A Journey into classical cu violonistul Răzvan Stoica
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-journey-into-classical-cu-violonistul-razvan-stoica/

În 2012, nu ştiam absolut nimic despre violonistul Răzvan Stoica. Mi-a trimis un CD să-l ascult şi mi-a plăcut bravura lui, sunetul frumos şi bineînţeles, faptul că el cânta pe o vioară Stradivarius, obţinută în urma concurs la care a avut 180 de contracandidaţi. Spre finalul anului 2012, mi-am adus aminte de el când noi, cei de la Radio România Muzical, ne gândeam pe ce tânăr interpret să propunem pentru concursul New Talent de Bratislava derulat sub semnul Uniunii Europene de Radio.

Un articol de Cristina Comandaşu|22 septembrie 2015

În octombrie 2013, Răzvan Stoica a câștigat unicul premiu pus în joc la acest important concurs internațional, o mândrie pentru România, pentru că până la el, niciun român nu obținuse laurii acestei competiții fondate în urmă cu 40 ani de Yehudi Menuhin.

După ce a câștigat acest concurs, Răzvan Stoica, care atunci avea 27 ani, a devenit cunoscut și în România pe care a părăsit-o pe când avea 18 ani pentru studii la Amsterdam, unde s-a și stabilit și și-a câștigat o frumoasă reputație.

Răzvan Stoica formează de mulți ani un duo cu sora sa, pianista Andreea Stoica, o muziciană de același calibru de înaltă clasă.

În 2010, Răzvan Stoica a înființat Kamerata Stradivarius, o orchestră de cameră alcătuită practic numai din soliști de valoare, care cântă fără dirijor.

Răzvan Stoica, Andreea Stoica și Kamerata Stradivarius se întâlnesc prima dată pe un disc a cărui lansare este programată în 25 septembrie 2015, o producție Universal Music România intitulată A journey into classical.

Titlul este inspirat de o poveste reală din viața lui Răzvan Stoica, dezvăluită și în bookletul CD-ului: “Avem orchestrații originale minunate și cred enorm de mult în acest proiect.

Timp de mulți ani, am visat să combin un aranjament pentru vioară, pian și orchestra de corzi, într-un repertoriu care să surprindă. Emoțiile, visele și muzica formează o sinergie perfectă, e un fapt dovedit.

Am selectat câteva dintre piesele mele de concert preferate și le-am folosit ca sursă de inspirație, pentru a crea o călătorie muzicală magică. Fiecare piesă de pe album are propria poveste.

De ce o incursiune în clasic? Povestea care a adus acest proiect la viață își are rădăcinile într-o întâmplare reală. La sfârșitul unui concert mare pe care l-am susținut cu sora mea, (cealaltă jumătate a Duo Stoica), a venit la noi o frumoasă doamnă în vârstă, aflată într-un scaun cu rotile. Ne-a întrebat când avem de gând să susținem un nou concert în aceeași regiune.

Din cauza handicapului ei, nu reușise să ajungă la timp și ratase concertul. Avea lacrimi în ochi, în timp ce ne vorbea. Atât eu

A Journey into classical

cât și sora mea, am simțit responsabilitatea rolulului nostru de artiști și am repetat concertul doar pentru frumoasa doamnă.

A fost atât de fericită, încât nu putea articula nici un cuvânt. Dar când a vorbit, a spus o frază uimitoare, care ne-a făcut să ne simțim incredibil de copleșiți și totodată compleți, ca artiști. Ea a spus: ‘Aceasta a fost călătoria vieții mele …’ Și acesta a fost punctul de pornire al noului nostru proiect, A journey into classical”.

Da, o poveste de viață este în aceste 8 piese celebre din repertoriul clasic – Paganini, Fauré, Bazzini, Piazzolla, Kreisler, Saint-Saëns, Lalo și Ravel sunt compozitorii. O poveste de viață care poate fi nu doar emoționantă, dar și plină de umor, relaxantă.

Suntem în fața unui disc gândit pentru un public larg, care poate alege să asculte acest CD și pentru satisfacții estetice și artistice, și, pur și simplu, pentru destindere, în traficul aglomerat din marile orașe, de exemplu.

Este un disc care pune în evidență calitățile ieșite din comun ale protagonistului și ale instrumentului pe care cântă: o vioară Stradivarius cu un timbru întunecat și un violonist care dincolo de o bravură tehnică sclipitoare transmite o emoție specială.
Și până la urmă, muzica este, în primul rând, emoție….

Răzvan Stoica și Andreea Stoica sunt invitații Interviurilor Radio România Muzical de marți, 22 septembrie, de la ora 19.00, o emisiune care poate fi ascultată live la radio, dar poate fi și văzută pe site-ul www.romania-muzical.ro.
Albumul A journey into classical este inclus și în cadrul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2015” derulată pe același site, www.romania-muzical.ro.

Concertul de lansare a discului A journey into classical are loc vineri, 25 septembrie, de la ora 20.00, la Palatul Bragadiru din București. Biletele sunt disponibile în rețeaua www.eventim.ro.

Foto : A Journey into classical, Răzvan Stoica

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.