A IV-a ediție a Festivalului JazzUP Sea reunește 11 evenimente și 16 artiști în Constanța
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-iv-a-editie-a-festivalului-jazzup-sea-reuneste-11-evenimente-si-16-artisti-in-constanta/

A IV-a ediţie a Festivalului JazzUP Sea, organizat de Asociaţia CultArt, va avea loc în perioada 11-14 august 2022, în oraşul Constanţa.

Un articol de Liliana Matei|29 iulie 2022

Localnicii și turiștii sunt invitați să se bucure de muzică prin intermediul celor patru concerte JazzUP Sea, dar și prin evenimente conexe – workshopuri cu teme muzicale pentru copii și tineri, două Jam Sessions cu artiștii festivalului și două concerte de muzică electronică. Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Ediția din acest an a Festivalului JazzUP Sea are ca temă „Cele 5 limbaje ale iubirii”, un concept dezvoltat de scriitorul și filozoful american Gary Chapman în cartea sa, „The Five Languages of Love”, publicată în urmă 30 de ani. În viziunea JazzUP, muzica este un limbaj universal al iubirii – de la cântecul de leagăn sau serenada cântată sub balcon până la muzica religioasă intonată de o comunitate – și ne aduce împreună, fără să țină cont de rasă, religie, vârstă sau condiție socială.

Festivalul JazzUP Sea va explora aceste limbaje ale iubirii prin intermediul concertelor și evenimentelor conexe, invitând publicul să redescopere, cu ajutorul muzicii, bucuria de a fi împreună.

Primul concert al festivalului, programat la Muzeul de Artă Constanța (joi, 11 august, ora 19:00), este intitulat „Words of Affirmation” și reprezintă declarații de iubire. Atât pentru muzicieni, cât și pentru publicul invitat, acest concept va fi explorat printr-un concert de muzică clasică, susținut de TRIO PONTICUS și format din muzicienii Sabin Penea (vioară), Eduard Zecheru (violoncel) și Cătălin Răducanu (pian), care vor interpreta o serie de lucrări din repertoriul clasic, romantic și modern, adaptări după cântece vocale sau lucrări ce conturează scene și povești fără ajutorul cuvintelor, ci doar prin forța sunetelor de a vorbi nemijlocit inimii.

Al doilea concert (vineri, 12 august, ora 19:00, Piața Ovidiu) va fi susținut de experimentata interpretă Irina Sârbu, alături de Puiu Pascu (pian), Ciprian Parghel (bas) și Tudor Parghel (tobe), reuniți în formula artistică Irina Sârbu Band. Concertul lor este intitulat „Acts of Service” și va conține piese de dragoste din repertoriul standard de jazz și câteva surprize din zona folclorică, totul fiind interpretat cu măiestrie de cei patru muzicieni, nume remarcabile ale jazzului autohton.

Sâmbătă, 13 august, ora 19:00, în Piața Ovidiu va avea loc un concert plin de energie, susținut de Ana-Cristina Leonte & The Bash (foto sus), o trupă formată din artiști ai noului val din jazzul românesc, care va explora conceptul de „Quality Time”, reprezentat de petrecerea timpului în mod prezent și calitativ – în cuplu, cu prietenii sau în comunitate. Ana-Cristina Leonte, cântăreață, compozitoare și conducătoare de formație, propune o aventură sonoră alături de colaboratorii ei constanți, Tavi Scurtu (tobe), Albert Tajti (clape, bass synth) și Alex Arcuș (saxofon, flaut, bass synth), trecând peste orice regulă și categorisire, pentru că muzica prezentului trăiește prin inovație și are ca singură condiție starea de libertate.

Ultimul concert al festivalului, duminică, 14 august, ora 19:00, programat tot în Piața Ovidiu, va fi susținut de excelentul Sorin Zlat Trio și va explora tema atingerii fizice, fiind intitulat „Physical Touch”. Dacă inițial acest concept se referea la contactul fizic cu o altă persoană, acest concert propune explorarea atingerii fizice a instrumentului de către artist și aprofundarea relației care se formează între o ființă umană și un obiect aparent neînsuflețit, instrumentul căpătând viață în mâinile artistului.

Al cincilea și ultimul limbaj al iubirii, anume „Receiving Gifts”, reprezintă festivalul în integralitate, căci artiștii primesc aprecierea publicului, iar publicul primește deseori mai mult decât așteaptă – prin receptarea actului artistic. Câteva evenimente conexe festivalului fac parte din acest ultim limbaj al iubirii, fiind integrate în program trei workshopuri pentru copii și tineri (12-14 august, ora 17:00, în Piața Ovidiu), două Jam Sessions cu artiștii festivalului (11 și 14 august, ora 21:30, la Botanica) și două concerte de muzică electronică (12 august – Kaius Leppa și 13 august – The Rabbit King, ambele programate la ora 21:00, în Piața Ovidiu).

Cătălin Răducanu

„Iată că ajungem la a IV-a ediție a Festivalului JazzUP Sea și le propunem constănțenilor și turiștilor un program muzical consistent, cu nume mari ale jazzului românesc – muzicieni experimentați și foarte apreciați de publicul nostru, dar și în mediul muzical internațional. În acest an am integrat în Festivalul JazzUP Sea încă trei proiecte ale Asociației CultArt: JazzUP Young – workshopuri pentru copii și tineri, deoarece ne dorim ca ei să descopere și să aprofundeze limbajul muzical; JazzUP Session – sesiuni de improvizație cu artiștii festivalului și JazzUP Party – concerte de muzică electronică susținute de doi DJ apreciați în mediul muzical românesc.

Nu în ultimul rând, spațiile pe care le-am ales pentru concerte sunt simbolice pentru orașul Constanța și litoralul românesc: splendidul Muzeu de Artă, care prezintă peste un secol din evoluţia picturii, sculpturii şi graficii româneşti (circa 1840 – 1950) și Piața Ovidiu, un loc cu un istoric impresionant, vegheată din 1887 de statuia poetului exilat la Pont, Publius Ovidius Naso.

Sabin Penea

Pot doar să sper că un program atât de variat va ajunge la mai multe categorii de public și că la final fiecare participant de la concertele noastre va găsi sau regăsi muzica pe care o preferă. Îi mulțumesc în mod deosebit Primăriei Municipiului Constanța pentru încredere și continuitate; de asemenea, le mulțumesc tuturor sponsorilor și partenerilor noștri pentru sprijinul acordat. Vă așteptăm cu bucurie la evenimentele JazzUP!” – a declarat Valentin Ștefan Ștefăniță, președintele Asociației CultArt și directorul JazzUP Sea Festival.

Intrarea la concertul de la Muzeul de Artă este liberă, dar se face în baza unei rezervări și a confirmării acesteia la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul 0744JAZZUP (0744.529.987).

Mai multe informații pe Jazzup.ro, pe pagina de Facebook JazzUP și pe contul de Instagram @jazzup_official.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.