A murit actorul Rudy Rosenfeld
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-actorul-rudy-rosenfeld/

Marele nostru actor Rudy Rosenfeld ne-a părăsit în cursul zilei de ieri (24 august), luând cu sine o parte esenţială din istoria Teatrului Evreiesc de Stat, dar şi a teatrului de limbă idiş.

Un articol de Petre Ivan|25 august 2018

Rudy Rosenfeld s-a născut la Cernăuți, pe data de 4 august 1941. S-a dedicat deopotrivă teatrului și filmului, performând în numeroase spectacole și producții cinematografice de renume, însă inima sa a rămas întotdeauna la TES, unde a debutat la vârsta de 18 ani, cu rolul Efimcic, din spectacolul „Tinerețea părinților“, de Boris Gorbatov, în regia lui David Esrig. A jucat alături de nume mari ale Teatrului Evreiesc de Stat, precum Sevilla Pastor, Dina König, Lia König, Mauriciu Sekler, Isac Havis, Samuel Fischler, Mano Rippel, Seidy Glück, Sonia Gurman, Eugenia Balaure, Leonie Waldman Eliad și Theodor Danetti.

Printre rolurile importante realizate de Rudy Rosenfeld la TES se numără Allen în „Cum se cuceresc femeile“, de Woody Allen, regia Adrian Lupu (1985), Michael Sand în „Castelana“, de Lea Goldberg, regia Ludmila Szekely Anton (1990), Şimale în „Lozul cel mare“, de Șalom Alehem, regia Harry Eliad (1993), Reb Azriel în „Dibuk“, de S. Anski, regia Cătălina Buzoianu (1994),  Rabbi Löw în „Golem“, de H. Leivik, regia Cătălina Buzoianu (1997), Frank al V-lea în „Frank al V-lea sau Povestea unei bănci particulare“, de Friederich Dürrenmatt, regia Kincses Elemer (2002). Ultimul spectacol în care am avut bucuria să-l vedem jucând pe scena TES a fost „Dumnezeul răzbunării“, de Shalom Ash, în regia lui Alexander Hasuvater.

Rudy Rosenfeld a interpretat și numeroase „partituri cinematografice”, în filme precum „Actorul și sălbaticii“ (1975), „Bătălia din umbră“ (1988), „Marea sfidare“ (1990), „Golem“ (2001) sau „Nunta mută“ (2008).

Distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Ofiţer, de către Președintele României, în urmă cu două săptămâni, Rudy Rosenfeld a fost una din marile personalităţi ale teatrului nostru, dedicată trup şi suflet acestei instituţii şi fenomenului teatral de limbă idiş.

Înmormântarea va avea loc duminică sau luni, la Cimitirul Evreiesc Filantropia, din București (bvd. Ion Mihalache, nr. 89-91).

Fie-i memoria binecuvântată!

29
/08
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

28
/08
/14

Astăzi, începând cu ora 17.00, se desfăşoară ultima LecTURA de vacanță pe pajiştea din Parcul Izvor. Iubitorii de carte şi pasionații de citit vor putea face schimb de cărți, vor beneficia de o sală de lectură în aer liber, de ateliere și concursuri cu premii istețe, anunţă organizatorii.

27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.

27
/08
/14

Suntem o societate de consum în care rareori produsele pe care le cumpărăm ne trebuie cu adevărat. Ignorăm propriile puteri și ne lăsăm controlați de reclame ascunse sub un concept. Ce facem când teatrul ne aduce toate aceste elemente pe scenă?