A murit actorul Eusebiu Ștefănescu. Avea 70 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-actorul-eusebiu-stefanescu-avea-70-de-ani/

Actorul Eusebiu Ştefănescu a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 70 de ani. Eusebiu Ştefănescu a murit la Spitalul Militar din Bucureşti, a declarat pentru Mediafax soţia acestuia, Vali Ştefănescu.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2015

„Avea o tumoră care s-a dovedit a fi cancer. A făcut radioterapie, dar tumora s-a extins”, a spus soţia actorului, precizând că acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator.

Eusebiu Ştefănescu fusese diagnosticat de medici cu o tumoare la cap, în anul 2013, iar până acum actorul a fost operat de trei ori.

Prima intervenţie chirurgicală a suferit-o în 2013, urmând apoi alte două operaţii, în luna ianuarie 2014.

Ştefănescu va fi înmormântat, marţi, pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu din Bucureşti, în jurul orei 13.30. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus luni, la Teatrul Mic din Capitală, după ora 12.00, pentru ca cei care l-au cunoscut şi apreciat să îi poată aduce un ultim omagiu.

„Este cumplit. (…) Nu îmi revin. Ultima oară l-am văzut la premiile UNITER de la Târgu Mureş, a recitat acolo. Nu mai era Sebiu pe care îl ştiam, adică plin de viaţă”, a spus Mitică Popescu, pentru Mediafax.

„A traversat boala cumplită, al cărei nume nici nu vreau să îl pronunț, cu un stoicism demn de toată admirația și respectul nostru. A fost o lecție. Din păcate, este cea mai urâtă dispariție, cu atâta chin. Trebuie să apreciem cât de erou a fost”, a spus Mircea Diaconu, pentru Agerpres.

O viață dedicată teatrului, filmului și poeziei

Eusebiu Ştefănescu s-a născut la Ploieşti, pe 3 mai 1944. A fost actor al Teatrului din Ploieşti timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional din Capitală. A jucat în filme celebre, precum „Colierul de turcoaze”, „Ringul”, „Figuranţii”, „Liceenii Rock’n’Roll” şi şi-a împrumutat vocea în multe filme de animaţie.

Eusebiu Ştefănescu a absolvit Institutul de Artă Cinematografică şi Film din Bucureşti în 1967. De asemenea, acesta a fost profesor universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Hyperion.

Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a jucat într-o serie de spectacole, precum „Numele Trandafirului”, de Umberto Eco, „Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller, „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu”, de Cristian Tiberiu Popescu, şi „Tărâmul celălalt”, de Dusan Kovacevic.

Actorul a jucat şi în filme precum „Departe de Tipperary”, „Ana”, „Falansterul”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, „Dragostea mea călătoare”, „Destinaţia Mahmudia”, „Colierul de turcoaze”, „Noi, cei din linia întâi”, „Pădurea de fagi”, „Figuranţii”, „Maria şi marea”, „Vinovatul”, „Telefonul”, „Trahir”, „Meurtres sous hypnose”, „Merge şi aşa”, „Despre morţi numai de bine”, „Păcală se întoarce”, „Duminica pierzi sau câştigi”.

În 2013, Eusebiu Ştefănescu a fost numit Cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti.

De asemenea, în 2013, Eusebiu Ştefanescu a fost premiat de Uniunea Cineştilor din România (UCIN) pentru prestigioasa activitate în domeniul filmului, teatrului şi învaţământului universitar.

Eusebiu Ştefănescu a publicat şi volumele „Retorica limbajului scenic – Magul captiv” (2003), „Magister vitae sau magia oralităţii” (2006), „Arhivarul clipei – Din culisele scenei” (2009), „Glasul sângelui” (2011) şi „Preschimbarea la faţă” (2012).

Foto: Maria Ștefănescu

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).