional. Cele mai bune 3 prototipuri vor primi finanţări în valoare de 5.000 USD pentru a se dezvolta şi lansa mai departe.

ReStart România este o competiţie în care se propun, discută şi dezvoltă proiecte care promovează utilizarea de resurse şi tehnologii online pentru rezolvarea unor probleme sociale. ReStart România este un proiect al TechSoup România, realizat cu sprijinul unei finanţări a Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, precum şi din partea Ambasadei SUA în România.
Partenerii proiectului sunt Senior Interactive, Microsoft România, Fundaţia Romano-Americană. Campania este sprijinită de Gândul, alături de Mediafax, Business Magazin, Decât o Revistă, Gazeta de Sud, ZeList Monitor, Zitec.

 

Sursa: Mediafax

07
/03
/19

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanța dintre mine și mine”, semnat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viața poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.

07
/03
/19

Turneul DUELUL VIORILOR revine în acest an pentru început cu „colecţia de primăvară”, într-o variantă ce va ajunge între 31 martie şi 3 aprilie la Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca şi Bistriţa, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail ajungând astfel la a noua ediţie a turneului şi încadrând evoluţiile lor în această formulă, între concertele simfonice pe care le susţin pe scenele ţării de-a lungul întregului an.

07
/03
/19

Cu o medie de cumpărare care a atins până la 182 de bilete pe minut, ediția 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu” marchează un record: cel mai mare număr de concerte sold out în ziua punerii în vânzare de până acum. Biletele la 18 concerte din seria „Recitaluri și Concerte Camerale”, de la Ateneul Român și opt din cadrul seriei „Mari Orchestre ale lumii” de la Sala Palatului sunt complet epuizate.

07
/03
/19

Fundația Calea Victoriei vă invită în 13 mai, ora 19:00, la Concertul de Gală „I love PUCCINI”, care va avea loc în eleganta Sală Mare a Teatrului Național București.

06
/03
/19

CRONICĂ DE FILM „Distanța dintre mine și mine” (2018), de Mona Nicoară și Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambițios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei și arhivele din timpul comunismului.

05
/03
/19

Mâine, 6 martie, de la ora 12.00 (prânz), vor fi puse în vânzare biletele individuale pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2019. În total, 84 de concerte, în patru săli, 2.500 de artiști internaționali, peste 50 de soliști de mare calibru, artiști lirici, violoniști, pianiști, peste 170 de ore de muzică de cea mai înaltă calitate, repertoriu divers care acoperă de la lucrări monumentale, compoziții de mare popularitate, până la recitaluri restrânse, muzică actuală și chiar prime audiții.

05
/03
/19

Opera Națională București prezintă vineri, 8 martie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Publicul spectator o va putea urmări în debut pe soprana Marta Sandu în rolul Violetta Valéry, solistă a Operei Naționale București.

Page 30 of 810« First...1020...2829303132...405060...Last »