A murit actorul Nae Lăzărescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-actorul-nae-lazarescu/

Actorul Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, a declarat pentru Mediafax Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Un articol de Corina Vladov|19 decembrie 2013

Actorul Nae Lazarescu a murit joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, a declarat pentru Mediafax Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti.

Potrivit unor surse medicale, Nae Lăzărescu avea o suferinţă cronică la ficat şi era în investigaţii. Acesta mergea o dată pe lună la Spitalul Fundeni din Bucureşti pentru analize medicale.

Trupul neînsufleţit al actorului Nae Lăzărescu va fi depus, vineri la prânz, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, a precizat Alexandru Arşinel pentru Mediafax.

Nae Lăzărescu spunea în iulie că s-ar putea să fie nevoit să ia o pauză de la actorie, din cauza unor probleme de sănătate.
Actorul arăta, într-un interviu, că a făcut stand-up comedy de când s-a născut şi că a vrut neapărat să lucreze la Teatrul „Constantin Tănase”.

Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941, fiind cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.

Citiţi şi: Mitică Popescu, Dorel Vişan şi Vasile Muraru, îndureraţi de dispariţia lui Nae Lăzărescu

În perioada în care era student la ASE, Nae Lăzărescu juca într-un grup de teatru satiric, cu care participa la festivaluri de amatori, apoi a lucrat trei ani la Rapsodia Română, la secţia de estradă.

Ulterior, vreme de aproape 50 de ani, a lucrat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde l-a cunoscut pe Vasile Muraru, iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile.

Într-un interviu acordat pentru site-ul Teatrului de Revistă, Nae Lăzărescu spunea că a avut mai multe modele în carieră: „Am avut mai multe modele. Atunci Franţa deţinea crema comicilor. Bourvil, Fernandel, mai târziu au apărut Jean Le Trevle şi mulţi alţii. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanţeze americanii şi să îl vadă francezii”.

De asemenea, vorbind despre rolurile în care a jucat, Nae Lăzărescu spunea: „Toate rolurile îmi sunt dragi, bineînţeles că am avut şi „copii nereuşiţi”, că nu se poate altfel. Teatrul de revistă este ca un ziar, un ziar vorbit. Textul de revistă durează cel mai puţin, se schimbă împrejurările”.

„Genul teatrului de revistă poate părea la prima vedere uşor, dar, dacă este luat în serios, este destul de dificil”, mai spunea Nae Lăzărescu în acelaşi interviu.

Despre experienţa cu televiziunea, Nae Lăzărescu spunea că a început să facă spectacole cu ocazia diverselor sărbători. „Ştiu că televiziunea era în Moliere. Acum, la ce să mă duc? La mese rotunde cu capete pătrate?! Toţi ştiu tot. Noi, studenţii, aveam emisiune lunară. Aveam formaţii una mai bună ca alta. La cuplete, pe noi ne acompania la pian Eugen Ciceu. Aveam cântăreţi buni. Era Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Anca Agemolu…”.

Nae Lăzărescu a jucat şi în filme, printre care „Grăbeşte-te încet”, „Şantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Viraj periculos”. De asemenea, în animaţia „Maşini”, i-a dat voce personajului Clang.

Foto cu Nae Lazarescu – Cinemagia

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

28
/12
/15

Casa de producție TVR propune să încheie anul cu un film special – „Aerisirea”, regizat de Silviu Jicman, după un text de Iosif Naghiu, cu Mircea Diaconu, Dan Condurache, Șerban Ionescu, Petrică Nicolae, a cărui acțiune este plasată în 13 iunie 1990. Va fi difuzat azi, 28 decembrie, ora 20 :10, la TVR 2.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare creștină, am văzut cel mai frumos sincer şi curat spectacol de Crăciun adresat copiilor şi părinţilor, la ARCUB, sala Gabroveni, pus în scenă sub umbrela Companiei Passe-Partout Dan Puric, „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, în regia Alexandrei Neacșu, într-o sală plină cu pitici, mămici, bunici, tătici.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.