A început votarea proiectelor sociale înscrise în competiţia ReStart România
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-votarea-proiectelor-sociale-inscrise-in-competitia-restart-romania/

Peste 100 proiecte online pentru rezolvarea unor probleme sociale ale comunităţilor, care pot schimba România, au fost înscrise în competiţia ReStart România, ele urmând să fie votate până la 18 octombrie, după care vor intra în procedura de selecţie pentru o finanţare de 5000 de dolari. Competiţia se desfăşoară pe www.restartromania.ro sau pe pagina de […]

Un articol de |16 octombrie 2012

Peste 100 proiecte online pentru rezolvarea unor probleme sociale ale comunităţilor, care pot schimba România, au fost înscrise în competiţia ReStart România, ele urmând să fie votate până la 18 octombrie, după care vor intra în procedura de selecţie pentru o finanţare de 5000 de dolari.

Competiţia se desfăşoară pe www.restartromania.ro sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/RestartRomania
 unde au şi fost depuse aceste proiecte. Traficul, birocraţia, piaţa locurilor de muncă, educaţia, protecţia mediului, banii publici şi promisiunile electorale sunt doar câteva dintre problemele cărora românii vor să le găsească o rezolvare cu ajutorul tehnologiei.

Din cele peste 100 proiecte online înscrise în competiţia ReStartRomânia de anul acesta 61 sunt axate pe agregare comunitară, 17 pe crearea unei administraţii publice utile cetăţeanului şi 22 militează pentru transparenţă şi acces la date deschise. Printre acestea se numără hărţi ale accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi, ghişee online locale sau naţionale, platforme pentru discutarea iniţiativelor legislative, ghiduri de iubit sau înţeles oraşele în care trăim sau proiecte privind retrocedarea proprietăţilor confiscate în perioada comunistă.

Un număr de 37 de proiecte au fost înscrise din Bucureşti, 5 din Iaşi, 3 din Cluj-Napoca, 2 din Târgu-Mureş şi câte un proiect din Alba, Arad, Făgăraş, Mărăcineni, Craiova, Oradea, Oslo, Helsinki, Paşcani, Ploieşti şi Timişoara.

Proiectele strâng votul comunităţii până în data de 18 octombrie. Voturile publicului se vor adăuga punctajelor oferite de un juriu format din lideri civici şi IT pentru a alege 20 de semifinalişti. Ulterior, 7 idei finaliste vor fi ajutate să găsească o echipă tehnică care să transforme ideile într-un prototip funcţional. Cele mai bune 3 prototipuri vor primi finanţări în valoare de 5.000 USD pentru a se dezvolta şi lansa mai departe.

ReStart România este o competiţie în care se propun, discută şi dezvoltă proiecte care promovează utilizarea de resurse şi tehnologii online pentru rezolvarea unor probleme sociale. ReStart România este un proiect al TechSoup România, realizat cu sprijinul unei finanţări a Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, precum şi din partea Ambasadei SUA în România.
Partenerii proiectului sunt Senior Interactive, Microsoft România, Fundaţia Romano-Americană. Campania este sprijinită de Gândul, alături de Mediafax, Business Magazin, Decât o Revistă, Gazeta de Sud, ZeList Monitor, Zitec.

 

Sursa: Mediafax

23
/07
/20

INEDIT Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” lansează proiectul „Arhiva Activă”, un amplu proces de digitalizare și de restaurare a întregii arhive de filme studențești pe suport de 16 și 35mm, care cuprinde aproximativ 2.000 de titluri.

23
/07
/20

Cea mai ambițioasă producție a regizorului român Cristi Puiu, o ecranizare de epocă filmată în întregime la Conacul Apafi cu un scenariu adaptat după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov (1853–1900), filmul Malmkrog va fi prezentat în avanpremieră românească la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) cu o proiecție specială programată pe 7 august.

22
/07
/20

PREVIEW Mutată din mai-iunie la început de august și cu un program adaptat la noile condiții, adică proiecții exclusiv în aer liber, cu locuri limitate, ediția din acest an a TIFF oferă, inevitabil, mai puține filme decât de obicei. Chiar și așa, vă propunem un ghid de orientare, cu câteva recomandări.

22
/07
/20

La ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august), filme noi vin în premieră în România, în câteva dintre secțiunile tradiționale, precum Ziua HBO, Zilele Maghiare, iar altele vechi, restaurate, vor fi readuse pe marele ecran în proiecții speciale.

Pagina 5 din 906« Prima...34567...102030...Ultima »